Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 31 oct /Agerpres/ - Statul român, prin sistemul medical şi sistemul de urgenţă, "a arătat că funcţionează", situaţia în spitalele care au primit răniţi este "stabilizată", a declarat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, sâmbătă dimineaţa, la finalul şedinţei Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, reunit după tragedia de vineri seara dintr-un club din Capitală în urma căreia au decedat 27 de persoane, iar alte circa 150 au fost rănite.

"Vreau să spun încă o dată că statul român a arătat că funcţionează, iar sistemul medical şi sistemul de urgenţă au funcţionat optim, de la Ambulanţă, SMURD, până la intervenţia colegilor de la MAI, IGSU, Pompieri şi cadrele din Poliţie", a declarat ministrul Sănătăţii, la Palatul Victoria.

Referindu-se la activitatea desfăşurată de spitalele care au primit răniţii în urma incendiului, Bănicioiu a spus că aceasta a fost optimă.

"Toate spitalele au reacţionat rapid, s-au mobilizat rapid. Într-adevăr, au fost chemaţi medici şi asistente de acasă, o parte dintre ei au venit chiar voluntar, iar toate medicamentele şi tot ce era necesar a fost asigurat. Au fost luate câteva măsuri de transfer de echipamente medicale, monitoare şi ventilatoare către Spitalul de Arşi, pentru a asigura o suplimentare a acestora. În momentul de faţă, putem spune că situaţia este stabilizată, putem spune că, în toate spitalele în care s-a intervenit, situaţia este stabilizată", a declarat ministrul Sănătăţii.

Bănicioiu a ţinut să mulţumească public colegilor din sistemul medical "pentru implicare, pentru solidaritate, dar mai ales pentru profesionalism". AGERPRES/ (A,AS - autor: Daniel Florea, editor: Vicenţiu Purcărea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.