Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Constanţa, 2 sep /Agerpres/ - Portul Constanţa a fost desemnat ca punct de start pentru SCF Black Sea Tall Ships Regatta 2016 (Regata Internaţională a Mării Negre pentru Marile Veliere) de către Sail Training International, organizatorul tradiţionalelor regate-şcoală ce au loc anual în toată lumea.

Potrivit managerului de proiect Alin Vintilă, reprezentatul Navigator Yacht Club, organizatorii au comunicat miercuri că a fost acceptată propunerea avansată de partenerii români (Grup Servicii Petroliere, Navigator Yacht Club, CN APMC, Primăria Constanţa) luând în considerare succesul ediţiei 2014, când Constanţa, ca port de escală intermediară pentru cele 13 veliere (şapte de clasă A, patru de clasă B şi alte două de clasa C şi D), a atras peste 100 mii vizitatori în patru zile.

'Succesul de anul trecut, atât în rândul echipajelor, dar mai ales în ochii organizatorilor englezi, a fost principalul argument în a-i convinge să ne acorde găzduirea festivităţilor de deschidere a evenimentului şi startul celei de-a doua ediţii a SCF Black Sea Tall Ships Regatta, în perioada programată pentru 8 - 11 septembrie 2016. Au fost realmente impresionaţi de atmosfera pe care am reuşit să o creăm, echipajele s-au simţit minunat, drept urmare s-au simţit datori să ofere publicului ce le-a vizitat navele o experienţă de neuitat, aşa că toată lumea a fost fericită. Am aplicat o strategie pe care am învăţat-o în anii petrecuţi pe nave de croaziere unde rezultatul era bun dacă aplicam matricea: "happy crew, happy passengers". La Constanţa, la ediţia precedentă a fost 'happy crew, happy visitors'- a declarat Alin Vintilă, în exclusivitate pentru AGERPRES.

La rândul său, Robin Snouck Hurgronje, preşedinte Sail Training International şi Black Sea Tall Shipp Regatta 2016 menţionează că prima ediţie a regatei a fost percepută ca un un mare succes pentru toate porturile, în 2014, şi a dat o şansă unică de formare ca navigatori cadeţi pe veliere pentru peste 1.000 de cursanţi.

Conform programului preliminar hotărât de organizatori, Black Sea Tall Shipp Regatta 2016 va fi compusă din două curse. Prima cursă, cu plecare pe 11 septembrie, este între porturile Constanţa şi Novorossiysk, pe lungimea de aproximativ 392.009 mile maritime şi sosirea pe 22 septembrie în primul port rusesc. Urmează o croazieră intermediară între Novorossiysk şi Soci, pentru relocarea flotei, pe distanţa de 107.991 mile nautice şi a doua cursă, între Soci şi Varna, de 515,119 mile maritime, cu startul pe 2 octombrie din Portul Soci, cu sosirea pe 8 octombrie în Bulgaria. În total aproximativ 1016 mile marine.

Potrivit organizatorilor, SCF Black Sea Tall Ships Regatta are un profund caracter educativ-formativ pe parcursul competiţiei fiind invitaţi să se îmbarce la bordul tuturor navelor, şi să se înroleze în echipaje, amatorii de a deprinde arta navigaţiei cu vele, orice persoană cu vârsta între 15 - 25 de ani, inclusiv a cu dizabilităţi mentale şi fizice. AGERPRES / (AS -autor: Dan Mihăescu, editor: Mihai Simionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.