Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 20 apr /Agerpres/ - Peste 90% dintre absolvenţii Universităţii Politehnica din Bucureşti (UPB) reuşesc să se angajeze, a declarat, miercuri, rectorul acestei instituţii de învăţământ superior, Mihnea Costoiu, cu prilejul festivităţii de deschidere a "Polifest", unde facultăţile UPB îşi prezintă oferta educaţională.

"Am reuşit să avem extrem de multe colaborări foarte strânse în folosul studenţilor noştri, angajabilitatea studenţilor noştri a crescut exponenţial, depăşeşte 90% în ultimele statistice. Legăturile noastre cu studenţii străini sunt din ce în ce mai consolidate", a precizat rectorul.

Mihnea Costoiu a adăugat că anul acesta UPB a atins un record în ceea ce priveşte numărul de studenţi - 30.000.

"Anul acesta, universitatea a atins recordul de studenţi de după 1989, am ajuns la 30.000 de studenţi. Cea mai bună admitere de după 1989 a fost anul trecut, cu examene la câte două probe pe fiecare facultate. Chiar dacă acest lucru a produs rumoare în universitate şi în afara acesteia, s-a dovedit a fi un succes", a spus Costoiu. AGERPRES/(A - autor: Roberto Stan, editor: Florin Marin)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.