Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 3 iul /Agerpres/ - Toată zona Centrului Vechi trebuie eliberată, iar familiile care locuiesc acolo să primească o alternativă locativă, întrucât clădirile din această zonă prezintă risc seismic, a declarat duminică primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

Edilul a adăugat că acest aspect reprezintă una dintre urgenţele pe care le are pe agendă.

"Din punctul meu de vedere, toată acea zonă va trebui să fie eliberată, este o zonă cu risc seismic, toate acele familii vor trebui să primească o alternativă locativă, să meargă în alte spaţii pentru ca municipalitatea să înceapă să consolideze acele clădiri, acolo unde este posibil. Nu putem să stăm să aşteptăm cum trec zilele, săptămânile, lunile şi, Doamne fereşte, dacă se întâmplă ceva, noi abia atunci să ne facem reproşuri şi să ne gândim de ce acei oameni au rămas în acele clădiri cu risc seismic. Din punctul meu de vedere, este o urgenţă şi mă voi apleca cât de curând asupra acestei probleme", a declarat Firea la Antena 3.

O altă urgenţă este legată de construcţia de locuinţe sociale pentru tineri şi cei evacuaţi.

"Oamenii aceia au ajuns să aibă o viaţă distrusă şi distorsionată, pentru că pur şi simplu au fost scoşi din case şi lăsaţi pe drumuri. Nu toţi aveau bani să-şi cumpere case, nu toţi au bani pentru chirii decente şi stau în nişte condiţii inimaginabile. Din punctul meu de vedere, o prioritate pentru primarii de sectoare şi pentru mine este construirea de locuinţe atât pentru tineri - locuinţe sociale - locuinţe pentru cei care au fost nevoiţi să plece din aceste case şi pentru familiile care locuiesc în clădiri cu risc seismic şi asta cât se poate de repede. Primarii de sectoare, în întâlnirile pe care le-am avut, au identificat zone în care putem să începem să construim", a precizat edilul şef al Capitalei. AGERPRES/(A-autor: Cătălina Matei, editor: Diana Dumitru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.