Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Cluj-Napoca, 19 sep /Agerpres/ - Comuna Jichiş este prima localitate din ţară în care absolut toţi câinii, cu stăpân sau fără, au fost sterilizaţi şi microcipaţi. Acţiunea a fost organizată cu acordul stăpânilor, fără niciun fel de constrângeri, şi cu costuri zero din partea acestora.

Sterilizarea celor aproape 500 de câini a fost făcută prin efortul comun al asociaţiei de protecţia animalelor Anima Pro Terra din Dej şi a organizaţiei Vier Pfoten, care a pus la dispoziţie atât materialele sanitare necesare microcipării şi sterilizării, cât şi specialiştii necesari, respectiv medici veterinari şi asistenţi.

Sterilizarea căţeilor este considerată în momentul de faţă cea mai eficientă măsură împotriva înmulţirii necontrolate şi a evitării uciderii a mii de pui cărora stăpânii nu vor să le poarte de grijă. În prezent, în România, una dintre cele mai facile metode de rezolvare a situaţiei puilor nedoriţi este aruncarea lor pe câmp la doar câteva zile sau săptămâni de la naştere sau chiar înecarea.

Atunci când nu recurg la aceste soluţii, proprietarii aşteaptă ca puii să crească puţin, îi transportă cu maşina la o distanţă de casă considerată mulţumitoare şi îi eliberează la marginea unui sat sau a unui oraş, în speranţa că autorităţile locale de acolo să facă ceva cu ei. Autorităţile recurg uneori cu foarte mare uşurinţă la eutanasiere, consideră reprezentanţii organizaţiilor de protecţia animalelor.

"Legea actuală permite autorităţilor locale să eutanasieze câinii în cazul în care aceştia nu sunt revendicaţi. Din păcate unii refuză să vadă nuanţa pe care legea o oferă, pentru că ea de fapt nu impune eutanasierea, ci doar o permite. Din păcate, sigur că cei mai mulţi sunt tentaţi să aleagă varianta extremă. Ei îşi imaginează că eutanasiind în masă vor reuşi să ajungă la un punct zero şi eventual după aceea să revină la măsuri mai umane. Din păcate nu este posibil şi s-a demonstrat de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care susţine clar că sterilizarea în masă este de fapt soluţia. Sigur că eutanasierea este permisă şi de multe alte ţări din lume, dar diferenţa între noi şi Franţa, de exemplu, este că în România este un fenomen de masă, pe când în Franţa este o excepţie", a explicat Stanca Trâmbiţaş, de la Anima Pro Terra.

Una dintre raţiunile pentru care se recurge uşor la eutanasiere este pe de o parte una financiară, un căţel fiind mai ieftin de omorât decât de întreţinut, iar pe de altă parte ţine de presiunea pe care unii oameni o pun asupra autorităţilor. De multe ori, câinii ajung să fie urâţi de oameni, care fie se tem că vor fi muşcaţi, fie se plâng că e mizerie sau gălăgie, astfel că autorităţile au tendinţa de a apela la ceea ce consideră ele cea mai eficientă soluţie.

Ideea celor două organizaţii este aceea de a controla înmulţirea chiar la "izvoare", adică în gospodăriile din zona rurală, care este sursa de răspândire a căţeilor.

"Problema legii actuale este că nu lucrează la sursa de provenienţă a câinilor. Câinii provin fie din curţile oamenilor, fie din transporturile care se fac între localităţi şi care este cea mai practicată variantă, nu trebuia să îi întreţii, să îi omori, este cea mai simplă soluţie", a explicat Stanca.

Sterilizarea, deşi aparent este o metodă crudă, este mai puţin dureroasă decât nepăsarea şi oricum mai bună decât eutanasierea, consideră apărătorii drepturilor animalelor.

Mai mult, acţiunea celor două asociaţii, care lucrează în momentul de faţă la sterilizarea căţeilor din comuna Câţcău, vine în întâmpinarea clujenilor în condiţiile în care din ianuarie 2015 sterilizarea şi microciparea câinilor este obligatorie. Costul minim de microcipare, aprobat de Asociaţia Medicilor Veterinari, este de 45 de lei, dar preţurile pot ajunge pe piaţă serviciilor medicale veterinare şi la peste 100 de lei. În acest cost intră şi prelucrarea datelor căţelului, precum şi informaţii despre stăpân, care sunt centralizate în Registrul de Evidenţă a Câinilor cu Stăpân (RECS).

La fel, sterilizarea poate costa între 80 şi 150 de lei.

Comuna Jichiş, aflată la o distanţă de aproape 10 kilometri de municipiul Dej, a rezolvat deja această situaţie în mod gratuit, cu ajutorul celor două organizaţii şi al primăriei, care a suportat costurile de deplasare şi cazare a echipei de medici şi asistenţi.

Aproximativ 500 de căţei, de la cam tot atâtea gospodării, au fost sterilizaţi, microcipaţi, iar datele introduse în sistemul RECS.

"Oamenii au înţeles problema cu câinii şi au fost cooperanţi. Am avut şi ceva câini comunitari pe aici prin comună, dar acum pe la noi aici s-au mai liniştit lucrurile de când cu sterilizarea. Nu mai vezi atâţia câini pe drum, sunt mai liniştiţi. La noi a fost foarte uşor să discutăm cu oamenii, am discutat problema întâi în Consiliul Local şi consilierii au vorbit cu cetăţenii. Le-am spus că vom suporta noi cheltuielile, am suportat transportul, masa şi cazarea echipei. Am cheltuit vreo 90 de milioane vechi pe toată operaţiunea. Că dacă nu făceam acum poate la anu', când e deja obligaţie, fiecare cetăţean ar fi trebuit să dea 150 de lei pe căţel", a declarat Ioan Moncea, primarul din comuna Jichiş, care a precizat că el însuşi are studii în domeniu, fiind tehnician veterinar.

Primarul susţine că locuitorii au marşat, din prima, în proporţie de 90 la sută, la această acţiune, iar ulterior cei care s-au codit sau au avut temeri s-au convins şi ei că nu este niciun pericol.

În principal oamenii se tem că operaţia de castrare va avea modificări asupra comportamentului câinelui.

"Cei mai mulţi care nu vor spun că îşi modifică comportamentul câinele, că nu va mai fi agresiv - pentru că la ţară ştim că un câine are rol de pază. Îl ţin în curte şi motivează că 'păi nu o să mai apere curtea'. Ăsta e principalul motiv de refuz. Dar nu e adevărat, nu are nicio legătură comportamentul lui cu sterilizarea. Sigur, că dacă nu e sterilizat pleacă de acasă, se creează aglomeraţii în perioada de împerechere şi de aici o serie de probleme. Dar, nu s-a constatat nicio modificare legată de comportament după castrare. Ideal ar fi ca la un an, un an şi jumătate să se facă castrarea", a explicat veterinarul din Jichiş, Marcel Trâmbiţaş.

Acesta spune că şi credinţa că e bine să laşi femelele să facă un rând de pui şi abia poţi să le castrezi este tot o legendă, care nu are legătură cu evoluţia sănătăţii căţeluşei respective.

Pe de altă parte, cu siguranţă, şi perspectiva unei cheltuieli care ar fi putut ajunge şi la 200 de lei şi care este obligatorie din ianuarie anul viitor a avut un factor hotărâtor asupra oamenilor.

După Jichiş, echipa Vier Pfoten s-a mutat la Câţcău, unde numărul de câini care trebuie sterilizaţi este aproape dublu. Este vorba de peste 800 de animale, iar echipele fac şi 30-40 de operaţii pe zi pentru a încerca să rezolve cât mai multe cazuri cât mai este vreme bună afară.

Şi aici oamenii s-au dovedit a fi destul de receptivi la această acţiune.

"Am avut câteva cazuri de refuz, dar pentru că erau câini în vârstă. Şi proprietarii erau foarte în vârstă, aşa la 70 -80 de ani şi ziceau 'vai, nu, că dacă moare el mor şi eu'. Dar am adus la castrare aproape tot, în afară de câinii sub vârstă, adică sub şase luni, sau cei care au peste 12 ani - există un risc la anestezie şi nu vrem să păţească ceva. Culmea e că oamenii ştiu şi de sterilizare şi de microcipare. Chiar dacă nu-l trimite pentru castrare, vor să-i pună microcipul. Se bucură şi că e gratis şi că cineva se ocupă să îl ia de acasă şi să-i aducă înapoi. Bine şi primăria a făcut un pic de lobby. Până acum nu prea am avut refuzuri", a spus medicul veterinar din localitate.

Acesta a explicat că procedura de microcipare este extrem de simplă. Microcipul are dimensiuni milimetrice şi se introduce sub piele, în zona cefei animalului. Dispozitivul conţine date despre căţel şi stăpân, astfel că în cazul unui abandon acesta din urmă poate fi tras la răspundere. Iar în cazul pierderii căţelului, stăpânul poate fi, la fel, depistat cu uşurinţă în sistemul RECS.

În cazul sterilizării, medicii explică că animalul este ţinut sub supraveghere până se trezeşte din anestezie, lucru care durează în jur de 45 de minute.

"Până nu-şi revine din anestezie cum trebuie, noi nu îi ducem înapoi. După castrare câinii se pun într-un loc ferit, liniştit, adică nici în ploaie, să-i ude, nici în soare. Se lasă să îşi revină şi de a doua zi este recomandat să li se dea o hrană mai moale. Oricum li se fac şi antibiotic retard care să prevină infecţiile post operatorii. În rest, nu există restricţii", a explicat Mircea Vălean, veterinarul din Câţcău.

Ambiţia celor două organizaţii, Anima Pro Tera şi Vier Pfoten, este de a merge cu această acţiune de sterilizare şi microcipare a câinilor (excepţie fac câinii de la stăpâni şi cei de rasă, pentru care stăpânii au documente) în toate cele zece localităţi limitrofe ale Dejului.

"Noi ne dorim ca acesta să fie un proiect pilot şi va fi o premieră pentru România dacă reuşim să sterilizăm şi să microcipăm toţi câinii cu stăpân dintr-o zonă atât de mare, plus municipiul Dej şi să demonstrezi până la urmă că este o soluţie. Dar, categoric peste 90 la sută dintre stăpâni au fost de acord cu noi, dar şi pentru că, până la urmă, legea o cere şi după 1 ianuarie oricum vor fi obligaţi", a mai spus Stanca Trâmbiţaş, de la Anima Pro Terra. AGERPRES/(A - autor: Elena Stanciu, editor: Cristian Anghelache)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.