Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 10 sep /Agerpres/ - Căutările planorului dispărut la începutul lunii august continuă, iar până în prezent nu s-a găsit nimic, a declarat joi secretarul de stat în MAI Raed Arafat.

"Planorul se caută mai departe, toate judeţele sunt implicate în căutare. Ţin videoconferinţe cu ei în care primim toate rapoartele lor cel puţin o dată la trei zile de la MAI de la Centrul de Coordonare. Căutările continuă pe trasee care au fost făcute sau care nu au fost căutate destul. Până acum nu s-a găsit nimic. Căutările sunt în aceleaşi judeţe, dar ei caută în zonele în care consideră că trebuie să insiste", a afirmat Arafat, prezent la Spitalul Universitar de Urgenţă, la inaugurarea unei unităţi mobile SMURD.

Referindu-se la cazul elicopterului prăbuşit, în decembrie anul trecut, în Lacul Siutghiol, secretarul de stat a spus că nu a primit încă rezultatul anchetei.

El a făcut referire şi la programul privind motocicletele SMURD pentru intervenţii în situaţii de urgenţă, precizând că acesta va fi implementat în două săptămâni. "Proiectul cu motocicletele va fi implementat. În două săptămâni o să vedeţi lansarea acestor echipaje, deja totul este pregătit. La IGSU oamenii au fost deja pregătiţi. Motocicletele vor fi conduse de personal paramedical, vor avea defibrilator", a mai spus secretarul de stat MAI. AGERPRES/(A - autor: Roberto Stan, editor: Georgiana Tănăsescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.