Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Buzău, 17 mai Agerpres/ - La sfârşit de secol XX, la Mănăstirea Rogozu din Protoieria Focşani, Eparhia Buzăului şi Vrancei, şi-a trăit ultimii ani de viaţă arhimandritul Paulin Lecca, duhovnic şi cărturar, autorul unor lucrări de mare interes pentru învăţătura creştin-ortodoxă.

În memoria sa, maica Serafima, stareţa Mănăstirii Rogozu, i-a reconstituit chilia adunând mai multe obiecte de uz personal, precum şi o parte din opera sa. Printre lucrările din muzeul aşezământului monahal se află şi un exemplar al Bibliei de la Buzău tipărită în anul 1854.

Oază de linişte şi de reculegere

În ciuda altitudinii sale reduse, doar câteva sute de metri, mănăstirea Rogozu se află sub o mantie de brazi seculari plantaţi de primii călugări care s-au stabilit aici în urmă cu peste 400 de ani.

Maica Serafima, stareţa mănăstirii Rogozu, susţine că aşezământul monahal are o vechime atestată documentar de aproape patru secole, dar primii călugări s-au stabilit mult mai devreme pe aceste meleaguri 'binecuvântate de Dumnezeu'.

'Prima mănăstire de călugări a fost ridicată la Rogozu în anul 1647 la câteva sute de metri depărtare în pădure, pentru ca actualul aşezământ monahal să dateze din anul 1820. Pictura din Sfântul Altar s-a păstrat în întregime, iar cea din pronaos a fost repictată de doi pictori italieni. Mănăstirea a fost desfiinţată prin decret în anul 1959, iar până în anul 1989 a fost închisă, iar aici a funcţionat sporadic o casă de odihnă a Episcopiei Buzăului şi Vrancei fiind cunoscută drept o zonă de linişte şi reculegere prin excelenţă', a mai declarat stareţa Mănăstirii Rogozu.

O viaţă de jertfă şi de dăruire

Discipol al lui Nichifor Crainic, părintele arhimandrit Paulin Lecca s-a născut la data de 24 iulie 1914, în comuna Babele, judeţul Ismail, a absolvit Seminarul teologic şi Facultatea de Teologie din Chişinău, apoi a intrat ca frate novice în mănăstirea Frăsinei-Vâlcea.

'La mănăstirea Rogozu a ajuns din pură întâmplare. Cu patru ani înainte de a-şi da obştescul sfârşit, un medic renumit din oraşul Râmnicu Sărat, pasionat de paradoxuri existenţiale şi de cugetare filosofică, l-a convins pe părinte să se mute mai aproape de lumea civilizată şi i-a promis că-i va acorda îngrijire medicală şi nu numai. Părintele Paulin s-a lăsat convins şi a venit la mănăstirea Rogozu, unde a trăit ultimii patru ani ai vieţii, între 1994 şi 1998, iar medicul l-a ajutat să-şi tipărească cărţile şi i-a oferit întreg ajutorul medical promis', îşi aminteşte fostului director al Muzeului municipal Râmnicu Sărat, prof. Mihai Ceauşu.

'La mănăstirea Rogozu, părintele Paulin şi-a petrecut ultimii patru ani ai vieţii pământeşti. Şi-a găsit limanul la noi, iar ultimele sale dorinţe au fost îndeplinite, a fost îngropat sub un brad, lângă toaca mănăstirii, aşa cum şi-a dorit. De-a lungul vieţii a trecut prin multe încercări, a fost condamnat la moarte, dar a trecut la cele veşnice ca un adevărat creştin', a declarat, pentru AGERPRES, maica Ecaterina, custodele muzeului.

A murit ca un sfânt şi a fost îngropat sub un brad

Viaţa părintelui Paulin are izul eroilor lui Dostoievski, a căror gândire a încercat să o 'traducă' într-o carte de eseuri, 'Frumosul divin în opera lui Dostoievski', apărută după moartea sa la o cunoscută editură din Capitală. Arhimandritul Paulin Lecca a murit cu două luni înainte de a vedea lumina tiparului lucrarea intitulată 'Frumosul divin în opera lui Dostoievski'.

'El însuşi se defineşte ca un personaj dostoievskian. Tatăl său a fost preot la parohia Catranic, judeţul Bălţi, unde a făcut şi şcoala primară. Când a venit la şcoală, Paulin nu cunoştea limba română. Acesta a urmat Seminarul şi Facultatea de Teologie la Chişinău, avându-i ca profesori pe Gala Galaction, Nichifor Crainic. Când Basarabia a fost cedată, el era în anul al IV -lea. A trecut în Herţa pe un pod de vase, dar mama, tata şi logodnica sa n-au putut trece în Regat. Nichifor Crainic l-a ajutat să capete o slujbă la Direcţia Cinematografelor din Bucureşti, dar gândul era să intre la mănăstire', ne povesteşte Mihai Ceauşu. Cu o scrisoare de recomandare de la Gala Galaction, părintele Paulin a fost primit la Mănăstirea Frăsinei, judeţul Vâlcea.

'Condamnat la moarte în timpul războiului pentru că a refuzat să lupte pe front, 'haina de slujitor al Domnului m-a împiedicat', cum a mărturisit acesta, fostul arhimandrit de la Rogoz a avut un vis. Mai avea o singură misiune pe acest pământ. Editarea operei sale de o viaţă 'Frumosul divin în opera lui Dostoievski', a mai spus sursa citată.

'Cine îmi cunoaşte viaţa îşi dă seama că l-am înţeles profund pe Dostoievski şi pe eroi săi. Am fost pe rând Zosima sau Alioşa. Mulţi fac filozofie de salon, eu am trăit-o cu ştreangul de gât. Cel mai iubit şi mai important erou din toate cărţile lui Dostoievski este un călugăr. Pe lângă alţi comentatori, şi călugării au dreptul să-şi dea cu părerea într-o chestiune pe care ei o cunosc din experienţă, din viaţa trăită între zidurile mănăstirii', mărturisea părintele Paulin Lecca.

Ultimele clipe, cu mama în gând

Stareţa Mănăstirii Rogozu susţine că în ultimele clipe ale vieţii, părintele Paulin Lecca a retrăit momentele care i-au marcat viaţa. 'Deseori pomenea de părinţi. Pe mama sa o diviniza. 'Mama este o sfântă, dacă aş avea eu moartea mamei m-aş mântui singur', spunea el. Aproape zilnic o pomenea. Părinţii i-au murit într-un bombardament. Îşi amintea cu durere de momentul când, în lanţuri fiind, mama sa i-a cerut să meargă pe front', a mai spus sursa citată.

'Destinul său a fost legat de două subiecte, copiii şi Dostoievski. Pentru copii şi-a riscat viaţa în Transnistria, în primii ani ai războiului. Lui Dostoievski i-a închinat o carte. De copii a fost foarte legat, căci îi iubea mult. Discuta cu fiecare dintre ei când le acorda Sfânta Taină a Împărtăşaniei. 'Când vor fi maturi, spunea el adesea, îşi vor aminti de Dumnezeu chiar dacă vor fi rătăciţi prin lume. Ei îşi vor aduce aminte de sfaturile pe care le-au primit de la un preot cu barbă albă. Sigur se vor reîntoarce la Dumnezeu', îşi reaminteşte Mihai Ceauşu.

'Ultima sa dorinţă a fost să fie îngropat lângă toacă, sub un brad. Mama şi Sfântul Înger au fost pomeniţi tot timpul. A îmbrăţişat crucea fericit şi şi-a a trecut la cele veşnice', a mai declarat stareţa de la Rogozu.

Călugăriţele de la Mănăstirea Rogozu au respectat cu sfinţenie ultima dorinţă a părintelui Paulin, pe mormântul său de lângă toacă au apărut flori de munte, stăjuite de un brad secular plantat de primii călugări sosiţi pe aceste locuri binecuvântate, iar dangătul toacei mănăstirii răsună cu putere până departe în satele din jur.

Părintele arhimandrit Paulin Lecca (1914-1998) s-a născut în comuna Babele, judeţul Ismail. Tatăl a fost mai întâi învăţător, iar mai târziu preot în judeţul Bălţi. Paulin Lecca a absolvit cursurile Seminarului Teologic şi ale Facultăţii de Teologie din Chişinău, apoi a intrat ca frate novice în mănăstirea Frăsinei-Vâlcea. A mai vieţuit vremelnic în mănăstirile Govora, Cozia, Antim-Bucureşti, Rarău, Gologanu, iar în centrele eparhiale din Galaţi şi Bucureşti a activat ca exarh. AGERPRES /FOTO PE FLUX / AGERPRES / (A - AS - autor: Dorin Ivan, editor: Marius Frăţilă)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.