Botoşani, ... /Agerpres/ - Mănăstirea Cozancea din judeţul Botoşani, unde şi-au început viaţa monahală doi dintre cei mai importanţi ieromonahi din România, Părintele Paisie Olaru şi Părintele Ilie Cleopa, se zbate într-un anonimat care, însă, nu pare să deranjeze comunitatea de călugări de aici.

Mănăstirea Cozancea este situată la peste 30 de kilometri de municipiul Botoşani, în pădurea care îi poartă numele. Cu un drum greu accesibil, lăcaşul de cult, aflat pe lista monumentelor istorice, atrage, într-un an, puţin peste 100 de oameni.

Agitaţia scăzută de la mănăstire pare să convină de minune comunităţii mici de călugări de aici. Cei şapte monahi au liniştea necesară să îşi desfăşoare zilnic activităţile religioase, dar şi cele gospodăreşti.

Biserica de piatră, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, care constituie obiectivul central al Mănăstirii Cozancea, a fost construită în 1732, pe locul unde până atunci a existat o veche biserică din lemn. Ctitorul mănăstirii este boierul Constantin Balş, însă, de-a lungul istoriei, mulţi alţi boieri din zonă au susţinut dezvoltarea obştei de călugări de la Cozancea. Printre marii contribuabili se află şi doi ciobani, care, în 1854, au finanţat construcţia clopotniţei.

Părintele stareţ Cleopa Străchinaru susţine că mănăstirea a fost una dintre cele mai puternice din zonă.

'În vechile imagini cu mănăstirea, din 1907 şi 1935, locul apare ca un cătun. Chiar aşa este întâlnit în documente: cătunul Cozancea. Era o obşte cu 20 de călugări, dar fiecare părinte mai în vârstă avea un ucenic pe care îl forma, îl iniţia în tainele călugăriei', explică stareţul de la Cozancea.

În 1953, Cozancea a devenit mănăstire de maici, unde au trăit aproape 70 de călugăriţe, care au rămas aici circa patru ani. Ulterior, în 1960, mănăstirea s-a închis, fiind redeschisă în 1979, chiar în timpul regimului comunist, la solicitarea expresă a părintelui Elisei Florea, pe care fostul patriarh Iustin ar fi dorit să îl facă atunci arhimandrit. El a refuzat înaltul rang bisericesc, preferând întoarcerea la Cozancea şi refacerea obştei monahale de aici.

Mănăstirea păstrează foarte multe obiecte, în special cărţi sfinte, care au aparţinut, la începutul anilor 1920, atât Părintelui Paisie Olaru, cât şi ucenicului său de atunci, Părintele Ilie Cleopa.

Părintele Paisie Olaru şi-a început viaţa monahală la Cozancea, în anul 1921, la vârsta de 24 de ani. Aici l-a cunoscut, apoi, pe Ilie Cleopa, care, copil fiind, păştea oile în jurul mănăstirii. Legătura dintre cei doi a fost atât de strânsă, încât Părintele Cleopa a ales să devină ucenicul Părintelui Paisie Olaru la Mănăstirea Cozancea.

'În ziua de astăzi, Mănăstirea Cozancea este cunoscută datorită părinţilor Paisie şi Cleopa', spune, cu mândrie, stareţul de la Cozancea.

Mănăstirea Cozancea şi cei şapte călugări de aici trăiesc, astăzi, nu din contribuţiile credincioşilor, ci din munca proprie. Ei lucrează cele zece hectare de teren pe care le au în proprietate, dar se bucură şi de lemnul de pe cele 14 hectare de pădure pe care le deţin. De asemenea, animalele din gospodărie, în special vacile, îi ajută să îşi asigure hrana zilnică.

'Cozancea a fost o mănăstire săracă de la început. Puţinii credincioşi vin în timpul verii şi cât drumul este accesibil. Cei mai mulţi credincioşi vin o dată sau de două ori pe an, apoi vin anul următorul', spune stareţul Cleopa Străchinaru. AGERPRES/(A- autor: Cristian Lupaşcu, editor: Diana Dumitru)