COD PORTOCALIU: 27-06-2025 ora 10 se va semnala val de căldură persistent și intens, caniculă și disconfort termic accentuat COD PORTOCALIU: 27-06-2025 ora 10 se va semnala instabilitate atmosferică accentuată COD PORTOCALIU: 27-06-2025 ora 10 se va semnala instabilitate atmosferică accentuată

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Miercurea Ciuc, 7 oct /Agerpres/ - În zona de nord a judeţului Harghita, acolo unde creşterea oilor este o îndeletnicire străveche, localnicii păstrează tradiţia culinară şi pregătesc în mod frecvent bucate ciobăneşti, cum ar fi tocana de miel în jintuit (zer gras care se stoarce din caş după frământare - n.r.) la ceaun.

Reţeta acestui preparat ne-a fost dezvăluită de Ţuţa Moldovan, din localitatea Tulgheş, educatoare de profesie, căreia îi place să gătească tradiţional pentru cei dragi dar şi să fie prezentă la târgurile şi manifestările din sat, unde le oferă celor prezenţi tot felul de bunătăţi preparate de ea.

Pentru cinci porţii de tocană de miel în jintuit este nevoie de un kilogram de carne, un litru de jintuit, două cepe, doi ardei, un gogoşar, ardei iute, sare, piper, boia de ardei, foi de dafin, pătrunjel verde.

Se porţionează carnea, putându-se folosi bucăţi de muşchi, coaste, ba chiar şi organe, se spală, apoi se pune în ceaun la fiert cu puţină sare, foi de dafin şi boabe de piper.

Doamna Moldovan ne spune că atunci când carnea este fiartă, se scoate şi se spală din nou cu apă rece. În ceaun se pune ulei, se adaugă ceapă tocată, ardei şi gogoşari tocaţi şi se călesc cu puţină sare, până se înmoaie. Se adaugă carnea fiartă şi se amestecă timp de câteva minute, apoi se pune jintuitul acrişor şi se fierbe până când nu mai are tendinţa de a se ridica la suprafaţă, acesta 'comportându-se exact ca laptele dulce'. Se potriveşte de sare şi piper, se adaugă puţină boia de ardei dulce, ardei iute tocat mărunt, iar la final se adaugă pătrunjel verde.

''În loc de jintuit se poate folosi şi smântână dar tocana nu va mai avea aceeaşi savoare'', adaugă gospodina din Tulgheş. Tocana se poate servi cu mămăliguţă şi cu un pahar de vin alături. AGERPRES (AS- autor: Gina Ştefan, editor: Adrian Drăguţ)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.