Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 1 nov /Agerpres/ - Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a anunţat că familia femeii de serviciu de la clubul Colectiv, decedată în urma incendiului de vineri seară, va primit un ajutor de urgenţă de 5.000 de lei, având în vedere că aceasta avea cinci copii.

"Ne-am autosesizat imediat în situaţia tragică a familiei cu cei cinci copii. Am trimis o echipă mobilă de la Primăria sectorului 3, care a fost coordonată de doamna preşedinte a Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi Adopţii, Gabriela Coman, care a fost la faţa locului. Ca măsuri pe care le-am dispus: se instituie plasamentul, în sensul că cei patru copii minori vor fi preluaţi de sora doamnei care a decedat, ceea ce înseamnă 600 de lei pe lună pentru fiecare dintre copiii minori, pentru cei patru. De asemenea, în urma anchetei sociale, se va da un ajutor de urgenţă acestei familii de la Ministerul Muncii în sumă de 5.000 de lei", a spus Rovana Plumb la un post de televiziune.

Plumb a precizat că inspectori de la Inspecţia Muncii au ajuns la locul unde a avut loc tragedia.

"Nu avem date despre câte persoane lucrau la negru. Avem datele persoanelor angajate pe contract de muncă. Firma a fost controlată de patru ori în doi ani. Era nevoie ca organizatorul de evenimente să anunţe complexitatea desfăşurării şi a condiţiilor pe care le presupunea o astfel de manifestare", a mai spus Rovana Plumb.

Presa a relatat faptul că o femeie de serviciu, în vârstă de 38 de ani, care lucra "la negru" în clubul Colectiv, se numără printre cele 29 de victime ale incendiului.

"Fără forme legale lucra. Nu a fost tura ei, dar o colegă a rugat-o să vină în locul ei, pentru că ea se simţea foarte rău. Avea cinci copii şi un tată paralizat. Ea îi îngrijea pe toţi. De nevoie trebuia să muncească", a declarat o apropiată a femeii de serviciu, în faţa INML. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.