Satu Mare, 1 oct /Agerpres/ - Ţara Oaşului este una dintre puţinele zone etno-folclorice din România care îşi păstrează nealterat multe dintre obiceiuri, costumele şi cântecele populare. În ciuda faptului că localităţile s-au schimbat aproape în totalitate în ultimii 25 de ani, vechile căsuţe vopsite în albastru fiind înlocuite cu palate scumpe plătite cu ani de muncă grea în străinătate, lumea încă poate fi văzută purtând costume populare. Haine noi, după modele vechi, ce pot costa mii de euro. Specialiştii remarcă acest paradox al modernismului cu tradiţionalul, cu vechile obiceiuri.

'Fără îndoială, Ţara Oaşului este zona cea mai autarhică a României care şi-a păstrat până în zilele noastre trăsăturile identitare originale. Ca aproape nicăieri în România, încă pe străzile Oaşului poţi să vezi oameni îmbrăcaţi în costumele lor populare, care nu le poartă doar la spectacole şi serbări, ci şi în traiul de zi cu zi, dar mai ales duminică la biserică, la petreceri sau la nunţi. Paradoxul Ţării Oaşului este acela că se îmbină foarte bine un modernism copiat din Occident cu o tradiţie foarte bine ancorată în pământul acesta strămoşesc. Oşenii sunt plecaţi la muncă în întreaga Europă şi poate în întreaga lume, luna august este aceea în care se întorc aproape toţi acasă şi în aproape în fiecare zi din această lună îşi fac nunţile aici, oriunde ar fi în lume, şi se îmbracă în straiele populare', a declarat Felician Pop, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare.

Muzica oşenească este şi ea descrisă drept una brutală şi de neînţeles pentru neiniţiaţi, dar care îşi păstrează rolul ritualic. Mulţi nu înţeleg ţâpuriturile, pe alţii îi zgârie pe urechi, însă pentru oşan mesajul transmis este unul foarte clar.
'Muzica Oaşului este o muzică unică, ea nu a fost perimată de niciun fel de influenţe până în ziua de astăzi, cum se întâmplă în cazul altor zone folclorice, şi poate de aceea ea pare puţin stranie, pentru că redă sunetele primordiale ale ceterii, ale zongorei. Ţâpuritura este de fapt un ritual prin care tinerii care doresc să se însoare îşi transmit pur şi simplu codul de bare pentru a se face cunoscuţi ca identitate biologică. Ei participă la danţ, care se organizează la ciupercă, o construcţie circulară din lemn în mijlocul satului unde, după slujba de duminică de la biserică, tinerii dar şi părinţii lor se duc la acest ritual. Este interesant în unele sate din Oaş, imediat după biserică copii se duc la ciupercă şi îi învaţă să dănţuiască, se numeşte danţul mânânţăilor, după care vin tinerii şi îşi găsesc pereche. Cea mai mare cinste pentru un tânăr este să cânte sub grumazul ceterii, şi anume cât mai aproape de ceteraş, fapt ce îi conferă o oarecare întâietate faţă de ceilalţi', a mai arătat directorul Centrului de Creaţie.

Despre costumele populare se poate spune că sunt viu colorate, iar purtătorii acestora se simt mândri. În ultimii ani se observă o oarecare tentativă de modificare a costumelor din anumite localităţi cu materiale noi, părând uşor schimbate, însă oşenii au găsit o explicaţie şi pentru acest fapt: costumele sunt 'vii' din moment ce sunt purtate şi astăzi, şi prin urmare se pot produce transformări. Este practic o mică updatare a costumelor la materialele anului 2014, care păstrează în esenţă regulile vechilor straie.

'Costumaţia Ţării Oaşului, din păcate, a cunoscut o serie de transformări, dar oşenii spun că un costum ca şi al lor, care este viu, nu închis în lada de zestre sau aruncat prin poduri, trece prin mai multe transformări. Astăzi în Oaş costumul popular este de fapt un prilej de competiţie, şi bogăţia de modele, de mărgele, dă de fapt măsura valorii şi importanţei sociale a celui care-l poartă', precizează Felician Pop.

Una din zonele de referinţă a Ţării Oaşului este comuna Certeze, probabil cea mai bogată din România, cu vile somptuoase înghesuite una lângă alta. Casele sunt realizate parcă la întrecere între vecini, care de care mai spaţioasă, mai impozantă. 'Orice călător care va trece pe şoseaua Satu Mare - Sighetu Marmaţiei va încetini fără să vrea când va ajunge în comuna Certeze pentru că acest sat nu seamănă cu nimic din ce au văzut până acum. Este o explozie arhitectonică fără precedent de stiluri moderne aduse din Occident. Avem pe un palier temporal tot felul de stiluri arhitectonice, de la casa tip bancă cu pereţi de sticlă la casa cu atlanţi care este o copie a unei vile siciliene până în detaliu, cu statui, monumente, scări uriaşe de marmură, ceea ce denotă o opulenţă şi un fast pe care nu te-ai fi gândit că-l poţi găsi la frontiera cu Ucraina, într-o zonă izolată. Oşenii din Certeze au fost primii oşeni care au plecat prima dată la munci, în vremea regimului comunist din ţară, iar după s-au reorientat tot mai mult între ţările Europei Occidentale şi spre Statele Unite. Ei îşi construiesc aici adevărate palate uriaşe care încearcă să copieze stilurile vilelor pe care le-au văzut în Occident, dar în acelaşi timp paradoxul face ca în interior să fie ştergare şi blide populare. Există un sincretism extraordinar al oşenilor care ştiu să îmbine ca nimeni alţii modernismul de avangardă cu o tradiţie foarte veche', a mai arătat Felician Pop.

Din îmbinarea modernului cu tradiţionalul au rezultat de multe ori imagini care au stârnit amuzamentul, de exemplu mireasa îmbrăcată în haine oşeneşti care coboară dintr-o limuzină de lux sau dintr-o maşină decapotabilă. 'Se păstrează obiceiurile cu sfinţenie, există împletitoarea de mirese, o bătrână specializată care împleteşte părul miresei. Fără acest ritual o nuntă nici nu poate fi imaginată în Ţara Oaşului. Mirele şi mireasa se îmbracă în costume somptuoase oşeneşti şi nu este de mirare când dintr-o limuzină luxoasă coboară doi miri însoţiţi de nişte muzicanţi îmbrăcaţi tot în costumele lor. Ce este frapant este naturaleţea cu care aceşti oameni îşi poartă costumele tradiţionale şi îşi promovează cântecele arhaice la nunţi, care nu pot să lipsească nici în ruptul capului. Oşenii sunt oameni care au ştiut să combine într-un mod paradoxal beneficiile Occidentului cu chemarea străbunilor', a adăugat Felician Pop.

În ultima perioadă un nou 'curent' a pătruns în zona Oaşului, anume pictarea camerelor. În câteva sufragerii au ajuns pe pereţi Mona Lisa a lui Leonardo da Vinci, îngeraşi sau peisaje din zona mediteraneană, imagini pe care proprietarii le-au văzut prin străinătate.

'În Certeze avem un tânăr pictor, Vasile Marina, care pictează nu într-o manieră naivă, ci chiar într-una modernă. Ultima modă din Oaş este să îţi pictezi pe pereţii caselor tablouri uriaşe cu Gioconda, Carul cu boi al lui Grigorescu, sau familiile cu fantezie se pictează în mărime naturală într-o imagine de la nuntă. Aceasta este zona probabil cea mai bogată, cea mai prosperă, cu toate că aceste vile, aceşti mii de metri pătraţi de locuinţă lucraţi cu rafinament sunt pustii, pentru că locatarii lor sunt cu treburi plecaţi la Paris. La Paris există o puternică comunitate oşenească, ei au depăşit aici stadiul de simpli lucrători, foarte mulţi dintre ei au firme prospere în Franţa, Italia, dar cu toate acestea spiritul lor adânc ancestral rămâne nealterat şi de câte ori au posibilitatea se întorc acasă pentru că matricea lor adevărată este aici', a mai arătat Felician Pop. AGERPRES/(A - autor: Gheorghe Pietrar, editor: Marius Frăţilă)