COD GALBEN: 22-01-2020 ora 10 Intre 22 ianuarie, ora 16:00 - 23 ianuarie, ora 20:00Fenomene vizate se va semnala 22 ianuarie, ora 16:00 - 23 ianuarie, ora 20:00Fenomene vizate

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Râmnicu Vâlcea, 1 oct /Agerpres/ - România este cunoscută din punct de vedere al patrimoniului religios prin combinaţia dintre sacru şi profan rezultantă a înscrisurilor pline de spirit de pe crucile de la Săpânţa, din judeţul Maramureş. Dar sacralitatea românească nu rezidă doar în povestea Săpânţei, în zona Olteniei, şi cu precădere în judeţul Vâlcea fiind ascunsă în existenţa milenară a creştinismului un alt tip de sacralitate despre care s-a vorbit prea puţin, dar care odată pătrunsă dincolo de profanul cotidian ar putea fi baza unui studiu care ar defini măcar un argument al perenităţii şi rezistenţei româneşti pe aceste locuri.

"Întregul judeţ Vâlcea este înţesat de cruci. Cele mai importante sunt cele de piatră, iar una dintre cele mai vechi este cea din Câineni Mici, datată în 1632, păstrată în curtea Bisericii Sfinţii Voievozi din Râmnicu Vâlcea. Aceasta este închinată Sfintei Paraschiva şi a fost ridicată de Stoica, Nica, Stana iar lista continuă. Meşterul a fost Stoica, fiul lui Cîrstea, iar de scris, a scris-o popa Stan. Crucea aceasta mai vorbeşte şi despre o biserică făcută de jupânul Stoilă - desigur alta mai veche decât cea actuală, apreciată pentru frumoasa ei pictură murală exterioară realizată în 1841 de zugravii Pătru şi Ghiţă Lăzărescu cu cheltuiala lui Nicolae Daneş. Aceste informaţii despre vechimea crucii sunt publicate de Constantin Bălan, în Înscripţii medievale", spune Ligia Rizea, sociolog, fost consultant pe probleme de patrimoniu în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Culte.

În Vâlcea sunt cruci care comemorează ridicarea unei biserici, sunt cruci de hotar (cum este cazul "Crucii Mişeilor", păstrată la Râmnicu Vâlcea lângă Biserica Buna Vestire), sunt cruci de pomenire, unele dintre ele 'prenoite' spre sfârşitul secolului al XIX-lea. Au existat centre de pietrari renumiţi în nordul judeţului, dar şi la Alunu. Ele sunt o adevărată cronică în piatră a unor spiţe de neam, evenimente, marchează drumuri sacre, dar şi istorice.

Ceea ce are însă un caracter inedit în cazul Vâlcii este prezenţa inedită a unor adevărate păduri de cruci de lemn pictate, aşezate la marginea cimitirelor, la răspântii de drumuri, la treceri peste ape sau la fântâni, pe lângă care drumeţul trece fără însă a căuta cauzalitatea sau sensul montării lor în aceste locuri. Ele atrag negreşit atenţia celor ce călătoresc prin centrul şi sudul judeţului Vâlcea.

Potrivit Ligiei Rizea, crucea este un simbol dens pentru creştinism. "Dar legată atât de intim de ritualul funerar, cum ne este înfăţişată azi în satele vâlcene, ea ridică problema unor studii serioase de antropologie culturală. Întreaga Oltenie are această cerinţă. Vâlcea, însă, se pare că oferă un material concludent pe această temă".

În Vâlcea există un întreg patrimoniu de cruci funerare de lemn, pictate sever, fără vorbele de duh ale Săpânţei, cu simboluri precise (Isus Hristos Pantocrator, mai rar Răstignirea, uneori cu Adam la picioarele lui ţinând o cruce în mâini, Izvorul Tămăduirii, heruvimi, chiar şi tricolorul, cu conotaţiile culorilor lui legate de Sfânta Treime, dar desigur şi naţionale), pe un larg teritoriu, de la Pietrari la Drăgăşani, de la Galicea, Frânceşti, Fărtăţeşti, sau Popeşti până la Zătreni şi Ghioroiu sau pe dealurile de la Dănicei, spre Argeş.

"Unele sunt aşezate la intrarea în cimitire, puse aici după ce se ridică la mormintele defuncţilor monumentele funerare definitive, după standardele actuale din marmură, de regulă după cele 40 de zile care amintesc de Înâlţarea lui Isus Hristos la cer, sau ceea ce în mod curent se cunoaşte ca fiind parastasul de şase săptămâni. Ele formează un fel de zid virtual între cimitir şi comunitate. Nu lasă păcatele celor duşi să treacă asupra celor apropiaţi lor, mi s-a explicat la Tetoiu. Dar acest sens mistic pare mai degrabă recent reîmprospătat în mentalul colectiv. În realitate poate să fie vorba despre o raportare mai degrabă mistică la prima cruce (care e de lemn), cu care este condus mortul la groapă. În alte locuri, aceste cruci fie sunt lăsate să putrezească pe mormânt, fie sunt scoase şi rezemate de biserică în cazul vechilor cimitire când cărărea între biserică şi cimitir, "spaţio-temporalitatea" sacră nu este întreruptă, a se vedea cazul bisericilor de lemn", spune Rizea.

Alte cruci sunt ridicate, tot la parastasul de şase săptămâni (40 de zile), la treceri peste ape, lângă poduri sau punţi ca să uşureze trecerea celui mort pe tărâmul celălalt, al eternităţii. Trecerea iniţiatică peste pod sau punte are o semnificaţie pe cât de arhaică, pe atât de universală şi complexă, ca şi însuşirile primordiale şi purificatoare ale apei. În 10 localităţi din Vâlcea, efectiv la parastasul de 40 de zile se construieşte o punte mică în dreptul crucilor peste care se spune că trece sufletul decedatului. Ea nu este folosită de localnici. "Podul, puntea sunt între altele, reprezentări ale curcubeului, miraculoasa legătură între spaţiul profan şi cel sacru, ne explică Mircea Eliade în Istoria credinţelor religioase", subliniază Rizea.

O a treia categorie o reprezintă crucile ridicate la fântăni sau puţuri, pe ciuturi, tot la parastasul de şase săptămâni. În cazul celor din urmă, rudele celui decedat construiesc sau repară o sursă de apă- fântână, puţ, izvor - pentru ca, folosindu-se de aceasta, întreaga comunitate să-l pomenească şi să se roage pentru iertarea păcatelor celui mort.

Pornind de semnificaţie sau ritual, teme de cercetare pentru antropologia culturală sau etnografie, diversitatea plastico-simbolică a vechilor cruci de lemn vâlcene şi prin extensie din întreg arealul oltenesc merită o atenţie sporită, o conservare într-un muzeu al crucii, idee de altfel mai veche, care însă nu poate fi întârziată prea multă vreme. "Mentalităţile se schimbă, tradiţiile ce vin uneori din negura timpului cedează rapid în faţa timpurilor moderne, iar crucile, uneori întruchipându-l pe om pe punctul de a-şi lua zborul, ca cele de lângă biserica întemeiată în secolul al XVI-lea la Mierea (Ghioroiu), oricât ar fi ele de veşnice ca simbol, fizic, nu peste vreme îndelungată, or să dispară fără urmă", conchide Ligia Rizea.

În orice caz, toate drumurile vâlcene sunt marcate cu aceste păduri de cruci din lemn care au sute de ani vechime şi ascund o mistică aparte, care arată legătura indisolubilă a celor rămaşi cu cei duşi, care au definit o particularitate a creştinismului ortodox românesc şi care, implicit, au statornicit aici, un spirit unitar care a rezistat aproape 2.000 de ani. AGERPRES / (AS - autor: Liviu Popescu, editor: Marius Frăţilă)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.