Zalău, 11 sep /Agerpres/ - Moşocoarnele cu brânză dulce sunt un delicios desert tradiţional de pe Valea Barcăului, servit de sătenii din această zonă oaspeţilor care le trec pragul cu prilejul diverselor sărbători religioase de peste an.

O reţetă simplă, dar care are câteva secrete, precum ingredientele sută la sută naturale şi coacerea lor într-un cuptor tradiţional, încălzit în prealabil cu lemne, duce la obţinerea unor prăjituri rumene, pufoase şi numai bune de a fi asortate cu un pahar de apă rece ''tulburată'' cu un sirop natural de mure sau de soc.

Moşocoarnele sunt încă preparate după reţeta tradiţională în localitatea Iaz, de către o tânără pasionată de păstrarea vechilor obiceiuri rurale, Ligia Bodea, mai cunoscută poate prin faptul că deţine un muzeu etnografic cu sute de piese de îmbrăcăminte şi obiecte vechi de zeci sau chiar sute de ani.

Îmbrăcată cu un tradiţional costum popular de pe Valea Barcăului, cea care îi place să-şi spună simplu "fata din Iaz", prepară cu îndemânare, atunci când sunt sărbători sau doar turişti curioşi şi înfometaţi, moşocoarne delicioase, dar şi alte reţete învăţate de la bunicile ei.

"Moşocoarnele, aşa cum le spune aici la Iaz sau pe Valea Barcăului, se făceau la sărbători. Gazdele le ofereau musafirilor, ca şi prăjituri, moşocoarne, adică "moşi cu coarne", care se fac, în general, umplute cu brânză dulce. Se prepară mai întâi un aluat cu făină, puţină drojdie, lapte, ouă şi un pic de zahăr, se lasă să crească, după care se pune brânza amestecată cu ou, se împătură în colţuri, se aşează în tavă, se ung cu pana dată prin ou şi se pun în cuptorul încălzit cu lemne, la copt. Denumirea de "moşi cu coarne" vine de la modul de împăturire a aluatului, în colţuri. Reţeta de moşocoarne am învăţat-o de la bunica din partea tatălui, de la Iaz. Ea întotdeauna, deşi a murit când aveam eu 11 ani, mă lăsa să încerc eu tot felul de reţete. Dacă îi spuneam că nu îmi ies reţetele, ea spunea că nu e nicio problemă, că doar făcând înveţi. Doar aşa poţi să înveţi, dacă exersezi, eşti perseverent şi îţi doreşti cu adevărat ceva. Era tare înţeleaptă şi între mine şi ea a fost o legătură sufletească profundă", povesteşte Ligia, în vreme ce mâinile ei împătură cu dexteritate prăjitură după prăjitură.

La Iaz, moşocoarnele se mai făceau şi din aluatul de pâine. La ţară se făceau pe vremuri mai multe pâini odată, de la care mai rămânea aluat. Atunci se umpleau cu brânză sărată, în care se mai punea mărar sau cozi de ceapă. Dar prăjiturile de peste an, la sărbători, Crăciun, Paşte, erau moşocoarnele cu brânză dulce.

"În post se făceau din aluat de pâine, fără lapte şi fără ouă şi le umpleau cu aşa numita "miere de prune". Dar atunci le spuneau sucituri şi le făceau ca şi un cozonac. Mierea de prune se face din prune bistriţe, în căldare sau ceaun, unde prunele se fierb o zi şi o noapte. Nu se pune zahăr sau conservant şi se lasă la fiert până se întăreşte. În unele părţi i se mai spune silvoiţă, dar la noi e miere de prune", completează "fata din Iaz".

După umplerea unei tăvi cu moşocoarne, Ligia le unge cu ou, cu o pană de gâscă, exact aşa cum a şi povestit, pentru ca mai apoi să pună la copt prăjiturile, în cuptorul din curte, încălzit cu lemne. Pentru ca prăjiturile să nu se ardă, temperatura din cuptor este testată cu o pană. Dacă pana nu se pârleşte, înseamnă că e timpul pentru a pune prăjituri şi, peste doar 20 de minute, delicioasele moşocoarne aurii sunt scoase din nou la lumina zilei, fiind numai bune de mâncat. Asta după ce aşteptăm puţin, pentru a nu ne arde limba, dar şi pentru a putea fi scoase din tava în care s-au copt. AGERPRES/(AS - autor: Sebastian Olaru, editor: Adrian Drăguţ)