Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Sibiu, 6 nov /Agerpres/ - Singurul preot care a apărut în mijlocul protestatarilor din Sibiu, în ultimele seri, este Constantin Necula, Consilier Misionar-Pastoral şi de Imagine al Mitropoliei Ardealului, profesor universitar la Facultatea de Teologie din Sibiu, care este convins că "numai Dumnezeu ne poate ajuta" în aceste zile.
Părintele Necula spune că zilnic ascultă patru ore muzică rock şi chiar i-a cumpărat un tricou fiicei lui, dintr-un magazin cunoscut din Bucureşti. Preotul Necula afirmă, într-un interviu acordat vineri, AGERPRES, că nu este împotriva rockerilor sau a muzicii rock, că nu crede că toţi rockerii sunt satanişti şi, mai mult, este de acord cu impozitarea Bisericii Ortodoxe Române.
Vineri seara, la ora 22.30, preotul Constantin Necula va oficia, alături de alţi preoţi, o slujbă de pomenire a celor decedaţi în urma incendiului din clubul Colectiv din Bucureşti, la ora la care se preconizează să se termine protestul anunţat la Sibiu. Preoţii din Mitropolia Ardealului, prin vocea lui Constantin Necula, anunţă că vor ajuta cu bani familiile celor îndoliaţi în urma incendiului de la Colectiv, dar şi pe cei răniţi.

AGERPRES: Părinte, pe 27 noiembrie va fi lansat "Wake Up!" primul LP aprobat de Vatican cu discursuri ale Papei Francisc, pe ritmuri pop şi rock. Cum vedeţi o asemenea lansare?
Constantin Necula: Este răspunsul, probabil, la faptul că Mitropolitul Clujului le-a adus celor 6.000 de copii prezenţi la Cluj, de care presa nu a vorbit deloc, la una dintre cele mai mari conferinţe ortodoxe din Europa, trupa Holograf ca să le cânte. Nu este albumul Papei, Papa şi-a dat acordul ca discursurile lui să fie folosite. E un mod anume de a te face simpatic. Poate să fie bun, poate să fie rău, asta o poate judeca Biserica Catolică, spre deosebire de ei, eu nu pot să judec un act al Bisericii Catolice.

AGERPRES: Vedeţi posibil aşa ceva şi în România, cu discursuri ale unui preot creştin-ortodox?
Constantin Necula: Există deja foarte mulţi rapperi din zona Buzăului, din zona Râmnicu Sărat, care pe texte ortodoxe, au muzică rapp. Nu deranjează pe nimeni. Ideea că Biserica Ortodoxă este foarte închisă, este încă una din marile stupizenii pe care le-am auzit de peste 20 de ani. De când sunt student la Teologie, aud cât de idiot şi de tâmpit sunt şi nu pot să schimb această opinie, nici măcar în raport cu mine.

AGERPRES: Dumneavoastră ascultaţi muzică rock?
Constantin Necula: Eu sunt pe Rock FM cam patru ore pe zi. Îmi fac temele la matematică, unde mai lucrez sau în ceea ce priveşte o lectură uşoară, ascult Rock FM.

AGERPRES: Să înţelegem că nu aveţi nimic împotriva rockerilor?
Constantin Necula: Nu. În special nu am nimic împotriva rockerilor români, care sunt mai echilibraţi. Iar eu, prima dată, era să fac puşcărie sub comunişti, pentru că m-am dus să ascult Beatles la Sala Sporturilor din Braşov. Eu am fost crescut într-o ţară unde erau mai multe spitale decât biserici, nu prea aveam unde să ne întâlnim tinerii şi atunci ne întâlneam la Sala Sporturilor şi ascultam Beatles şi ne-au săltat pe toţi atunci.

AGERPRES: Credeţi că rockerii sunt satanişti?
Constantin Necula: Eu cred că nu toţi rockerii sunt satanişti aşa cum cred că nu toţi ortodocşii sunt ortodocşi, în aceeaşi măsură.

AGERPRES: De ce credeţi că cei din stradă strigă "Vrem spitale, nu catedrale"? De ce se protestează împotriva ridicării Catedralei Mântuirii Neamului?
Constantin Necula: Eu cred că sunt împotriva Catedralei Mântuirii Neamului pentru că nu i-au înţeles sensul, poate nu am explicat suficient de mult care este valoarea unei astfel de construcţii în mijlocul unei societăţi. Eu când mă duc în Germania sau mă duc în Italia, nu mă duc să caut spitalele neapărat, merg în bisericile şi şcolile de acolo. Multe din catedralele construite în România sunt construite cu mult înainte de a exista ca stat român. Noi tot numărăm munca unei biserici de 800-900 de ani. Ce adăugăm? Ce s-a muncit în aproape o mie de ani, cu ce s-a făcut în ultimii 25 de ani? Eu cred că dacă avem şi biserici şi spitale şi şcoli avem o populaţie activă.

AGERPRES: Pentru că vorbim de Catedrala Mântuirii Neamului... E un zvon. Că trupul părintelui Arsenie Boca va fi mutat de la Prislop în viitoarea Catedrală a Mântuirii Neamului la Bucureşti. Ce ştiţi despre asta?
Constantin Necula: Eu nu cred că va fi mutat, eu cred că deocamdată părintele Arsenie Boca va fi acolo, străjer al ortodoxiei transilvane.

AGERPRES: Şi pentru că vorbim de zvonuri. Acum în stradă, în fiecare seară, se cere demisia Patriarhului, sunt zvonuri că se gândeşte să se retragă. Cum comentaţi?
Constantin Necula: Dacă strada rosteşte lucrurile politic, are parte de ripostă politică. De obicei, Biserica a refuzat să intre în jocul politic al străzii. Nimeni din stradă nu poate să ceară demisia unui patriarh care nu este ales pe principiile străzii şi pe principii parlamentare. Dacă ne-am fi ales Patriarhul, conform Constituţiei şi în 1948, eram demult lipsiţi de Biserică.

AGERPRES: Vi se pare periculos că într-o ţară majoritar ortodoxă să se ceară demisia Patriarhului?
Constantin Necula: Eram majoritar regalişti în 1948, când s-a strigat împotriva regelui. Este un atac la monarhia Bisericii şi asta înseamnă, de fapt, un atac la instituţii. De fapt, tot ce s-a strigat în stradă zilele acestea este anti-instituţional. Trebuie să învăţăm să lucrăm cu oamenii, să-i ascultăm, să le preţuim înjurăturile. Trebuie să facem plecăciuni să spunem "mulţumim frumos că ne înjuraţi", creştinismul are acest exerciţiu al întoarcerii de 70 de ori a obrazului.

AGERPRES: La Sibiu este pentru prima dată când sunt apostrofaţi preoţii şi se huiduie în faţa bisericilor într-un oraş unde a avut loc Marea Adunare Ecumenică în 2007. De ce?
Constantin Necula: Eu personal urmăresc de foarte multă vreme cum se creşte această cultură a zdrobirii Bisericii în stradă. Nu sunt un puşti în ceea ce priveşte comunicarea. Dacă odată vom avea timp, vom dovedi în ce mod a fost crescut acest sentiment anti-Biserică. Este în creştere ascendentă, mai ales din momentul în care Biserica a reuşit să riposteze foarte hotărât în câteva atacuri ale seculariştilor. Abia azi-dimineaţă au fost făcute publice câteva pancarte împotriva câtorva dintre cei care conduc mişcările seculariste din România. Erau tăiaţi de pe o pancartă, ăla nu, ăla nu, oameni care probabil se vor înscrie pe lista de comunicare cu preşedintele României. Eu cred că din societatea civilă face parte inclusiv Biserica. Ne confundă. Nu suntem instituţia statului.

AGERPRES: Ieri, Patriarhul şi-a cerut iertare. La nivelul preoţilor simpli ce credeţi că o să urmeze?
Constantin Necula: Patriarhul şi-a cerut iertare, e prima dată în istoria României când un conducător, mai ales la nivelul acesta, îşi cere iertare. Cineva îl confunda azi-dimineaţă cu Piedone şi îl transforma într-un şobolan. E lipsă de bun simţ totală şi asta spun, nu este întâmplător niciun strigăt din stradă. E vizibil că avem de-a face cu un marxism cultural extrem de periculos îndreptat împotriva Bisericii. La nivelul preoţilor cred că o să urmeze mult mai multă rugăciune.

AGERPRES: Care este starea de spirit în rândul preoţilor?
Constantin Necula: Eu cred că preoţii au ştiut ce au de făcut. Sâmbătă dimineaţa s-au pornit liturghii în ţară. Tot ne acuză că avem 18.000 de lăcaşuri, deşi nu sunt atâtea, hai să zicem 12.000, oare nu au înţeles că au fost 12.000 de Liturghii, sâmbătă dimineaţa. Duminică, 12.000 de Liturghii în care copiii ăştia au fost pomeniţi. La judecata finală, când Hristos ne va judeca, se va vedea că mult mai mult am făcut că ne-am rugat decât faptul că am filmat, am expus cadavrele arse.

AGERPRES: Credeţi că Biserica va mai rămâne pe primul loc în sondajele care măsoară încrederea românilor?
Constantin Necula: Nu mă interesează pentru că sondajele oricum ne mint. Sondajele îl dădeau pe Oprescu al doilea om în stat anul trecut, în sondaje Piedone stătea foarte bine până joi seara, săracul, nu din acest punct de vedere gândeşte Biserica. Biserica are alt mod de a gândi şi s-a văzut duminică. În ciuda înjurăturilor de sâmbătă, duminică bisericile au fost pline şi oamenii au venit. Nu vreau să fac un calcul nesimţit, dar am putea să spunem că în biserici au fost duminică în jur de nouă milioane de oameni, un pic mai mult decât în stradă. Noi nu ne putem măsura cu strada. Nu aşteptăm să ne numere Jandarmeria Română ca să spunem că existăm ca Biserică.

AGERPRES: Cei din stradă cer impozitarea Bisericii Ortodoxe Române. Sunteţi de acord cu această solicitare?
Constantin Necula: Foarte bine. Sunt pe deplin de acord şi ştiu la ce proiect de lege s-a lucrat şi în ce mod Patriarhia Română lucrează de aproape şase-şapte luni la realizarea unui mod de a impozita Biserica, pentru că va fi foarte greu. Şi atunci, în sfârşit, vom vedea că nu avem ce impozita. Abia aştept! Aştept cu nerăbdare să impozităm Biserica, în contextul în care vom retroceda Bisericii absolut tot ceea ce i se cuvine şi nu vom mai umbla cu complete de judecată care, din când în când, uită să dea înapoi dosarele pe care le-au primit şi uneori şi după şase ani.

AGERPRES: Deci sunteţi de acord cu impozitarea Bisericii Ortodoxe Române?
Constantin Necula: Da. Sunt convins că acesta va fi trendul european general. Prefer să fiu un om pe care să nu îl mai înjure lumea, ca preot.

AGERPRES: Protestatarii cer ca preoţii să renunţe la maşinile luxoase. Sunteţi de acord?
Constantin Necula: Uite, o să facem o listă a judeţului Sibiu cu ce maşini au preoţii, câţi copii au preoţii, care sunt fondurile care le vin din partea serviciilor soţiilor lor, mulţi dintre ei supravieţuiesc doar pentru că soţiile lor sunt angajate şi o să vedem dacă e aşa.

AGERPRES: Dumneavoastră aveţi maşină?
Constantin Necula: Nu. Nu am nici casă, nu am niciun fel de proprietate. Am o parte din proprietatea moştenită de la tata. Râd de ani de zile cu sora mea şi spun: bara de la balcon mi se cuvine mie. Nu am să fiu niciodată apărătorul celor care au făcut excese. Sunt câţiva dintre preoţi cu excesele lor, care au fost foarte bine temperaţi în ultima vreme şi sunt convins că vor fi mult mai atenţi în ceea ce vor face.

AGERPRES: Credeţi că românii sunt de partea preoţilor sau împotriva lor, pentru că există vorba în popor, mult mai veche, "să faci ce zice popa, nu ce face popa"?
Constantin Necula: Asta e cea mai mare declaraţie de lipire de preoţii noştri şi am să spun de ce. Povestea a apărut în Transilvania, când protestanţii care erau atunci le spuneau oamenilor: băi, puteţi şi voi să sfinţiţi apa, puteţi şi voi să faceţi liturghia. Cam ceea ce auzim şi astăzi la foarte mulţi. Iar poporul român a răspuns: tu să faci ce zice popa, nu ce face popa, adică să nu slujeşti în locul lui.

AGERPRES: De ce credeţi că e nevoie acum în societatea românească?
Constantin Necula: De foarte mult dialog. Va trebui să învăţăm unii de la ceilalţi şi să lăsăm unii de la ceilalţi. Am discutat împreună asupra prezenţei preotului de la pompieri printre cei răniţi, cei arşi. Spre exemplu, noi ieri, la Braşov am avut cinci preoţi în dispozitiv. Vrem să spunem oamenilor că am fost acolo. Noi, la Sibiu, am semnat de doi ani un protocol cu ISU şi în foarte multe situaţii, prin colaborarea cu ei, am fost prezenţi atunci când a fost nevoie. La accidentele foarte grave preoţii merg direct la spital. Există inclusiv cursuri făcute de ISU în bisericile din Sibiu.

AGERPRES: În Mitropolia Ardealului, credincioşii şi preoţii donează bani pentru victimele accidentului din club Colectiv?
Constantin Necula: În primul rând va fi contribuţia preoţilor. În Mitropolia Ardealului, la Deva, este o persoană care a murit. Iar diseară, la ora 22,30, vom încerca să strângem cât mai mulţi oameni, iar Catedrala va fi loc de pomenire pentru cei plecaţi. Facem o slujbă de pomenire.

AGERPRES: Duminică, la predică, preoţii vor face îndemnuri oamenilor?
Constantin Necula: În primul rând de temperanţă.

AGERPRES: Părinte, vă lăsaţi copiii să se distreze în localuri? Credeţi că sunt în siguranţă acolo?
Constantin Necula: Săptămâna trecută m-am dus la Hard Rock în Bucureşti să cumpăr un tricou pentru fiica-mea. Era un tânăr remarcabil care vindea acolo, care mi-a zis: părinte nici nu ştiu cum să îţi spun, sărut-mâna, salut, bine ai venit. Cred că nu se întâmplase ca o reverendă să treacă printre lucrurile de acolo. Pe copiii mei îi controlez foarte des. Cred că la noi (în Sibiu- n.r.) spaţiul cel mai de preţ rămâne Piaţa Mare, ieşirile sunt foarte multe şi avem aer mult deasupra. Sunt convins că, Doamne fereşte, se putea întâmpla în orice biserică din ţară şi în orice sală de curs din universitate sau orice redacţie, oriunde se putea întâmpla.

AGERPRES: Toate lăcaşurile de cult din judeţul Sibiu sunt sigure din punct de vedere al pericolului de incendiu? Aveţi autorizaţie de la ISU?
Constantin Necula: Eu nădăjduiesc că da. Sper că da. Catedrala a montat încă patru hidranţi în plus, când se strâng mai mulţi oameni cerem ajutorul pompierilor, SMURD-ul.

AGERPRES: Ce mesaj i-aţi transmite preşedintelui Klaus Iohannis, care a chemat la Cotroceni şi societatea civilă şi "strada"?
Constantin Necula: Respect enorm de mult efortul lui de a păstra echilibrul. Într-un fel sau altul, înjurăturile pe care le-am auzit la adresa Patriarhului meu le-am auzit şi la adresa Preşedintelui meu. Nici nu aş ştii ce să-i spun Preşedintelui. În primul rând eu aş vrea să umplu spitalele cu medici, să reuşesc să îmi ţin medicii în spitale, să dau mai mult pentru analize medicale, îmi doresc enorm de mult şcoli decente pentru copii şi, pentru că sunt apropiat de psihologii care lucrează în centrele anti-alcool şi anti-drog, aş cere un pic mai mult ajutor pentru astfel de situaţii. De exemplu, aş crea o agenţie a celor care vor să-i sprijine pe oameni. Aş dezvolta un pic voluntariatul, aş trece în lege.

AGERPRES: Părinte, lui Dumnezeu ce ar trebui să-i ceară românii în zilele acestea?
Constantin Necula: Tot. Românii trebuie să-i ceară lui Dumnezeu, România înapoi. Chiar numai El ne poate ajuta.

AGERPRES: Părinte, ce credeţi că gândeşte Dumnezeu despre români, zilele acestea?
Constantin Necula: Eu cred că şi El este tulburat, dar are modul Lui de a se comporta ca Dumnezeu. Pentru fiecare va da câte ceva. O singură picătură din harul Lui poate să restaureze România. Eu sunt convins de asta şi să ştii că restaurarea României nu va veni prin gesturi ieftine şi de vedetă. Restaurarea României va veni din Liturghie. Cel mai sigur loc pentru România este Liturghia. Dovadă este că în toate incendiile nenorocite care s-au abătut asupra bisericilor în ultimii ani, două lucruri nu au ars: icoana Maicii Domnului şi a Mântuitorului din catapeteasmă, antimisul pus sub Evanghelie. Se spune foarte limpede că Liturghia este cel mai sigur loc pentru că acolo este Dumnezeu. Şi când murim, suntem în siguranţă în Liturghie. De aceea, eu ţin foarte mult să-i pomenim pe oamenii aceştia (de la Colectiv n.r.). Am văzut că mulţi nici măcar nu sunt de confesiune ortodoxă, dar chiar nu mă interesează, îi iubesc pentru că sunt copiii poporului meu. Dumnezeu ne iubeşte pe toţi la fel. Şi cred că este un pic aconfesional de data asta. AGERPRES-FOTO PE FLUX/(A-autor: Isabela Păulescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.