Tulcea, 20 sep /Agerpres/ - Cel mai bogat zăcământ de cupru din România, Altîn Tepe, comuna Stejaru, exploatat de mai bine de patru milenii şi închis în anul 2003, a transformat satul cel mai modern din România într-un pol al sărăciei.

Locuitorii zonei dintre Dunăre şi Marea Neagră se pare că-şi confecţionau podoabele şi cele necesare prin gospodărie din cuprul de la Altîn Tepe, Dealul de Aur. Localitatea apare însă cu acest nume abia în anul 1543 în Defterul Imperiului otoman care a stăpânit regiunea.

Descoperit de inginerul Radu Pascu în anul 1897, potrivit lucrării "Istoria inedită a naşterii şi dezvoltării lucrărilor de explorare geologică şi a industriei miniere din Dobrogea de Nordh, semnată de Vasile Bacalu, zăcământul de la Altîn Tepe a fost exploatat de la început rudimentar şi haotic pentru extragerea sulfului. Activităţile de extracţie a cuprului de aici s-au intensificat după anul 1925, atunci când la doi kilometri depărtare, în localitatea Baia, a ajuns calea ferată.

Exploatarea iraţională a zăcământului de pirită cupriferă a dus la epuizarea resurselor de la suprafaţă, unii geologi considerând încă din anul 1942 că aici nu mai există rezerve şi preconizând închiderea minei până în anul 1970.

Geologul Vasile Bacalu s-a opus acestei idei şi, în anul anul 1963, în ciuda tuturor studiilor făcute de colegi, a proiectat primul foraj înclinat şi dirijat de la Altîn Tepe, pentru ca un an mai târziu, după cheltuieli îngrijorătoare pentru Securitatea acelor vremuri care l-a acuzat de sabotaj, să descopere, la o adâncime de 550 de metri, o lentilă de minereu cuprifer cu o grosime aparentă de 27,5 metri. Alte două lentile au fost descoperite la 800 şi 900 de metri adâncime, rezervele de cupru de la Altîn Tepe fiind estimate, în anul 1968, la peste 1,5 milioane de tone.

Zăcământul de aici avea conţinutul cel mai bogat în cupru din ţară şi a constituit principalul motiv al deciziei autorităţilor române de a aproba execuţia la Altîn Tepe a unui puţ central de exploatare şi extracţie de la 750 de metri.

În paralel cu dezvoltarea activităţii economice, a început şi amenajarea localităţii. Astfel, în anii '70, în satul din comuna Stejaru s-au construit primele blocuri, apoi a apărut un cinematograf de lux, numărul angajaţilor fiind de peste 1.000, în condiţiile în care cel al populaţiei era de circa 800.

Exploatarea de la Altîn Tepe s-a închis treptat începând din anul 1998, în ciuda protestelor minerilor, iar în urmă a rămas o ruină.

"Dacă mina ar fi funcţionat în continuare, la ora aceasta, eram cea mai bogată comună din România. Acum, acolo, cred că avem cea mai gravă situaţie din ţară. Aproape 90% din spaţiul locativ aparţine Minvest Deva, iar tot terenul este în administrarea companiei. De zece ani, aici nu mai avem niciun reprezentant al ei, iar oamenii nu au cu cine să încheie contracte de închiriere pentru apartamente, nu pot să-şi schimbe buletinele de identitate, iar unii nu pot lua nici măcar ajutoare sociale", spune primarul comunei Stejaru, Dumitru Enache.

De pe drumul judeţean, satul Altîn Tepe pare locul ideal pentru o vacanţă, dar odată ajuns în sat călătorul se va întreba unde a nimerit. "Daaa! E frumos la noi, nu? Aer curat, soare, linişte", spune hâtru un bătrân care stă alături de alţi vecini pe o bancă la scara unui bloc cu geamuri sparte.

"Blocurile astea sunt făcute prin 1976, printre ultimele construite aici. Cât timp a mers întreprinderea, dacă se strica ceva, se repara, dar după ce s-a închis mina, nimeni nu a mai făcut nimic. Apoi, le-au luat cei de la Deva şi acum nu mai vor să-şi ia mâinile de pe blocurile astea. Probabil că cei de acolo au ceva de câştigat de aici, dar noi nu ştim ce", spune nea Mihai.

Locuieşte de aproape 40 de ani în Altîn Tepe şi înainte de închiderea minei a reuşit să-şi cumpere apartamentul. "Atunci s-au vândut cel mai mult case şi foarte puţine apartamente. Cândva s-a plătit şi chirie pe ele, dar acum nimeni nu mai plăteşte nimic. Pe ei mina i-a interesat. De oameni şi de blocuri nu s-a preocupat nimeni", continuă el.

"Am avut un administrator, dar nu era deloc interesat de lumea care a muncit şi a plătit chirie, de tinereţea pe care ne-am mâncat-o aici. Pe el nu-l interesau decât banii. Şi a umblat cu minciuni. Făcea scrisori semnate cică de întreprindere pe care le trimitea de la Babadag (oraş situat în apropiere de sat - n.r.) şi ne ameninţa că ne dă afară din apartamente. Odată m-am uitat să văd de unde şi când a plecat scrisoarea şi ne-am dat seama ce se întâmpla. Apoi, lumea nu a mai vrut lumea să plătească, iar el dacă a văzut că nu mai are de unde să mulgă, a plecat", îl întrerupe Catinca Arhip, în vârstă de 60 de ani.

Ea îşi aminteşte că după închiderea minei, oamenii din sat nu aveau nici măcar apă, localnicii mergând cu căruţele vreo doi kilometri pentru a lua apă din Stejaru.

"Câţi oameni necăjiţi nu au case în ţară, iar aici îşi bat joc de ce au", spune mâhnit nea Mihai, arătând spre unul din apartamentele cu geamurile sparte.

"Acum vreo trei ani, trăia soţul meu, Dumnezeu să-l odihnească!, atunci când, într-o noapte, am auzit hodorong-zdrong în bloc. Trăiau cei de pe palier cu noi, dar lumină nu avea decât Diaconescu în colţ. Şi s-a urcat bărbatul meu pe scări să vadă ce se întâmplă. Erau nişte bărbaţi care au spart uşa şi care trăgeau de cadă, să o ia să o vândă. În viaţa mea nu am avut treabă cu Poliţia, dar atunci am pus mâna pe telefon şi am sunat", îşi aminteşte Catinca Arhip.

La un alt bloc, două femei şi doi bărbaţi descarcă lemne dintr-o căruţă. "Acum, vine frigul şi ne bate la uşă. Locuiesc din 1972 aici, bărbatul a muncit la mină, iar eu de anul trecut primesc o pensie de pe urma lui. Stau la casă, nu la blocurile astea, dar aici las lemnele. Acum vreo 20 de ani am cumpărat casa cu 325 de lei. Am două camere, dar nu am canalizare. Nu am avut bani să fac ceva. Am doi copii, zilieri, am şi nepoţi şi este greu. Dacă băieţii găsesc de lucru azi, mănâncă, dacă nu, amână. Am fost azi şi-am luat 10 kile de gogoşari, că la noi a fost mană şi nu s-a făcut nimic. Am dat 30 de lei. Dar tot e bine. Aici nu e ca în alte părţi. Am văzut la televizor ce-a fost în ţară", spune Sanda Ignat, în vârstă de 61 de ani.

Primarul comunei Stejaru, Dumitru Enache, susţine că firma Minvest Deva şi-a respectat obligaţiile asumate prin contractul de închidere a minei din Altîn Tepe, astfel că printr-un împrumut de la Banca Mondială a reuşit să finalizeze proiectele privind reţeaua de apă potabilă şi apă uzată din sat şi să asfalteze străzile.

"Din 2009 am făcut demersuri pentru preluarea tuturor bunurilor companiei Minvest Deva din Altîn Tepe, dar în continuare ne lovim de birocraţie. Procesul de preluare trebuie să fie parafat de o Adunare Generală a Acţionarilor a companiei, apoi noi avem obligaţia să promovăm o hotărâre de Guvern. Altfel, nu putem cheltui un leu acolo, iar oamenii au nevoie de investiţii în blocuri, fiindcă iarna ţevile se sparg. Am început în iulie procesul de executare silită pentru un debit de 120.000 de lei şi, dacă în perioada imediat următoare nu virează măcar 50% din datorie, vom ajunge în instanţă cu această companie", a afirmat primarul Dumitru Enache.

Compania Naţională a Cuprului, Aurului şi Fierului Minvest Deva aparţine statului român şi a luat fiinţă în anul 1969 sub numele de Centrala Minereurilor Deva. În anul 1974, centrala s-a reorganizat, dar abia în anii '90 mina din satul tulcean Altîn Tepe a fost subordonată acesteia până la închidere. AGERPRES/(A, AS - autor: Luisiana Bîgea, editor: Cristian Anghelache)