Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 17 nov /Agerpres/ - Înnoirea comunicării, promptitudinea şi implicarea mai marea a Bisericii în acest domeniu constituie dezideratele echipei conduse de noul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, consilierul patriarhal Vasile Bănescu.

"Se poate conta pe o înnoire a comunicării, pe promptitudine, pe o implicare mai mare a Bisericii în zona comunicării. Asta este limpede. Dorim să ne extindem echipa de comunicare, inclusiv prin cooptarea unor buni comunicatori. Suntem, ca să spun aşa, în faţa unui nou început", a declarat marţi Bănescu, pentru AGERPRES.

El a precizat că aceasta a fost iniţiativa patriarhului Daniel.

"Evident, a fost o schimbare necesară, probabil că trebuia făcută de mai demult. Orice înnoire e binevenită atunci când nu trece mult timp de aşteptare. Schimbarea unei persoane nu înseamnă vinovăţia persoanei precedente. Dar înnoirea e mereu firească", a precizat Bănescu.

El a menţionat că se lucrează la noua strategie, care urmează să fie supusă unei dezbateri la nivelul Patriarhiei. "Aceasta va presupune inclusiv organizarea, din când în când, cu o anumită ritmicitate, a unor conferinţe de presă la care să participe şi Părintele Patriarh", a mai spus Vasile Bănescu.

"Din ziua de 16 noiembrie 2015, echipei de la Biroul de presă al Patriarhiei Române i s-a alăturat domnul consilier patriarhal Vasile Bănescu, realizator de emisiuni la TRINITAS TV, care va prelua responsabilitatea de purtător de cuvânt al Patriarhiei Române", informează Biroul de presă al instituţiei, într-un comunicat transmis marţi AGERPRES.

Părintele consilier patriarhal Constantin Stoica şi părintele consilier patriarhal Ciprian Apetrei îşi desfăşoară în continuare activitatea la Biroul de presă al Patriarhiei Române împreună cu părintele inspector eparhial Bogdan Teleanu.

"În viitorul apropiat, la începutul lunii decembrie, intenţionăm să organizăm o întâlnire informală cu toţi colaboratorii din media ai Patriarhiei Române", mai precizează comunicatul citat. AGERPRES/(A, AS - autor: Daniel Popescu, editor: Cătălina Matei)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.