GALERIE FOTO "Metro Europe" - Ziua Europei, marcată de ambasade la stațiile de metrou

 •  Social
1011 afişări

Ziua Europei a fost marcată, vineri, în 15 stații ale metroului bucureștean. Evenimentul "Metro Europe" a fost organizat de Reprezentanța Comisiei Europene în România, împreună cu Metrorex și 16 ambasade și institute culturale, reprezentând state membre ale Uniunii Europene. Stațiile de metrou incluse în program au fost amenajate și semnalizate cu însemne ale statelor membre UE.

4a23c5a7-5833-4ee8-8835-2b8292586da5

Dansuri irlandeze și muzică live cu trupa Stey Sha, în stația de metrou Piața Unirii
Foto: (c) Angelo BREZOIANU / AGERPRES FOTO

GALERIE FOTO METRO EUROPE

Ambasadele Suediei și Germaniei au marcat vineri Ziua Europei prin amenajarea unor standuri cu materiale reprezentative pentru cele două țări la intrările stației de metrou Eroilor.

Reprezentanți ai Ambasadei Suediei au împărțit în stația de metrou pliante cu ofertele educaționale ale țării lor, cu informații despre această țară, despre mediu și despre designul suedez.

Prezentă la eveniment, ambasadoarea Suediei la București, Anne Lindahl Kenny, a precizat pentru AGERPRES că Ziua Europei marchează și un alt eveniment important pentru țara sa, și anume, 20 de ani de când Suedia a devenit stat membru UE.

"Pe de altă parte, sărbătorim și 70 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și vedem că avem tot mai multe provocări în zilele astea, de exemplu, agresiunea rusească și atunci, este tot mai important să rămânem uniți în familia europeană. Pe de altă parte, avem provocări chiar la noi acasă, avem atacurile teroriste care s-au întâmplat în alte capitale europene, avem fluxul de imigranți către state europene și devine tot mai important să rămânem în această familie europeană uniți. Guvernul Suediei este angajat pentru 2015 în cinci ținte majore, una dintre acestea fiind creșterea numărului locurilor de muncă, condiții tot mai bune pentru piața de muncă, grijă pentru mediul sustenabil, pentru energie și pentru politica de mediu, pentru o vecinătate sigură a Suediei. Și egalitatea de șanse este foarte importantă între femei și bărbați", a mai declarat ambasadoarea Suediei.

O firmă din Croația a prezentat bucureștenilor produse tradiționale în stația de metrou Aviatorilor.
Foto: (c) Angelo BREZOIANU / AGERPRES FOTO

La standul Germaniei, reprezentanții ambasadei au împărțit de asemenea pliante cu ofertele universităților din această țară, despre limbă și cultură, despre Institutul Goethe, despre cercetare, precum și stegulețe și hărți ale Germaniei, insigne, pixuri și bomboane gumate pentru copii. Au fost prezenți la stația de metrou ambasadorul Germaniei, Werner Hans Lauk, dar și directorul Metrorex, Cătălin Homor.

"Astăzi sărbătorim Ziua Europei, care în mod normal se serbează pe 9 mai, dar o organizăm astăzi pentru ca publicul să beneficieze de tot ce înseamnă cultura Europei, tot ce ne pot arăta țările care fac parte din Uniunea Europeană. Este evident că sărbătorim astăzi unitate, pace, asta de fapt promovează tot ce înseamnă curentul european și Uniunea. Este un moment unic pentru călătorul din metrou ca în prețul plătit pentru un abonament de o zi să facă o călătorie prin toată Europa", a spus Homor.

Momente interactive ale copiilor de la Școala Româno-Finlandeză, în stația de metrou Grozăvești
Foto: (c) Grigore POPESCU / AGERPRES FOTO

Podgorean: UE înseamnă și apartenența la un spațiu definit printr-o comunitate de valori

Secretarul de stat pentru analiză politică și relația cu Parlamentul, Radu Podgorean, consideră că Uniunea Europeană nu înseamnă numai dreptul de liberă circulație în statele membre sau fondurile europene, ci și apartenența la un spațiu definit printr-o comunitate de valori.

Declarația a fost făcută vineri, la stația de metrou Piața Victoriei, unde se află standul României amenajat cu ocazia Zilei Europei. Cu acest prilej, în această zi, stațiile de metrou poartă, simbolic, numele statelor Uniunii Europene. Citiți știrea completă aici

De Ziua Europei, oferte de studii în Danemarca, prezentate în stația de metrou Piața Romană

Oferte de studii, informații despre economie, cultură, design, turism, dar și o expoziție de fotografie despre Danemarca le sunt prezentate, vineri, bucureștenilor, în stația de metrou Piața Romană.

Foto: (c) Angelo BREZOIANU / AGERPRES FOTO

La standul Danemarcei, organizat sub sloganul "Study in Denmark", călătorilor le sunt oferite broșuri cu oferta educațională, dar și pliante despre economia daneză.

Șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, Angela Filote, și-a început, la Piața Romană, "micul său turneu european" de la metrou făcând o scurtă prezentare a evenimentului care marchează Ziua Europei.

"Aici îmi încep micul meu turneu european. Cu ocazia Zilei Europei, reprezentanța Comisiei Europene în România, împreună cu ambasadele și centrele culturale ale statelor reprezentate aici, au organizat acțiunea Metro Europe, în care 16 stații de metrou din București sunt "preluate" de state membre care încearcă să își promoveze ce au mai interesant pentru publicul din România", a spus Angela Filote.

Ambasadorul Danemarcei, Karsten Vagn Nielsen, a explicat alegerea ca locație a stației de metrou Piața Romană prin faptul că evenimentul este focusat pe tineri.

"Suntem foarte fericiți să fim aici în Piața Romană. Am decis anul acesta să ne concentrăm pe tineri, pe studenți. Suntem în zona unde sunt foarte multe oportunități de educație, sunt foarte mulți studenți. Foarte mulți studenți români merg la studii în Danemarca, reprezintă al treilea cel mai mare grup de studenți străini din Danemarca și, de aceea, considerăm că trebuie să promovăm și să dezvoltăm contactele dintre națiunile noastre. Deși taxele de studii sunt destul de mari, românii vin la studii", a afirmat Karsten Vagn Nielsen. Citiți știrea completă aici


Expoziție de fotografie 'Peisaje rurale din Italia', în stația de metrou Piața Universtății.
Foto: (c) Angelo BREZOIANU / AGERPRES FOTO

Ambasadorul Cehiei: România are cei mai mulți cetățeni proeuropeni

Ambasadorul Cehiei la București, Vladimir Valky, consideră că România are cei mai mulți cetățeni proeuropeni, 80% dintre români susținând Uniunea Europeană.

El a subliniat că dacă în urmă cu 22 de ani cehii și slovacii s-au despărțit, în prezent sărbătoresc unitatea în cadrul unei entități mult mai mari — UE.

Ziua Europei a fost sărbătorită vineri de Ambasada Cehiei în stația de metrou Unirii 1, unde steagul acestei țări a fost întins în fața treptelor de acces către peron.

Vladimir Valky a subliniat că este un adept al transportului în comun, arătând presei legitimațiile de călătorie RATB și Metrorex.

Lalele, florile tradiționale ale Olandei, la standul organizației SOS Satele Copiilor, în stația de metrou Pipera
Foto: (c) Angelo BREZOIANU / AGERPRES FOTO

Ambasadorul Austriei: Ziua Europei, un metrou care face legătura între statele UE

Ambasadorul Austriei la București, Gerhard Reiweger, a afirmat vineri că Ziua Europei este un eveniment care, asemenea unui metrou, face legătura între statele Uniunii Europene, în general, și între Austria și România, în special.

Ziua Europei a fost sărbătorită vineri de Ambasada Austriei în stația de metrou Ștefan cel Mare, unde călătorii au fost întâmpinați pe treptele de acces către peron de tineri care, așezați de o parte și de alta, au construit cu mâinile ridicate un pod.

Potrivit ambasadorului, acest pod semnifică unitatea și îndeamnă la toleranță.

De asemenea, Reiweger a amintit că ediția Eurovision 2015 va avea loc la Viena, cea din acest an desfășurându-se sub mottoul "Building Bridges".

Expoziție cu imagini din Slovenia, în stația de metrou Piața Victoriei
Foto: (c) Angelo BREZOIANU / AGERPRES FOTO

AGERPRES

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Social

Cele mai citite din Social

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe