Alexandria, 10 dec /Agerpres/ - Ctitorită în perioada domniei lui Matei Basarab de către marele vornic Dragomir, mănăstirea Plăviceni, situată nu departe de limita judeţului Teleorman cu judeţul Olt, are o legendă aparte dar şi o istorie interesantă, chiar dacă în prezent este mai mult o ruină.

''Mănăstirea de la Plăviceni a fost ridicată cu siguranţă în vremea domniei lui Matei Basarab de către marele vornic Dragomir şi soţia acestuia care era rudă foarte apropiată cu domnitorul. Mănăstirea a funcţionat multă vreme, dar la finalul secolului XVIII şi apoi în secolul XIX a fost grav afectată în special de cutremurul din 1802, când o parte din construcţie s-a prăbuşit. Treptat, ea nu a mai fost mănăstire ci a devenit biserică şi apoi a ajuns ruină cu totul. Abia după 1990 au început activităţile de refacere, din nefericire însă extrem de greoaie. Mănăstirea de la Plăviceni, pentru zona asta a Teleormanului, practic a rămas cu un aspect de unicitate pentru că nu am avut asemenea mănăstiri şi este cea care se păstrează cel mai bine. Este şi amplasată extraordinar de bine la 12 kilometri de satul Dudu, pe malul Oltului", a declarat directorul Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Teleorman, Constantin Ţînţariu.

Mănăstirea Plăviceni este cunoscută şi sub denumirea de Mănăstirea Alunişul. O legendă spune că lăcaşul ar fi fost ridicat de Doamna Stanca, soţia lui Mihai Viteazul, care a fost urmărită de turci şi care, pentru a scăpa, s-a ascuns într-un alun mare, în această zonă. Pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu, ea a ridicat biserica, iar trunchiul alunului l-a lăsat ca altar de rugăciune, pentru ca mai târziu vornicul Dragomir să ridice mănăstirea. De aici şi numele de Mănăstirea Aluniş. Câteva întâmplări i-au făcut, în timp, pe credincioşi să creadă în existenţa, în curtea mănăstirii, a unui mormânt în care s-ar regăsi o parte din osemintele domnitorului Mihai Viteazul.

Săpăturile arheologice au indicat faptul că lăcaşul de cult ctitorit de Dragomir vornicul a fost ridicat peste o altă fundaţie de biserică probabil de lemn. Odată cu moartea ctitorului, în 1652, în lipsa urmaşilor, a trecut în grija rudei sale, Radu Creţulescu care avea moşii în zonă.

''Mănăstirea Plăviceni este una dintre singurele mănăstiri ale cărei ruine au rămas până astăzi în proporţie mai mare. Se păstrează astfel zidurile bisericii până la centura ferestrelor şi pe aceste ziduri o parte din pictura originală a bisericii care are o valoarea deosebită. A fost ridicată la începutul către jumătatea secolului al XVII-lea însă din cauza vitregiilor vremii şi zonei în care este amplasată a rămas în părăsire fiind rectitorită la începutul secolului al XIX-lea. Ea a ajuns, împreună cu moşiile care îi erau arondate, la Fundaţia Creţulescu şi mai târziu, după perioada lui Cuza, a rămas în părăsire şi s-a ruinat, în prezent existând din vechea mănăstire doar ruinele bisericii păstrând urme de pictură, o parte din zidul din incintă şi turnul clopotniţă de la intrare. Restul clădirilor aferente mănăstirii au dispărut. Nu se mai văd urme ale zidurilor, ale ruinelor acestei mănăstiri. Datorită dorinţei de a pune în valoare acest monument istoric s-a investit din partea Ministerului Culturii şi pentru a se da o finalitate investiţiei s-a reorganizat viaţa monahală în această mănăstire, în prezent fiind o mică obşte de călugări care se ostenesc cu rugăciunea după rânduiala vieţii monahale dar şi cu protejarea investiţiilor făcute'', a declarat PS Galaction Stângă, Episcop al Alexandriei şi Teleormanului.

Credincioşii care se încumetă să ajungă la mănăstirea Plăviceni au de parcurs un drum dificil. Pe direcţia de mers Alexandria - Turnu Măgurele, dincolo de comuna Plopii Slăviteşti, mănăstirea se regăseşte la capătul unui drum ce străbate pădurea din zonă. Cu câţiva kilometri înainte de obiectiv, într-o intersecţie, o cruce veche indică atât destinaţia cât şi vechimea lăcaşului de cult aflat chiar în mijlocul unui câmp. AGERPRES/(AS - autor: Luiza Abu Salem, editor: Adrian Drăguţ)