Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 8 iul /Agerpres/ - Un deţinut de la Penitenciarul Jilava, cunoscut cu afecţiuni cardiovasculare, a decedat vineri în ciuda eforturilor depuse de medici pentru a-i salva viaţa, a declarat, pentru AGERPRES, Carmen Uţoiu, ofiţer de presă la Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP).

"Astăzi, în jurul orei 11,50, la Penitenciarul Jilava, un echipaj medical a intervenit pentru acordarea primului ajutor în cazul unui deţinut care a acuzat o stare de rău. Concomitent a fost solicitat sprijinul Ambulanţei, personalul medical al Ambulanţei a continuat manevrele de resuscitare începute de către personalul din penitenciar, ulterior deţinutul a fost transportat la un spital din reţeaua de sănătate publică, însă, în ciuda eforturilor depuse de medici, în jurul orei 14,57 s-a constatat decesul deţinutului", a spus Uţoiu.

Ea a precizat că bărbatul a beneficiat de tratament şi consult de specialitate în ultima perioadă şi a fost evaluat ultima dată într-un spital din reţeaua de sănătate publică pe 1 iulie.

Deţinutul avea 69 de ani şi era condamnat la doi ani de închisoare pentru abuz în serviciu, a menţionat Uţoiu, care a adăugat că va fi sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu. AGERPRES/(AS - autor: Iulia Carciog, editor: Claudia Stănescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.