Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ploieşti, 29 mai /Agerpres/ - Zece persoane, între care o femeie însărcinată, au fost rănite duminică şi vor fi duse la spital, după ce un podeţ pe care îl traversau s-a rupt în comuna Plopu, surse politice spunând că victimele făceau parte din staff-ul de campanie al PSD.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, un număr de aproximativ 20 de persoane ar fi încercat să traverseze o punte, care însă a cedat sub greutate, cei aflaţi pe podeţ căzând de la o înălţime de aproximativ doi metri.

În urma incidentului, zece persoane au necesitat îngrijiri medicale.

Potrivit directorului medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Prahova, Mădălin Ipatie, cele zece victime, între care şi o femeie însărcinată, sunt în stare stabilă şi conştiente, ele prezentând traumatisme toracice şi la nivelul membrelor.

Cei zece răniţi vor fi transportaţi cu ambulanţele la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti.

Surse politice au declarat că persoanele în cauză sunt membri ai PSD care se aflau în campanie în comuna Plopu. AGERPRES/(AS - autor: Anamaria Toma, editor: Florin Marin)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.