Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 29 iul /Agerpres/ - Zeci de bucureşteni au asistat miercuri dimineaţă la ceremonia prilejuită de Ziua Imnului Naţional, eveniment organizat de Ministerul Apărării Naţionale în Piaţa Tricolorului din faţa Cercului Militar.

Ceremonia a început cu oficierea unei slujbe religioase, urmată de prezentarea unui scurt istoric şi a semnificaţiei versurilor Imnului Naţional al României.

Evenimentul a continuat cu un spectacol susţinut de Muzica Reprezentativă a MApN, cea a Regimentului 30 Gardă "Mihai Viteazul", Muzica Militară a Brigăzii I Mecanizată "Argedava" şi cea a Jandarmeriei Române.

Următorul moment a fost intonarea Imnului Naţional de către tenorul Vlad Miriţă, iar finalul manifestării a fost marcat de defilarea Gărzii de Onoare.

"Noi militarii şi eu, personal, timp de 50 de ani am văzut armata sub culorile tricolorului şi după fiecare victorie în viaţa mea de militar am ascultat cu pioşenie acest Imn, care vine să lege, să înrădăcineze poporul român şi este frumos că reprezentanţii poporului s-au gândit să cinstească Imnul prin asemenea manifestări", a declarat preşedintele Asociaţiei Naţionale Veteranilor şi Invalizilor de Război din România, gen. Marin Dragnea.

Întrebat despre semnificaţia Zilei Imnului Naţional, un bucureştean a spus că această manifestare este unică şi menţine starea de spirit a poporului român privind integritatea naţională, creează o emoţie deosebită.

"Ceremonialul care există, organizarea perfectă, o paradă a uniformelor militare - moderne, de epocă - cu numele reprezentative pentru fiecare instituţie militară a statului. Generează o stare de spirit deosebită, mai ales că la ora actuală tinerii nu mai fac armata, nu prea ştiu despre ce este vorba, iar într-un eventual conflict militar aceste cântece patriotice reprezintă, practic, o istorie o poporului român de-a lungul veacului", a opinat Mihai Lala.

Printre spectatori s-a aflat şi Daniel, un băieţel în vârstă de cinci ani, care a fredonat câteva versuri din Imnul Naţional.

Georgeta Enache, pensionară, şi-a exprimat regretul că s-a renunţat la vechiul imn, în opinia sa "Deşteaptă-te române!" fiind mai greu de reţinut, are foarte multe versuri. "Păcat că se tot schimbă imnul aşa, că era 'Tricolorul', de Ciprian Porumbescu", a spus aceasta.

Ziua Imnului Naţional a fost proclamată prin Legea nr. 99/1998 şi se sărbătoreşte în fiecare an la data de 29 iulie.

La 29 iulie 1848, 'Deşteaptă-te române!' a fost cântat pentru prima data în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea. La originea Imnului Naţional al României se află poemul patriotic ''Un răsunet'' de Andrei Mureşanu, publicat în numărul iunie-iulie 1848 al suplimentului ''Foaie pentru minte, inimă şi literatură'', pe o melodie culeasă de Anton Pann. Conţinutul profund patriotic şi naţional al poeziei a fost de natură să însufleţească numeroasele adunări ale militanţilor paşoptişti, pentru drepturi naţionale, mai ales din Transilvania, Nicolae Bălcescu numind acest imn ''o adevarată Marseilleză românească".

La eveniment au participat, printre alţii, ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, şefi de structuri militare, reprezentanţi ai Administraţiei Prezidenţiale. AGERPRES/(A - autor: Sorin Peneş, editor: Claudia Stănescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.