Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 29 sep /Agerpres/ - Regimul termic din următoarele două săptămâni (29 septembrie - 2 octombrie) se anunţă oscilant, cu temperaturi în creştere de până la 24 de grade Celsius, în prima parte a intervalului de prognoză, dar şi cu episoade de ploi începând din 1-2 octombrie, la nivelul întregii ţări, potrivit prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie /ANM/, publicată luni.

În Banat, în primele zile ale intervalului de prognoză, temperaturile diurne vor marca o creştere, de la valori medii de 20-21 de grade Celsius, până la 23-24 de grade. În intervalul 2-4 octombrie, va avea loc un proces de răcire şi maximele vor scădea până la 17 grade pe 5 - 6 octombrie, pentru ca apoi să crească din nou spre 20 de grade Celsius, în intervalul 8 - 12 octombrie. Temperaturile nocturne vor avea o evoluţie asemănătoare, fiind în creştere la începutul spre o medie de 11 grade, apoi vor scădea spre 7 grade în jurul datei de 6 octombrie, iar după 8 octombrie se vor menţine în jurul valorii de 9 grade. Va ploua local pe 2, 3 şi 7 octombrie, iar în restul intervalului doar trecător şi izolat vor fi ploi neînsemnate cantitativ.

În Crişana, vremea va fi caldă la începutul primei săptămâni de prognoză, când temperaturile maxime se vor situa, în medie, în jurul a 22 de grade, iar cele minime vor atinge 11 grade în dimineaţa zilei de 2 octombrie. După această dată, un proces de răcire va determina scăderea regimului termic, spre valori medii de 18 grade ziua şi 6 grade noaptea, în jurul datei de 5 - 6 octombrie. În ultima parte a intervalului de prognoză se va înregistra o uşoară creştere, de aproximativ două grade Celsius, atât la valorile maxime diurne, cât şi la cele minime nocturne. Ploi pe arii extinse şi izolat mai importante cantitativ se vor semnala în jurul datelor de 2, 3 şi 7 octombrie, iar în celelalte zile probabilitatea de ploaie va fi mai redusă.

Pentru regiunea Transilvaniei, regimul termic va marca o creştere la începutul intervalului de prognoză, spre valori medii de 21 de grade, ziua, şi 9 grade, noaptea, dar ulterior, până pe 6 octombrie, temperaturile vor scădea cu 5-6 grade, în medie. În ultimele zile ale perioadei se vor înregistra valori maxime de 18 grade şi minime de 5-6 grade, caracterizând o vreme normală din punct de vedere termic pentru a doua decadă a lunii octombrie. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată în intervalul 1 -3 octombrie şi, din nou, în jurul datei de 7 octombrie, când izolat se pot cumula cantităţi de apă mai importante. În rest, doar izolat sunt posibile ploi slabe, de scurtă durată.

În Maramureş, după primele zile mai calde, cu temperaturi medii diurne de 21-22 de grade, vremea se va răci, iar în intervalul 5-7 octombrie valorile termice vor fi, în medie, de 16-17 grade în orele amiezelor. Regimul termic nocturn va avea o evoluţie similară, cu valori în creştere spre 10 grade Celsius la începutul perioadei de prognoză, pentru ca în jurul datei de 6 octombrie să se înregistreze aproximativ 4 grade. Între 8 şi 12 octombrie vor fi medii ale maximelor diurne de aproximativ 18 grade, în timp ce minimele nocturne se vor situa în jurul valorii de 7 grade. Pe arii extinse va ploua între 1 şi 3 octombrie, dar şi pe 7 octombrie, iar în restul intervalului doar izolat vor fi posibile ploi slabe.

În Moldova, vremea va fi caldă la începutul intervalului, cu o medie de 23 de grade a temperaturilor maxime şi de 11 grade a celor minime, în ultima zi a lunii septembrie. Ulterior, regimul termic va marca o scădere, astfel încât pe 5-6 octombrie mediile termice nu vor mai depăşi 14 grade ziua şi 4 grade noaptea şi, abia după data de 8 septembrie, temperaturile vor creşte, în medie, cu 4 grade Celsius, vremea devenind normală termic pentru a doua decadă a lunii octombrie. Probabilitatea de ploaie va fi redusă pe tot parcursul intervalului de prognoză şi doar pe 1, 2 şi, posibil, pe 7 octombrie va ploua la nivel local, mai ales în nordul regiunii.

În Dobrogea, vremea va fi caldă în primele zile ale intervalului de prognoză, cu medii ale temperaturilor maxime de 22 de grade şi ale celor minime de aproximativ 12 grade, în jurul datei de 1 octombrie. În intervalul 3-7 octombrie, va avea loc un proces de răcire, ce va determina valori diurne de 15-16 grade, când şi mediile minimelor nocturne vor scădea spre 8 grade. După data de 8 octombrie, regimul termic se va menţine constant, la valori apropiate de mediile multianuale ale perioadei, de 18-19 grade ziua şi 10 grade noaptea. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi extrem de redusă şi doar în jurul datei de 6 - 7 octombrie va ploua local, dar slab cantitativ.

În Muntenia, valorile termice se vor situa peste normele climatologice ale perioadei în primele zile ale intervalului, când se vor înregistra temperaturi maxime de 24 de grade, în medie, şi minime de până la 11 grade. Pe 2 octombrie vremea se va răci, iar în intervalul 2-7 octombrie vor fi medii ale valorilor diurne situate în jurul a 16 grade, în timp ce minimele nocturne vor scădea spre aproximativ 6 grade. Abia spre sfârşitul perioadei de prognoză temperaturile vor creşte cu 3-4 grade, regimul termic apropiindu-se de cel normal pentru a doua decadă a lunii octombrie. Probabilitatea de ploaie se va menţine redusă aproape pe tot parcursul celor două săptămâni, cu excepţia datelor de 2, 3 şi 6, 7 octombrie când local va ploua.

Pentru zona Olteniei, în primele zile temperaturile maxime vor fi ridicate, situându-se în medie, în jurul a 23-24 de grade, pentru ca din 2 până în 7 octombrie să scadă, spre 15-16 grade. Totodată, valorile nocturne vor marca şi ele o scădere, de la 11 grade la 5-6 grade, în acelaşi interval. Spre finalul celor două săptămâni de prognoză, regimul termic va creşte cu până la 3 grade, vremea devenind apropiată de normalul termic al datei calendaristice. Va ploua, în general slab cantitativ, pe 2, 3, 6 şi 7 octombrie, iar în restul perioadei de prognoză probabilitatea de ploaie va fi foarte redusă.

La munte, regimul termic diurn va fi ridicat la începutul perioadei de prognoză, când se vor înregistra medii ale temperaturilor maxime de până la 16 grade, iar minimele se vor situa în jurul valorii de 6 grade. Pe 2 octombrie vremea se va răci, iar în intervalul 3-7 octombrie vor fi temperaturi cu 6-8 grade mai scăzute, respectiv maxime diurne de 8 grade şi minime nocturne de zero grade, în medie. Ulterior însă, regimul termic va marca o uşoară creştere şi se vor atinge valori cu circa 4 grade mai ridicate, apropiate de mediile multianuale ale celei de a doua decade din octombrie. Probabilitatea de precipitaţii va fi mai ridicată în intervalul 1-3 octombrie, când se pot înregistra şi cantităţi de apă mai importante.

Estimarea temperaturilor este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, menţionează ANM.AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.