COD GALBEN: 19-02-2025 ora 10 Intre 19 - 24 februarie se va semnala vreme deosebit de rece, nopți și dimineți geroase

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bacău, 20 nov/Agerpres/ - Universitatea 'George Bacovia" din Bacău găzduieşte vineri lucrările Conferinţei cu participare internaţională 'Devianţă şi criminalitate. Evoluţie, tendinţe şi Perspective".

Evenimentul, în premieră în România, este organizat în parteneriat cu Institutul de Cercetări Juridice din cadrul Academiei Române, Agenţia Naţională Antidrog, Uniunea Juriştilor din România, Inspectoratul Judeţean de Poliţie, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, Penitenciarul şi Baroul, ambele din Bacău.

Lucrările în plen sunt completate cu cele derulate în cadrul secţiunilor 'Medii şi grupuri criminogene", 'Reducerea cererii şi ofertei de droguri" şi ,,Evoluţia şi stadiul actual al metodelor şi tehnicilor ştiinţifice de investigare a fenomenelor infracţionale şi a devianţei".

'Scopul acestei conferinţe, premieră în România, este de a declanşa dezbateri pe teme privind încurajarea activităţilor de cercetare şi analiză în vederea identificării celor mai eficace şi eficiente modalităţi de prevenire şi combatere a multiplelor forme de devianţă şi delincvenţă, oferind, de asemenea, un cadru academic adecvat explorării ştiinţifice proactive şi schimbului de idei privind subiectele puse în dezbatere referitoare la globalizare, globalitate şi criminalitate", a declarat pentru AGERPRES Tatiana Puiu, rectorul Universităţii 'George Bacovia".

La rândul său, prof. univ. dr. Ovidiu Predescu, preşedintele Comitetului ştiinţific al conferinţei, a menţionat în deschiderea lucrărilor faptul că 'iniţierea unei asemenea reuniuni ce reuneşte personalităţi de prestigiu în domeniul dezbătut este una lăudabilă, dar şi necesară, mai ales în contextul actual al criminalităţii organizate".

'În orice ramură este mai bine să previi decât să combaţi, iar noi vrem să prevenim acest fenomen tocmai prin întâlnirile academice de acest gen. Ne dorim ca această primă ediţie să se transforme într-o serie de conferinţe permanente, dar să şi declanşeze un forum de dezbatere în care experienţe pozitive ori negative să fie reliefate tocmai în reuşita scopului principal, cel al prevenţiei", a subliniat profesorul univ. dr. Ovidiu Predescu.

Organizatorii intenţionează să publice într-un volum materialele relevante prezentate în timpul lucrărilor conferinţei, lucrare ce va fi scoasă de sub tipar de editura 'Universul Juridic".
AGERPRES (AS- autor: Cornel Cepariu, editor: Mihai Simionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.