Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 31 iul /Agerpres/ - Luna august va aduce, în general, un regim termic al aerului destul de ridicat comparativ cu mediile multianuale ale perioadei, în timp ce la nivel de precipitaţii cantităţile vor fi deficitare în aproape toată ţara, dar în special în regiunile sudice şi sud-estice, reiese din estimările Administraţiei Naţionale de Meteorologie /ANM/, publicate recent.

Conform prognozei, în august, temperaturile medii lunare se vor situa peste mediile multianuale (19,7 grade Celsius, raportate la perioada 1981-2010) în cea mai mare parte a teritoriului, abaterile termice cele mai mari fiind posibile îndeosebi în regiunile sudice, sud-estice şi vestice.

Astfel, pentru Muntenia sunt prognozate temperaturi medii de 18-23 grade Celsius, în Dobrogea între 22 şi 23 de grade Celsius, în Transilvania de 16-20 grade Celsius şi în Banat între 19 şi 23 de grade Celsius. De asemenea, în Crişana mediile se vor încadra între 19 şi 21 de grade Celsius, în Maramureş între 18 şi 20 de grade Celsius, în Oltenia între 17 şi 23 de grade Celsius şi în Moldova între 15 şi 23 de grade Celsius.

În ceea ce priveşte cantităţile de precipitaţii, acestea vor fi deficitare în aproape toată ţara, cele mai scăzute valori urmând să se înregistreze în sud-estul şi sudul teritoriului, unde se vor situa între 22 şi 40 de litri/mp. Media multianuală de precipitaţii este de 77,8 l/mp. Cu toate acestea, normele climatologice pentru precipitaţii ar putea atinge şi 90-95 litri /mp în Transilvania şi Muntenia pe fondul unor intervale de instabilitate atmosferică accentuată, caracterizată prin averse şi descărcări electrice.

Estimările sezoniere sunt elaborate de către Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, şi au un grad de realizare de aproximativ 60%.AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.