Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 23 sep /Agerpres/ - Inima Reginei Maria va fi aşezată în Salonul de Aur al Castelului Pelişor, începând din data de 3 noiembrie, informează Casa Regală într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES.

"Inima va fi transferată în caseta sa originală de argint, în cadrul unei procesiuni care va porni, în cursul dimineţii de marţi, 3 noiembrie, de la Muzeul Naţional de Istorie, la ora 11,00. Inima Reginei Maria va fi escortată până la Palatul Regal, unde procesiunea se va opri pentru câteva minute. Maşinile vor parcurge traseul cu viteză redusă pentru ca publicul să poată prezenta un ultim omagiu", se arată în comunicat.

Pentru a respecta dorinţa testamentară a Reginei Maria, Inima va fi acoperită, pe toată durata procesiunii, ca şi pe soclul ei din Salonul de Aur, cu stindardul României şi Marii Britanii.

Inima Reginei Maria va parcurge, apoi, cu escortă, traseul de la Palatul Regal la Castelul Regal Pelişor.

Familia Regală se va afla, pe tot parcursul procesiunii, alături de Inima Reginei Maria. De asemenea, membri ai familiei principesei Ileana vor lua parte la procesiune.

La Castelul Regal Pelişor, la ora 15,00, în cadrul unei ceremonii, în numele Regelui Mihai, principesa Margareta va aşeza Inima Reginei Maria în Salonul de Aur, pe locul ei definitiv. Inima va odihni pe un soclu plasat în spatele canapelei unde Regina a murit pe 18 iulie 1938, la ora 17,38.

Vor fi prezenţi principele Radu, principesa Maria, arhiducesa Maria Magdalena a Austriei şi soţul ei, baronul Hanns Ulrich von Holzhausen, reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale, ai Muzeului Naţional de Istorie şi ai Muzeului Naţional Peleş, precum şi membri ai clerului şi ai Casei Majestăţii Sale Regelui.

Ultima dorinţă a Reginei Maria a fost ca inima ei să se odihnească în capela special destinată în acest scop de la Balcic. Însă, realităţile geopolitice au făcut ca, începând din 1940, la doar doi ani de la decesul suveranei, acest lucru să nu mai fie posibil. O soluţie temporară a fost păstrarea ei la Bran, însă capela de acolo a fost desecrată în perioada comunistă. Inima a fost transferată, apoi, la Muzeul Naţional de Istorie.

"În situaţia dată, în care Balcicul se află în afara teritoriului naţional, Majestatea Sa Regele a decis ca, pentru o perioadă nedeterminată, locul Inimii bunicii sale să fie Salonul de Aur, unde suverana şi-a găsit sfârşitul", se arată în comunicatul Casei Regale.

Caseta de argint în care se află inima Reginei Maria va face parte din colecţia publică a Muzeului Naţional "Peleş", după cum a stabilit miercuri Guvernul printr-o hotărâre.

"Guvernul răspunde astfel, printr-o hotărâre, solicitării Muzeului Peleş, cu ocazia împlinirii a 140 de ani de la naşterea Reginei Maria (29 octombrie 1875). Caseta, care este clasată în categoria juridică Tezaur, va trece din administrarea Muzeului Naţional de Istorie a României în administrarea Muzeului Naţional 'Peleş'", a informat Guvernul.

În anul 1933, când şi-a întocmit testamentul, Regina Maria a cerut ca, după moartea ei, inima să îi fie depusă în capela pe care o construise pe malul mării, Stella Maris, de la Balcic, iar corpul să fie înmormântat în necropola regală de la Mănăstirea Curtea de Argeş. După moartea reginei, la 18 iulie 1938, regele Carol al II-lea, împreună cu fiul său Mihai, au îndeplinit dorinţa testamentară a Reginei Maria. Inima Reginei a fost aşezată într-o casetă de argint de formă octogonală, iar aceasta a fost introdusă într-o casetă de bijuterii de argint aurit, gravată şi ornamentată cu pietre preţioase, primită cadou de nuntă în 1893. Casetele au fost depuse, cu toate onorurile, în capela Stella Maris, la Balcic.

După cedarea Cadrilaterului, în 1940, caseta cu inima Reginei a fost luată de la Balcic de către principesa Ileana şi aşezată la Castelul Bran, într-o capelă ridicată în acest scop după modelul celei de la Balcic. În 1974 casetele au fost transferate, împreună cu alte bunuri culturale, în administrarea Muzeului Naţional de Istorie a României. AGERPRES/(AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Andreea Rotaru)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.