Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

* Sandu Anghel zis Bercea Mondial şi fiica sa, Izaura Anghel, sunt acuzaţi că au încercat să mituiască un agent de la Penitenciarul Colibaşi, potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş. Pe numele celor doi au fost emise ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore sub acuzaţiile de cumpărare de influenţă şi dare de mită, urmând să fie formulată propunerea de arestare preventivă către Tribunalul Argeş.

* Un grup de 50 de disponibilizaţi de la Oltchim au pichetat joi Prefectura Vâlcea, solicitând soluţii pentru plata salariilor compensatorii promise în momentul când au fost disponibilizaţi. În timpul discuţiilor din sediul prefecturii, unei femei i s-a făcut rău şi a fost necesară intervenţia ambulanţei.

* Vicepreşedintele Sindicatului "Muntele", Dorin Vezure, a intrat joi în greva foamei în semn de protest faţă de intenţia administraţiei Complexului Energetic Hunedoara (CEH) de a desfiinţa Preparaţia de Cărbune Valea Jiului (Preparaţia Coroieşti) şi de reorganizarea Staţiei de Salvare Minieră.

* Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat joi, la Sfântu Gheorghe, că proiectul de autonomie a "ţinutului secuiesc", care va fi lansat în cursul acestei zile la Cluj, "nu pune sub semnul întrebării statalitatea şi apartenenţa acestei regiuni de statul român".

* Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Neamţ a confirmat trei focare de hepatită A în judeţ, până în prezent fiind internate în Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ 47 de persoane. Cele trei focare de hepatită sunt în oraşul Roznov şi comunele Piatra Şoimului şi Gârcina, iar grupele de vârstă cele mai afectate sunt între 5 şi 9 ani şi între 15 şi 18 ani.

* Peste 60 de poliţişti au descins, joi dimineaţă, la 22 de adrese de pe raza judeţului Buzău pentru probarea activităţii infracţionale a unor persoane juridice şi fizice bănuite de ilegalităţi în domeniul silvic, evaziune fiscală şi braconaj cinegetic.

* Fostul candidat la alegerile prezidenţiale Constantin Ninel Potîrcă, aflat în arest la domiciliu, va efectua şase ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, prejudiciul depăşind 18 milioane de lei.

* Mercurul termometrelor a coborât, joi dimineaţa, la Miercurea Ciuc, până la minus 3 grade Celsius, cea mai scăzută temperatură din această toamnă.

* Peste o mie de cereri pentru pensionare anticipată au fost depuse, în primele şase luni ale anului, la sediul Casei Judeţene de Pensii (CJP) Gorj, a declarat joi, pentru AGERPRES, directorul adjunct al instituţiei, Daniela Negoiţă. Potrivit acesteia, din totalul celor 1.070 de cereri depuse până la finalul lunii iunie, 857 sunt cu penalizare, iar 213 fără penalizare.

* Primarul şi viceprimarul din comuna vâlceană Câineni transportă la şcoală o parte din elevii din satul Grebleşti, după ce unitatea de învăţământ din cătunul respectiv a fost desfiinţată.

* Bucăţi de tablă de diverse dimensiuni au fost găsite de un braşovean într-o cutie de pate de ficat cumpărată de la un supermarket din Braşov. Pateul din curcan este produs de societatea Scandia din Sibiu, cutia cumpărată având 120 de grame. Cea mai mare bucată de tablă descoperită în cutie avea câţiva milimetri şi provenea, cel mai probabil, din ambalaj. AGERPRES/(AS - autor: Cristian Anghelache, editor: Adrian Drăguţ)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.