Focşani, 24 dec /Agerpres/ - În munţii Vrancei, la aproximativ 37 de kilometri de Focşani, pe cursul râului Milcov şi într-o zonă incluzând localităţi cu nume frumoase (Mera, Reghiu, Tulnici), dar depopulată, anual câteva zeci de mii de turişti români şi străini se îndreaptă spre centrul comunei Andreiaşu de Jos, unde, imediat sub limita inferioară a unei foarte frumoase păduri de brazi, se poate vedea un fenomen natural foarte rar întâlnit în lume - focurile vii.

Structura geologică a zonei Caşin-Bisoca, deosebit de faliată şi alcătuită din roci sedimentare (gresii, argile, cinerite) de vârstă miocenă, corelată cu lipsa sau neantrenarea unor ape subterane de adâncime, favorizează ieşirea la suprafaţă a unor emanaţii de gaze uscate acumulate în subsol, care se aprind singure, de regula de la razele solare, iar atunci când plouă se sting, dar se poate vedea cum apa bolboroseşte în locul pe unde ieşea gazul arzând.

Nu există un număr fix al locurilor de ieşire a hidrocarburilor nu este fix, ele schimbându-se pe măsură ce apar noi orificii sau se închid altele pe o arie delimitată de specialişti la aproximativ 40 de hectare. Şi intensitatea, durata şi înălţimea focurilor sunt foarte variate temporal (diurn, săptămânal, sezonier, anotimpual). Conform observaţiilor îndelungate ale localnicilor înălţimea flăcărilor atinge de la câţiva centimetri la aproape jumătate de metru. În timpul cutremurelor de pământ limbile de foc au înălţimi de peste doi metri. Cele mai mari focuri ard în cadrul unor microforme cu aspect alveolar. Debitul emanaţiilor de gaze este influenţat de precipitaţii şi variaţia nivelului pânzei freatice. O monitorizare recentă efectuată de specialişti la şase asemenea orificii alveolare indica faptul că acestea emanau aproximativ 24 de tone de metan pe an. Pentru întreg perimetrul se apreciază un debit anual de 50 de tone metan. Împreună cu acest gaz ajung la suprafaţă în cantităţi mai mici şi dioxid de carbon, azot ori heliu.

Zona în care gazele naturale se autoaprind poate fi uşor vizitată datorită infrastructurii de acces, fiind delimitată de un zid de ciment, iar accesul se face pe un şir de scări. Urcând cele aproximativ o sută de trepte se ajunge uşor pe un platou unde, prin fracturile scoarţei terestre, gazele naturale ard cu flăcări multicolore. În vecinătatea "focului viu" este construit un foişor care permite turistului să se adăpostească de soare ori ploaie sau pur şi simplu să admire peisajul.

Turiştii care vin la Andreiaşu au parte de un real spectacol al naturii, mai ales pe timpul nopţii, când flăcările de culoare galbenă, roşiatică sau chiar albastră dau locului un aer mistic. De altfel, de la locuitorii din zonă, cunoscuţi pentru ospitalitatea de care dau dovadă, pot fi aflate diverse legende, poveşti sau tradiţii legate de "focul viu". De pildă, locul are o puternică simbolistică religioasă, fiind considerat a fi un protector al animalelor. Localnicii mai spun că în momentul în care flăcările depăşesc înălţimea de doi metri prevestesc declanşarea unui cutremur.

Cert este faptul că Andreiaşu de Jos este o zonă cu un deosebit potenţial turistic, cei care ajung aici având oportunitatea de a se bucura de aer liber, de peisaje încântătoare şi bineînţeles de pământ în flăcări. Autorităţile locale, vorbind cu patos despre fenomenul natural din Andreiaşu de Jos, spun că încearcă încontinuu să impulsioneze prezenţa turiştilor în zonă prin noi amenajări şi facilităţi destinate acestora, dar şi organizând, anual, un festival folcloric tradiţional menit a pune în valoare, sub genericul "Focul viu", această minune a naturii, precum şi peisajele ori ospitalitatea oamenilor din zonă.

În apropierea "focului viu" de la Andreiaşu de Jos se afla trei lacuri - Mocearu, Meledic şi Limpede. De asemenea, pot fi vizitate vulcanii noroioşi şi peşterile din zonă.

Ofertele de cazare sunt pentru toate buzunarele. Fie în cort pe malul Milcovului sau în gazdă la vreun localnic, fie
la una dintre pensiunile situate în apropierea satului, în Mera sau Odobeşti. Pe lângă drumeţiile în rezervaţia geologică sau pe valea Milcovului, turiştii pot organiza competiţii de off-road, de vânătoare, vizitele la crame în care pot degusta cele mai bune soiuri de vinuri, însoţite de bucate specifice locului.

Declarat rezervaţie naturală în anul 1967, printr-un Decret al Consiliului Popular Judeţean şi, ulterior, prin Legea nr. 5/2000 privind amenajarea teritoriului naţional, obiectivul turistic "focul viu" nu este singura zonă protejată din Vrancea, alte asemenea 20 de suprafeţe căpătând acelaşi statut în ultimele două decenii.

Între vârfurile montane se întind culmi largi, adevărate plaiuri acoperite cu păduri ori păşuni, străbătute transversal ori longitudinal de poteci de vânătoare sau ciobăneşti, uşor de parcurs. Vârfurile sunt în general golaşe, constituind puncte de belvedere asupra întregii regiuni muntoase vrâncene. Datorită diferenţierii rocilor şi faptului că pot fi uşor erodate, apele curgătoare au modelat forme spectaculoase, care se constituie în repere de atracţie pentru turişti. Între acestea se află Parcul natural Putna, în cuprinsul căruia se întâlnesc suprafeţe foarte mari de habitate protejate la nivelul Uniunii Europene, care îndeplinesc criteriile de reprezentativitate din Directiva "Habitate". În urma cercetărilor de teren s-au identificat până în prezent 14 tipuri de habitate, din care unul este prioritar pentru conservare în această zonă străbătută de râul Putna.

Tot pe cursul aceleiaşi ape curgătoare din Vrancea se află Rezervaţia naturală "Cascada Putnei". Aria protejată cuprinde zona în care râul traversează structuri geologice variate şi intens tectonizate, de la limita bordurii montane în care a sculptat un sector de defileu, o cascadă şi o succesiune de trepte şi marmite ce se desfăşoară pe 76 de metri lungime şi pe o diferenţă de nivel de 14 metri. Cale de acces spre această zonă o constituie DN 2D, Focşani - Târgu Secuiesc. O cascadă a creat în bazinul său superior şi pârâul Misina. Peisajul actual este consecinţa intenselor procese tectonice din trecut, a evoluţiei văii pe suportul structural şi stratigrafic geologic complex, ce au avut ca rezultat formarea unei căderi de apa de circa 15 metri într-un ansamblu peisagistic deosebit la care se ajunge pe drumul judeţean Valea Sării - Năruja, care se desprinde din DN 2D, continuat pe un drum comunal până la Valea Neagră, apoi pe drumul forestier de pe văile Pâraielor - Bălosu şi, în continuare, pârâul Misina conduce în aria protejată.

Cu acces de pe aceeaşi arteră de circulaţie, o altă rezervaţie naturală cuprinde cea mai mare parte a bazinului hidrografic al râului Tişiţa, în aval de localitatea Lepşa, înglobând un imens tezaur de elemente fito şi zoogeografice, geologice, dar şi ansambluri peisagistice unite într-un sistem de mare valoare ştiinţifică, afirmă cercetătorii Muzeului de Ştiinţele Naturii din Focşani. Se remarcă abundenţa speciilor de plante alpino-carpatice, alpino-boreale, atlantice şi endemic carpatice. Varietatea peisajului este accentuată de diversitatea structurii petrografice de vârstă miocenă, cum ar fi compuşi carbonatici, radiolarite, conglomerate cu elemente verzi.

Aria protejată "Căldările Zăbalei" conservă pe sectorul cursului superior al pârâului cu acelaşi nume, în zona de confluenţă cu o altă apă curgătoare de mică distanţă, Zarna, peisajul complex definit de Zăbala, cu renumitele "Căldări", dar şi pentru pădurile deosebite de acolo şi, nu în ultimul rând, pentru asociaţiile floristice şi faunistice întâlnite în interiorul respectivului perimetru.

În amonte de această cascadă, prin alunecarea unui masiv, apele Zăbalei au fost barate şi s-a format un lac de baraj natural. Iniţial, acesta a avut o suprafaţă destul de mare, însă, în urma unei viituri puternice, barajul s-a rupt, scăzând astfel nivelul apei şi suprafaţa lacului care este în prezent de două hectare. Calea de acces o constituie un drum forestier care urmăreşte albia râului Zăbala, în continuarea DJ 205A Focşani - Nereju.

În Rezervaţia naturală "Lacul Negru" sectorului de chei spectaculoase săpate de râul Năruja în complexul geologic al zonei, care creează o mare diversitate a peisajului, i se adaugă un lac ce oferă pe lângă o imagine idilică şi un interesant şi valoros potenţial ştiinţific. Turiştii pot ajunge în zonă pe DJ 205D Focşani - Nistoreşti - Herăstrău, continuându-şi călătoria pe drumul forestier din albia Nărujei până în zona bazinului de recepţie al "Izvoarelor Nărujei". Din vecinătatea cabanelor forestiere se desprinde pe versantul stâng al Nărujei traseul turistic marcat (cruce roşie) care conduce la Lacul Negru.

O rezervaţie naturală renumită şi deci foarte căutată în Vrancea este Lepşa-Zboina, areal conservând arborete forestiere de tip fundamental, cu vârste cuprinse între 100 şi 200 de ani, şi o floră care, datorită condiţiilor locale deosebite, este foarte bogată în specii endemice. Se ajunge în această zonă urmând DJ 205F Lepşa - Soveja, continuat cu drumul forestier de pe valea pârâului Lepşa.

Aria protejată "Vârful Goru", situată la 1.785 de metri şi ocupând versantul vestic al masivului, respectiv bazinele hidrografice pâraielor Rozelor, Cotit şi Afinişu, are în cuprinsul său o mare parte a speciilor din pădurile boreale şi aproape în întregime din cele subalpine, elementul central ocrotit fiind jnepenişul şi numeroasele specii de faună ori floră endemice sau rare.

De pe teritoriul judeţului Vrancea, cea mai directă cale de acces este DJ 205A Focşani - Herăstrău, ce se continuă cu drumul forestier prin Cheile Nărujei, valea pârâului Balosu, muntele Pietrosu şi valea râului Zăbala până la vărsarea pârâului Goru în Zăbala, de unde, urmând în amonte malul stâng al pârâului Goru, se poate urma traseul turistic marcat cu o cruce albastră de pe versantul sudic. O altă posibilitate de acces o oferă traseul turistic care coboară din Lăcăuţi, prin Dobroslavu şi Şaua Gorului, tot în marcaj cu o cruce albastră.

Aria protejată "Pădurea Cenaru", situată în zona vârfurilor Cenaru (898 m) şi Gârbova (879 m), pe un sector al versantului drept al pârâului Milcov se remarcă prin prezenţa a peste 370 de specii de plante de diferite, detaşându-se existenţa a 741 exemplare de Taxus baccata, arbore de talie mijlocie, monument al naturii. Există exemplare care înregistrează aproape 18 metri înălţime şi vârste până la 200 ani. Căi de acces pe drumul judeţean Focşani - Andreiaşu - Butucoasa, continuat cu drumul forestier de pe valea pârâului Gârbova, pentru accesul dinspre est, ori drumul forestier de pe valea pârâului Cenaru, pentru accesul dinspre vest.

Prin frumuseţea peisajului se mai remarcă în Vrancea ariile protejate "Pădurea Verdele", "Groapa cu Pini", "Strâmtura Coza", "Algheanu", iar pentru valoarea ştiinţifică cele cunoscute sub denumirile "Reghiu- Scruntar", pentru efectul apariţiei unui spectaculos relief ruiniform a cărui valoare ştiinţifică se amplifică prin existenţa resturilor fosile de nevertebrate din miocen şi de mamifere de vârstă sarmato-pliocenă, "Pârâul Bozu", a cărui importanţă este dată de abundenţa de mecanoglife, adică urme ale agenţilor şi proceselor de modelare dintr-un mediu litoral, şi ichnoglife, amprente ale paşilor vieţuitoarelor din epocile vechi ale pământului.

De curând, a fost instituită o arie protejată în "Lunca Siretului", la nord de localitatea Răduleşti, evidenţiată de forme noi de faună şi, mai ales, de prezenţa unor păsări ce sălăşluiesc de obicei în zonele de deltă.

Prin frumuseţile şi curiozităţile oferite de Carpaţii Răsăriteni, în preajma zonei lor de curbură, dar şi prin folclorul minunat existent în satele de deal şi munte din preajma rezervaţiilor naturale, judeţul Vrancea merită, cu prisosinţă, să fie străbătut şi cunoscut. AGERPRES/(AS - autor: Cornel Cepariu, editor: Ştefan Gabrea)