Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 26 aug /Agerpres/ - Patriarhia Română dezaprobă iniţiativa personală a cetăţeanului bucureştean care a încercat să descurajeze comunitatea musulmană în intenţia ei de a-şi construi un lăcaş de cult, profanând cu carne de porc terenul alocat de Guvern pentru o moschee.

"Gestul regretabil, chiar dacă izolat, denotă lipsă de respect şi toleranţă faţă de credinţa şi tradiţia unei comunităţi religioase. O astfel de provocare poate oricând avea drept consecinţă o iniţiativă similară asupra unei comunităţi ortodoxe române minoritare din Europa sau din alte părţi ale lumii unde se află români. În contextul lumii de azi, este uşor să provocăm conflicte, cu consecinţe imprevizibile, dar e mai înţelept să le evităm", precizează Biroul de Presă al Patriarhiei Române într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES.

Patriarhia Română "respinge orice formă de discriminare şi îndeamnă la respect, înţelegere şi toleranţă faţă de cei de alt neam, cultură şi credinţă, deoarece, potrivit legii, cultele religioase trebuie să fie promotoare ale păcii sociale".

Totodată, Patriarhia Română "doreşte din partea cultului musulman lămuriri oficiale privind necesitatea, dimensiunile, scopul şi impactul unei noi moschei în Bucureşti, pentru o corectă informare a credincioşilor creştini ortodocşi", se menţionează în comunicat.

Muftiul Muurat Iusuf, şeful Cultului Musulman din România, s-a declarat marţi profund întristat şi jignit de modalitatea aleasă de un bucureştean pentru a împiedica construirea viitoarei Moschei Centrale din România, pe un teren pus la dispoziţie de Guvern.

Imamul Iusuf a declarat în exclusivitate pentru AGERPRES că a aflat din presă relatările despre intenţia manifestă a unui cetăţean de a protesta faţă de proiectul construirii moscheii centrale din Capitală, printr-o aşa-zisă acţiune de pângărire a terenului pe care se va ridica lăcaşul de cult.

Reacţia muftiului a intervenit după ce o serie de publicaţii centrale au informat că bucureşteanul Cătălin Berenghi, revoltat de gestul autorităţilor de stat care sprijină construirea celei mai mari moschei din România pe un teren din nordul Bucureştiului, a recurs la un gest cu totul ieşit din comun: a cumpărat mai mulţi purcei vii şi doi congelaţi. Purceii vii, vopsiţi în roşu, galben şi albastru au fost lăsaţi să pască liber pe terenul din Bulevardul Expoziţiei nr. 22-30, iar carcasele congelate au fost îngropate tot aici, cu scopul declarat de a determina autorităţile religioase musulmane să renunţe la acest loc. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Claudia Stănescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.