Râmnicu Vâlcea, 15 aug /Agerpres/ - Vâlcea a revendicat titlul de capitală a turismului balnear încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea, prin cele patru staţiuni ale sale: Băile Olăneşti, Călimăneşti, Băile Govora şi Ocnele Mari.
Fiecare dintre primele trei este situată la o distanţă de aproximativ 20 de kilometri faţă de Râmnicu Vâlcea, capitala judeţului, spre nord, vest şi sud vest. Toate trei au primit în 2011 statutul oficial de "staţiuni balneologice de interes naţional", mai precis, fiind vorba de o reatestare a valorii lor în domeniul turismului medical şi balneoclimateric. În rest, cele trei staţiuni sunt diferite prin oferta lor balneară, istorie, legende, geografie, acest lucru contribuind, de altfel, în sens pozitiv, la o ofertă variată pentru un turist care şi-ar dori să le cunoască preţ de câteva zile, sau să petreacă un sejur aici.
"Olăneştiul sau Băile Olăneşti este staţiunea cu cele mai multe izvoare minerale din România, peste 30 captate, de aceea i se mai spune staţiunea 'Izvoarele de Aur', apele de aici fiind iodurate, bromurate, sodice, calcice, sulfuroase şi clorurate, hipotone sau izotone", spune primarul oraşului, Sorin Vasilache.
Anul 1873 este anul cel al confirmării valorii terapeutice a izvoarelor minerale de la Olăneşti, care, alături de cele din Călimăneşti, obţin medalii de aur la Expoziţia Internaţională de la Viena. Atenţia pe care i-o dă Olăneştiului dr. Carol Davila şi vizita prinţului Carol I al României, în 1867, fac ca Olăneştiul să intre în atenţia lumii, devenind, la sfârşitul secolului al XIX-lea, una dintre cele mai importante staţiuni din ţară. Apele minerale de la Olăneşti au fost analizate chimic şi comparate cu cele de la Baden-Baden, Karlovy-Vary şi Aix de Bains, precum şi din multe alte staţiuni europene de mare renume.
În anul 1895, însă, o furtună provoacă mari torente de apă care astupă izvoarele. Refacerea staţiunii începe în primul deceniu al secolului XX, iar după primul război mondial, Olăneştiul devine una dintre cele mai renumite staţiuni balneare din ţară.
"În acest interval de timp s-au făcut multe amenajări hoteliere, s-a construit un pavilion de băi minerale cu apă sulfuroasă, s-a făcut analizarea şi captarea izvoarelor după standardele europene ale vremii. Spre anul 1950, a fost amenajat cel mai important şi totodată cel mai renumit izvor din Olăneşti, izvorul nr. 24. Se spune că staţiunea are treizeci de 'vene' care sunt raţiunea existenţei sale", spune Vasilache.
La faima Olăneştiului a contribuit, în perioada comunistă, construirea a două mari edificii balneare, unul făcut de Gheorghe Gheorghiu Dej şi celălalt de Nicolae Ceauşescu.
Din punct de vedere arhitectonic, oraşul este nou, însă construcţiile fiind, totodată, în armonie cu Valea Olăneştiului şi cu peisajul montan de la poalele Munţilor Căpăţânii.
Călimăneştiul sau Călimăneşti-Căciulata este antecamera Defileului Oltului. Cunoscut din secolul al II-lea drept punct central al liniei de fortificaţii romane - Limes Alutanus, prin castrul Arutela, Călimăneştiul este atestat documentar de Mircea cel Bătrân la 20 mai 1388, prin actul de înzestrare a viitoarei sale necropole domneşti - Mănăstirea Cozia, document în care sunt pomenite şi oraşele Râmnicu Vâlcea şi Piteşti.
"Apele minerale de la Călimăneşti sunt folosite pentru prima dată de călugării Mănăstirii Cozia şi sunt atestate documentar în 1520, în consemnările de călătorie ale lui Gavril Protul, conducătorul din aceea vreme de la Muntele Athos, care numeşte împrejurimile Mănăstirii Cozia pământul făgăduinţei", susţine primarul Florinel Constantinescu.
Se spune că şi Mircea cel Bătrân s-a tratat la bătrâneţe cu apele minerale de la Călimăneşti. Pe la jumătatea secolului XIX, doctorul Carol Davila recomandă împăratului Napoleon al III-lea, care suferea de o boală a ficatului, apa actualului izvor nr. 1 de la Căciulata. Apa era îmbuteliată şi dusă cu poştalionul la Paris. De asemenea, Franz Joseph, regele Austro-Ungariei, a beneficiat de tratamentul apelor minerale de la Căciulata. Călimăneştiul devine staţiune la începutul secolului XX, o dată cu apariţia primelor pensiuni în stil elveţian, case cu turn, dar şi a hotelurilor, cel mai vechi fiind Pavilionul Central (Hotelul Central de azi).
Până în anii '80, bijuteria Călimăneştiului a fost insula Ostrov, singura insulă locuită de pe râurile interioare din România. Aici se afla o pădure de arbori seculari, un cazinou şi Schitul Ostrov, ctitoria domnitorului Neagoe Basarab. Odată cu construcţia hidrocentralei Călimăneşti, insula a trecut foarte aproape de dispariţia totală. În ultimul moment, autorităţile au acceptat ca insula să fie salvată de la inundare. A fost supraînălţată cu 4 metri, dar s-au distrus pădurea seculară şi cazinoul. Singura care a fost ridicată şi salvată a fost biserica Schitului Ostrov.
"În anii '70, staţiunea s-a extins spre Căciulata şi Cozia. În prezent, şi-a îmbunătăţit oferta turistică cu mai multe piscine private cu ape termale, iar primăria derulează un proiect european în urma căruia Călimăneştiul va avea un aqualand şi navigaţie de agrement între Cozia şi Ostrov", subliniază edilul staţiunii
Distinsa doamnă a turismului balnear din Vâlcea, numită şi Sighişoara Sudului, Băile Govora, se străduieşte astăzi să-şi recapete atmosfera şi stilul din perioada belle-epoque. În anii '30, aici se organizau campionatele naţionale de bridge, şi staţiunea era cotată la Bursa de la Paris. Govora deţine cea mai valoroasă arhitectură balneară din judeţul Vâlcea, conturată în prima jumătate a secolului XX. Hotelul Palace, proiectat de arhitectul Ernest Doneaud, unul dintre arhitecţii foarte bine cotaţi de la acea vreme, cu sistem antiseism şi cu camere dispuse astfel încât soarele le luminează pe fiecare o oră pe zi, şi Pavilionul Băilor Minerale, proiectat de acelaşi arhitect, au creat trendul şi au ridicat ştacheta pentru aproape toată jumătatea de secol care a urmat.
"De altfel, aici veneau potentaţii vremii, aici se organizau campionatele de bridge, aici apare primul cinema-cazino construit de prima femeie arhitect, Virginia Haret, dar şi una din primele construcţii în manieră cubistă din ţară, Hotelul Parc. Tot aici, la subsolul Hotelului Ştefănescu, un hotel cu o istorie bogată, a funcţionat o vreme monetăria statului", spune primarul staţiunii, Mihai Mateescu.
Puţină lume ştie că prima dată din pământul Govorei a ieşit la suprafaţă petrol şi pe urmă, la finele secolului XIX, apele minerale sărate, iodurate şi nămolul sapropelic au fost testate de medicul Nicolae Popescu - Zorileanu, întemeietorul staţiunii. Ulterior s-a demonstrat că la Băile Govora este zona cu cel mai ozonificat aer din ţară, graţie echilibrului dintre ionii pozitivi şi cei negativi, în consecinţă se recomandă tratamentului pentru bolile respiratorii.
După 1947, spiritul Govorei este mutilat de noile autorităţi, hotelurile sunt naţionalizate iar noii turişti sunt oamenii muncii. După 1990, Govora părea că va ajunge o ruină, iar ceea ce o trăgea în jos părea să fie tocmai valoroasa ei arhitectură, frumoasă, însă rămasă sub standardele unui turism balnear modern.
Dar au urmat remarcabile lucrări de restaurare şi modernizare de la Hotelul Palace (monument istoric), de cele de la valorosul Hotel Ştefănescu, precum şi de reamenajare a Parcului Central, pus în operă în urmă cu un secol, de arhitectul elveţian Emil Pinard.
Autorităţile au planuri mari de dezvoltare a acestei staţiuni şi de punere în valoare a hotelurilor care sunt deja centenare sau se apropie de sărbătorirea centenarului: Palace, Belvedere, Ştefănescu etc.
Candidata la titlul de staţiune balneară naţională este şi localitatea Ocnele Mari, un mic orăşel aflat la 4 kilometri distanţă de Râmnicu Vâlcea. De fapt, Ocnele Mari este cel mai vechi oraş din judeţ, aici aflându-se cetatea antică Buridava Dacică, ridicată de dacii buri, majoritatea lucrători în minele de sare. Ulterior, Ocnele Mari a devenit punct economic vital pentru imperiul roman, sarea de aici fiind transportată la Olt şi dusă apoi cu plutele în tot imperiul.
Salina de la Ocne este cea mai mare din România, are o suprafaţă de peste 20.000 de metri pătraţi iar lungimea galeriilor depăşeşte 13 kilometri. Datorită efectelor curative ale apei sărate şi nămolului sapropelic, Ocnele Mari a fost o staţiune căutată de-a lungul timpului şi autorităţile locale fac în prezent eforturi pentru a-i schimba statutul de staţiune balneo-climaterică de interes local într-una de interes naţional.
"A fost demarat un amplu plan de atragere a investitorilor în turism, numai că, după anul 2000, din cauza prăbuşirii mai multor câmpuri de sonde s-au produs importante pagube ecologice, toate eforturile reorientându-se în această direcţie", afirmă edilul Petre Iordache.
În urmă cu 4 ani, a demarat unul din cele mai frumoase proiecte turistice din ţară, de construcţie în salină a unui oraş subteran, care atrage zeci de mii de turişti anual. Au apărut mai multe pensiuni iar o firmă din Italia intenţionează să dezvolte un complex hotelier în zonă.
În prezent, Ocnele Mari şi Râmnicu Vâlcea lucrează împreună la mai multe proiecte edilitare care privesc realizarea unor străzi de legătură, micul orăşel fiind considerat în mod curent un cartier al municipiului, dată fiind apropierea geografică.
În afara acestor patru staţiuni cu specific balnear, judeţul Vâlcea mai are o staţiune tradiţională, Horezu, două staţiuni montane, Voineasa şi Vidra, ambele aflate în proces de reconstrucţie şi patru staţiuni noi, tot cu specific montan, aflate în faza de proiect sau execuţie - Obârşia Lotrului, Vârful Romani, Vârful Ursu şi Vârful Cozia. AGERPRES/(AS - autor: Liviu Popescu, editor: Diana Dumitru)