COD PORTOCALIU: 26-06-2025 ora 10 se va semnala val de căldură persistent și intens, caniculă și disconfort termic accentuat COD PORTOCALIU: 26-06-2025 ora 10 se va semnala val de căldură persistent și intens, caniculă și disconfort termic accentuat COD GALBEN: 26-06-2025 ora 10 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Sibiu, 6 nov Agerpres/ - Preotul Constantin Necula, consilier misionar-pastoral şi de imagine al Mitropoliei Ardealului, profesor universitar la Facultatea de Teologie din Sibiu, a declarat vineri, într-un interviu acordat AGERPRES, că ascultă zilnic Rock FM şi chiar săptămâna trecut i-a cumpărat fiicei sale un tricou din Hard Rock de la Bucureşti, unde vânzătorul a fost foarte mirat când l-a văzut.

"Eu sunt pe Rock FM cam patru ore pe zi. Îmi fac temele la matematică, unde mai lucrez sau în ceea ce priveşte o lectură uşoară, ascult Rock FM. Săptămâna trecută m-am dus la Hard Rock în Bucureşti să cumpăr un tricou pentru fiica mea. Era un tânăr remarcabil care vindea acolo, care mi-a zis: 'părinte nici nu ştiu cum să îţi spun, sărut-mâna, salut, bine ai venit'. Cred că nu se întâmplase ca o reverendă să treacă printre lucrurile de acolo", a spus preotul Constantin Necula.

Singurul preot care a apărut zilele acestea în mijlocul protestatarilor din Sibiu şi s-a rugat cu ei, deşi era huiduit şi înjurat de o parte dintre aceştia, Constantin Necula spune că nu este împotriva rockerilor şi nu crede că toţi rockerii sunt satanişti. Părintele Necula mărturiseşte că era să fie arestat înainte de 1990 pentru că asculta Beatles în Sala Sporturilor din Braşov.

"Eu cred că nu toţi rockerii sunt satanişti aşa cum cred că nu toţi ortodocşii sunt ortodocşi, în aceeaşi măsură. Nu (am nimic împotriva rockerilor n.r.). În special, nu am nimic împotriva rockerilor români, care sunt mai echilibraţi. Iar eu, prima dată, era să fac puşcărie sub comunişti, pentru că m-am dus să ascult Beatles la Sala Sporturilor din Braşov. Eu am fost crescut într-o ţară unde erau mai multe spitale decât biserici, nu prea aveam unde să ne întâlnim tinerii şi atunci ne întâlneam la Sala Sporturilor şi ascultam Beatles şi ne-au săltat pe toţi atunci", spune preotul Constantin Necula, în interviul acordat AGERPRES.

Întrebat dacă texte ortodoxe ar putea fi pe comunicate şi pe o altfel de muzică decât cea religioasă, preotul Constantin Necula a răspuns: "Există deja foarte mulţi rapperi din zona Buzăului, din zona Râmnicu Sărat, care pe texte ortodoxe au muzică rap. Nu deranjează pe nimeni. Ideea că Biserica Ortodoxă este foarte închisă este încă una din marile stupizenii pe care le-am auzit de peste 20 de ani."

Părintele Necula crede că acordul dat de Papa Francisc ca discursurile sale să fie puse pe ritmuri pop şi rock "este un mod anume de a te face simpatic", referitor la faptul că în 27 noiembrie va fi lansat "Wake Up!", primul LP aprobat de Vatican cu discursuri ale Papei pe ritmuri pop şi rock.

"Este răspunsul, probabil, la faptul că Mitropolitul Clujului le-a pus celor 6.000 de copii prezenţi la Cluj, de care presa nu a vorbit deloc, la una din cele mai mari conferinţe ortodoxe din Europa, le-a chemat trupa Holograf, să le cânte copiilor. Nu este albumul Papei, Papa şi-a dat acordul ca discursurile lui să fie folosite. E un mod anume de a te face simpatic. Poate să fie bun, poate să fie rău, asta o poate judeca Biserica Catolică, spre deosebire de ei, eu nu pot să judec un act al Bisericii Catolice", a mai spus părintele Necula. AGERPRES / (A - autor: Isabela Paulescu, editor: Marius Frăţilă)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.