Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Drobeta Turnu Severin, 17 aug /Agerpres/ - Localitatea Bala este situată la 50 kilometri de Drobeta Turnu Severin, pe vechiul drum al sării amenajat din vremea romanilor pentru a face legătura între castrul roman din Drobeta cu fortificaţia din satul arondat Cîrşiu.
Directorul staţiunii balneare din Bala, Constantin Cîtu, mărturiseşte că în zonă s-au descoperit, conform unui studiu semnat de istoricul cercetător Dumitru Berciu, sesterţ de bronz de la Traian şi resturile unor cuve din lemn de stejar, dovadă că apele tămăduitoare şi nămolul negru de sub dealul Chiciora (altitudine 369 metri) erau cunoscute încă de pe timpul romanilor.
"Istoria ne spune că în timpul lui Mircea cel Bătrân în preajma complexului balnear de astăzi se aflau grajdurile domneşti unde erau aduşi şi întreţinuţi caii răniţi în lupte, cei bătrâni şi bolnavi. Într-un document datat la 10 iunie 1415 marele voevod, stăpân peste toată Ţara Ungrovlahiei şi părţile de peste munţi încă şi către părţile tătăreşti şi pe amândouă părţile peste toată Podunavia încă şi până la Marea cea Mare şi stăpânitor al cetăţii Dîrstorului, încredinţează satul Bala, cu inima curată şi luminată, unor boiernaşi care s-au evidenţiat în luptele împotriva turcilor", a afirmat Cîtu.
Potrivit sursei citate, un alt document atestă localitatea Bala şi împrejurimile în 15 februarie 1692. "S-au descoperit documente despre existenţa localităţii datând şi din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea. În anul 1723 satul apare menţionat pe harta realizată de Schwantz cu numele de Bahla, iar în Conscripţia de la 1727 este consemnată în Plasa de Mijloc a ispravnicului Staico Glogoveanu, drept moşie megieşească cu 72 familii (39 megieşi, 18 birnici, 2 nevolnici şi 11 văduve), avuţia acestora fiind, printre altele şi cinci izvoare cu apă termală", a precizat Cîtu. El susţine că izvoarele străvechi din acele vremuri sunt cunoscute şi acum sub acelaşi nume: izvorul de ochi, izvorul alb şi izvorul de iod, apa ultimului, spune legenda, ar fi fost utilizată chiar şi de Tudor Vladimirescu care şi-a vindecat, întors din tranşeele din Rusia, o durere la genunchiul drept.
"Prima amenajare a unei staţiuni la Bala începe în jurul anului 1900, pe culmea dealului făcându-se câteva barăci din lemn, primitive, şi două ştranduri pentru tratarea bolnavilor cu miraculosul nămol. Izvoarele minerale de aici au fost cercetate de către Gh. Murgoci (1898-1907), I. Ionescu-Argetoaia (1914), Al. Codarcea (1940-1941), M. G. Filipescu (1942), N. Oncescu şi Th. Joja (1952), Fl. Marinescu şi echipa (1956-1960), I. Focşa (1960), A. Zberea şi echipa (1965-1966), V. Dragoş (1967-1970), I. Dumitrescu (1968), Al. Gheorghe, C. Calotă (1972). Toţi aceştia, la timpul lor, au stabilit că zăcămintele de apă minerală şi nămol terapeutic sunt inepuizabile", a spus Cîtu.
Directorul staţiunii Bala a arătat că după 1970 în perimetrul-miracol s-a forat un puţ de 2.270 metri, de unde apa izvorăşte cu un debit de aproape 0,6 litri/secundă la o temperatură cuprinsă între 28 şi 34 grade Celsius, ea fiind o apă minerală hipo-mezotermală, oligominerală, sulfuroasă, fără o dominantă chimică, asemănându-se prin compoziţie cu izvoarele nr. 24, 11 şi 12 de la Olăneşti, cu izvoarele nr. 7 şi 14 de la Călimăneşti şi cu izvoarele de la Mangalia.
"În cura internă apa este folosită în afecţiuni gastro-intestinale, gastrite cronice, ulcer, în dispepsiile intestinale de fermentaţie, în afecţiunile hepatobiliare, în alergii alimentare, în colecistite simple sau litiazice, în urmări după intervenţii pe vezica biliară, în cataracte cronice ale căilor aeriene, în curele de diureză, în litiazele renale, în infecţii renouretrale, în intoxicaţii cu metale grele.În cura externă apele pot fi folosite în reumatisme cronice, artrite sau artroze, în tulburări ginecologice şi afecţiuni dermatologice, ale aparatului locomotor, oftalmologice, ale sistemului nervos periferic", a declarat, pentru AGERPRES, directorul staţiunii balneare Bala, Constantin Cîtu.
În opinia sa, nămolul sapropelic, care "trăieşte" atâta vreme cât este folosit aici, la Bala, cu efecte benefice, este format prin acţiunea apelor termo-minerale după modalitatea vulcanilor noroioşi, el menţinându-şi calităţile terapeutice datorită unor plante specifice zonei "care este socotită o adevărată turbărie, însă subterană".
"Conform specialiştilor compoziţia chimică a nămolului mineral cenuşiu-vineţiu, cu impregnaţii de culoare neagră, care se găseşte sub pătura superioară de nămol curgător, negru-cafeniu cu resturi vegetale, dezvăluie originea factorilor care au luat parte la formarea lui: apă, substanţe volatile, substanţe minerale, celuloză, acizi", a arătat Cîtu.
Nămolul terapeutic de la Bala, miracolul care redă oamenilor tinereţea fără bătrâneţe, este utilizat în tratarea reumatismului degenerativ, reumatismului articular, a stărilor alergice, a afecţiunilor ginecologice, a afecţiunilor sistemului nervos periferic, a sechelelor musculo-articulare după traumatisme. În fiecare lună ajung în staţiunea modernă, cu un hotel cu patru etaje, aproape 450 de bolnavi.
"Ei vin aici prin Casa Naţională de Pensii din întreaga ţară, din Suceava, din Jimbolia, din Tulcea, din Călăraşi şi chiar din străinătate. Faima noastră va fi continuu dată de izvoarele tămăduitoare şi de nămol. Vin oameni suferinzi în baston şi pleacă ca nişte voinici", mai spune Constantin Cîtu, rătăcindu-şi privirea pe filele unei monografii cu filele îngălbenite a staţiunii Bala, pe care "din greşeală, cartografii au uitat să o treacă pe harta României". AGERPRES / (A - autor: Florian Copcea, editor: Marius Frăţilă)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.