Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 30 apr /Agerpres/ - Peste 200 de membri ai sindicatului "Forum" din administraţia publică protestează joi în faţa Primăriei Capitalei solicitând, în principal, majorarea salariilor.

"Ar trebui ca actualul Guvern să ne acorde o indexare de 50% a salariilor pentru a dobândi puterea de cumpărare de acum şase ani. Lucrătorii din administraţia publică locală trăiesc sub pragul sărăciei. Circa 25% dintre aceşti salariaţi au salarii sub salariul minim pe economie. O creştere salarială cu 10% nu ne rezolvă cu nimic problemele", a declarat Romel Neagu, vicepreşedinte al Federaţiei Naţionale a Salariaţilor din Administraţie (FNSA) şi preşedintele sindicatului "FORUM".

Aproximativ 32.000 de membri ai sindicatului din Administraţia Publică "Forum" afiliat la Federaţia Naţională a Sindicatelor se află joi în grevă generală astfel că activitatea este practic întreruptă aproape în totalitate în peste 2.600 de unităţi ale administraţiei publice din România.

FNSA a declanşat greva generală în semn de protest faţă de politicile salariale ale Guvernului cu privire la administraţia publică din România.

Revendicările vizează reglementarea şi liberalizarea acordării tichetelor de masă sau a normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală precum şi creşteri salariale prin aplicarea legislaţiei privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

"În Bucureşti puţini dintre colegii membrilor de sindicat s-au solidarizat cu revendicările acestora însă la nivelul oraşelor şi comunelor avem semnale că foarte mulţi dintre cei care lucrează în administraţia publică s-au solidarizat cu sindicaliştii de la FNSA", a mai precizat Romel Neagu.

Reprezentanţii sindicaliştilor au precizat că membrii lor de sindicat vor participa la un miting de protest în data de 27 mai, eveniment la care sunt aşteptate minim 3.000 de persoane.

"Este nevoie de o decizie politică a guvernanţilor pentru a putea să ieşim din actuala stare de fapt. Trebuie să ne gândim ce se va întâmpla cu noi când vom ieşi la pensie, când dintr-o singură pensie va trebui să plătim întreţinere şi servicii medicale. La actualele salarii sigur nu le vom putea plăti. Astăzi spunem nu sărăciei, stop austerităţii", a precizat Dumitru Gherdan, liderul sindical "FORUM" din Primăria Capitalei. AGERPRES/ (AS - autor: Carmen Marinescu, editor: Andreea Marinescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.