Craiova, 27 iun /Agerpres/ - Dr.ing. Aurelia Diaconu, directoarea Staţiuni de Cercetare Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri (SCDCPN) Dăbuleni, afirmă, într-un interviu acordat AGERPRES, că sistemul de irigaţii Sadova-Corabia din sudul Olteniei este distrus zilnic pentru valorificarea la fier vechi, în loc să fie pus în funcţiune prin folosirea apei din Dunăre.
SCDCPN Dăbuleni este unică în ţară prin terenurile nisipoase amenajate, reuşind în cei 55 de ani de activitate să pună în valoare atuurile uneia dintre cele mai sărace zone din ţară. Staţiunea este, alături de sistemul de irigaţii Sadova-Corabia, unul dintre factorii cheie în combaterea secetei şi a cunoscutului fenomen de deşertificare din sudul Olteniei.
În interviul acordat AGERPRES, dr.ing.Aurelia Diaconu vorbeşte despre activitatea staţiunii, despre soiurile adaptate pe care producătorii le pot găsi aici, despre starea de degradare în care a ajuns sistemul de irigaţii Sadova-Corabia, despre câteva soluţii simple pentru repunerea în funcţiune a sistemului de irigaţii astfel încât apa de irigaţii să fie folosită din Dunăre şi nu din resursa subterană, precum şi despre consecinţele aplicării Legii 165/2013 care ar putea duce la desfiinţarea cercetării agricole din ţară.

AGERPRES: Doamna director, Staţiunea Dăbuleni îşi desfăşoară activitatea, în principal, în zona solurilor nisipoase din sudul Olteniei, zonă cunoscută ca fiind supusă fenomenului de deşertificare. Care este în acest moment amploarea acestui fenomen în zonă?
Aurelia Diaconu: Fenomenul deşertificării nu a apărut acum, el a ameninţat zona aceasta de sud a ţării, a Olteniei, din cele mai vechi timpuri, dar începând cu anii '70, prin amenajarea complexă agrosilvică şi de irigaţii prin sistemul Sadova-Corabia, aş zice că această zonă, prin această amenajare, reprezintă un model funcţional de combatere a secetei şi a deşertificării, unic în Europa, având în vedere că de curând am sărbătorit Ziua Mondială a Deşertificării şi Aridizării.
Aici am dovedit că exact acest model de la A la Z poate fi funcţional şi prin intermediul lui se pot schimba în bine lucrurile prin transformarea unor locuri 'sălbatice', a unui deşert într-un paradis agricol, aşa cum Robert McNamara scria în 1979 în Cartea de Aur a unităţii. Amenajarea a constat în primul rând în nivelarea şi modelarea solurilor care erau sub formă de dune cu vegetaţie sporadică forestieră, terenuri care nu puteau fi exploatate în forma naturală, imprimând starea de sărăcie a zonei. De fapt, când auzim de fenomenul de deşertificare, ne gândim automat la sărăcie. Acolo unde bântuie acest fenomen, automat este şi sărăcie. Zona noastră, Călăraşi-Dăbuleni-Bechet-Daneţi-Mârşani-Sadova, era o zonă foarte săracă, unde culturile erau foarte puţine şi predomina viţa de vie cultivată în şanţuri, aşa încât rădăcina să fie la adâncime mare pentru a beneficia de apă. În rest, culturile erau foarte puţine şi de aici şi sărăcia. Cei care locuiesc în zonă cunosc faptul că de aici începuse migraţia către zonele bogate, către Bărăgan sau alte zone cu terenuri fertile.
Odată cu această amenajare s-au pus în mişcare nişte atuuri ale acestei zone, neexploatate până atunci. Este vorba de temperatura medie ridicată la desprimăvărare şi suma gradelor care se realizează în această zonă determinată de durata de strălucire a soarelui în zilele de vară. Chiar dacă vântul reprezintă un factor limitativ pentru dezvoltarea plantelor în anumite perioade ale anului (martie, aprilie, mai), terenurile uşoare fiind antrenate uşor de către vânt cu efecte negative asupra acestora. Cercetările întreprinse în acest sens au determinat amplasarea perdelelor de protecţie forestiere, care, pe terenurile cele mai expuse, sunt situate la 288 de metri cu o lăţime de 10 metri, iar pe terenurile mai puţin expuse fenomenului de deflaţie eoliană şi la 560 de metri pe terenurile cu risc mai mic, lăţimea fiind tot de 10 metri. Aceste perdele protejează de 20 de ori înălţimea lor. De asemenea, pe lângă perdelele forestiere un rol foarte important îl au şi perdelele din benzi înierbate. Cele mai recomandate sunt din secară care se seamănă toamna, iar în primăvară culturile semănate sunt protejate de aceste benzi. Un alt factor deficitar este apa, care în această zonă nu este asigurată optim pentru niciuna dintre speciile cultivate. Pentru a se asigura necesarul de apă s-a luat măsura înfiinţării sistemului de irigaţii Sadova-Corabia pe o suprafaţă de 74.000 de hectare din care 36.000 de hectare de soluri nisipoase. Staţiunea a avut rolul de a pune bazele acestei amenajări hidroameliorative Sadova-Corabia. Cercetările întreprinse la staţiune au vizat determinarea consumului de apă pentru fiecare specie cultivată pe solurile nisipoase în vederea stabilirii necesarului de apă.
Au apărut foarte multe specii noi în această zonă. În legumicultură s-au stabilit tehnologiile de cultivare la tomate în solarii şi câmp, la ardei, vinete, ceapă, morcov, varză, bame, cartof timpuriu, pepenii verzi şi pepenii galbeni etc. Legumele reprezintă o sursă importantă de venituri pentru cultivatorii din această zonă. De asemenea, s-au testat foarte multe specii de pomi fructiferi: s-a dovedit că cele mai eficiente sunt speciile de sâmburoase şi anume piersicul, caisul, cireşul, vişinul, dar şi mărul de vară. Şi arbuştii fructiferi s-au testat şi s-au stabilit şi tehnologiile de cultură. Pentru viţa de vie care predomina în zonă s-au stabilit tehnologiile de cultivare intensivă a acestei specii şi s-a dovedit că strugurii de masă se comportă foarte bine: s-a demonstrat că se pot obţine producţii foarte bune şi se pot asigura printr-un conveier de soiuri bine stabilit producţii de struguri începând din luna iulie şi până în octombrie. De asemenea, şi la pomii fructiferi, printr-un conveier de soiuri putem asigura producţie de piersici şi caise din iunie până în octombrie.

AGERPRES: În prezent zona Dăbuleni este cunoscută drept una dintre cele mai bogate zone din Oltenia.
Aurelia Diaconu: Aşa este, progresul în agricultura de pe nisipuri a fost introdus prin Staţiunea Dăbuleni şi acest lucru este confirmat prin standardul de viaţă al oamenilor, care este cu totul schimbat faţă de ceea ce era în urmă cu 55 de ani când s-a înfiinţat staţiunea Dăbuleni. Anul acesta se împlinesc 55 de ani existenţă a SCDCPN Dăbuleni, unică în ţară, iar infrastructura pe care o avem, terenurile acestea nisipoase modelate, amenajate, este poate una dintre singurele infrastructuri din Europa. Noi intenţionăm prin programul Orizont 2020 să oferim infrastructura noastră de cercetare în cadrul acestui proiect, aşa încât să poate beneficia de ea şi alţi specialişti din UE pentru ca spectrul nostru de activitate şi cunoaştere să se lărgească cât mai mult.

AGERPRES: Care este astăzi situaţia staţiunii şi cum reuşiţi să vă asiguraţi sursele de finanţare pentru funcţionare?
Aurelia Diaconu: În prezent dificultăţile ar fi mai multe. În primul rând finanţarea unităţii noastre, ca şi a celorlalte staţiuni de cercetare din ţară, este inexistentă. Practic singura noastră sursă de finanţare sunt veniturile proprii care constau în producţiile de seminţe pe care le obţinem de pe terenurile pe care le avem în administrare. Conform legii 45/2009 modificată de legea 72/2011, ar fi trebuit să primim finanţare de la bugetul statului, dar nu am primit această finanţare. În prezent ne aflăm în faza de inventariere a terenurilor pentru a fi predate conform Legii 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Aceste terenuri reprezintă principala noastră sursă de finanţare.

AGERPRES: Ce suprafaţă de teren aveţi?
Aurelia Diaconu: Avem o suprafaţă totală de 3.016 ha, din care teren agricol 2.895 ha. Noi am făcut diferite demersuri pentru a face cunoscut autorităţilor că pe o parte din aceste terenuri deţinem investiţii dobândite printr-o serie de proiecte cum ar fi un proiect de înfiinţare plantaţie de viţă de vie prin programul de reconversie/ restructurare, derulat prin APIA: 12,28 ha cu viţă de vie plantată în 2013, la care s-a instalat inclusiv sistemul de susţinere. Valoarea investiţiei este de un milion de lei, realizată din venituri proprii, urmând să fie suportată în proporţie de 75% din fonduri europene. De asemenea, deţinem o colecţie pomologică de 45 de soiuri de pomi fructiferi din speciile piersic, nectarin şi piersic cu fructul plat, cais, cireş, vişin şi o colecţie ampelografică care cuprinde un număr de 50 soiuri de viţă de vie care contribuie la îmbunătăţirea sortimentului din zona solurilor nisipoase, clasificate în soiuri cu struguri de masă, soiuri cu struguri pentru vinuri albe, soiuri cu struguri pentru vinuri roşii.
Importanţa activităţii pe care o desfăşurăm pentru interesul public, rezultatele obţinute în decursul timpului, precum şi proiectele şi investiţiile în curs de derulare ne îndreptăţesc să solicităm ca măsura disponibilizării terenurilor afectate prin Legea nr. 45/2009 interesului public al cercetării, în vederea reconstituirii dreptului de proprietate privată a persoanelor fizice îndreptăţite, să fie judicios analizată de către autorităţi responsabile din sistemul de cercetare-dezvoltare-inovare din domeniul agricol, sub aspectul proporţionalităţii dintre interesul public şi interesul privat.
În acest context, s-ar impune o analiză judicioasă înainte de a se lua o decizie care după aceea să aibă repercusiuni foarte greu de reparat.
Terenul unităţilor de cercetare nu este destinat numai cercetărilor efective, ci şi înmulţirii materialului genetic, soiurile şi liniile pe care le obţinem. Specialiştii din domeniu cunosc cât de importante sunt asigurarea spaţiilor de izolare în procesul de producere de sămânţă. Aceste reguli sunt prevăzute şi în legislaţia în domeniu şi au condus la reducerea drastică a cantităţilor de seminţe româneşti întâlnite pe piaţă.
Consecinţa imediată a disponibilizării terenurilor administrate de institutele şi staţiunile de cercetare, în vederea reconstituirii dreptului de proprietate privată a persoanelor fizice îndreptăţite, ar fi desfiinţarea sistemului de cercetare al României prin dispariţia acestor unităţi. Considerăm că este imperios necesar ca, ţinând cont de realizările institutelor şi staţiunilor de cercetare şi importanţa acestora pentru dezvoltarea durabilă a agriculturii în toate zonele agricole ale ţării, precum şi de lipsa totală a susţinerii financiare prin finanţare de bază de la buget, sistem care este practicat în ţările dezvoltate ale C.E., factorii de decizie implicaţi în aplicarea prevederilor Legii nr. 165/2013 să procedeze la o analiză profundă a acestei situaţii fără precedent pentru cercetarea agricolă românească. Această măsură poate să conducă la desfiinţarea cercetării agricole din România, cu costuri şi implicaţii majore pe termen mediu şi lung pentru agricultura din zona solurilor nisipoase şi din celelalte zone agricole ale ţării.
Realizările Staţiunii Dăbuleni sunt recunoscute şi apreciate de colegi-cercetători din China, Coreea de sud, Cipru, Turcia, Franţa etc., cu care am avut şi avem colaborări pe diverse teme de cercetare, ceea ce ne îndreptăţeşte să consideram această unitate ca fiind o redută în domeniu şi să depunem toate eforturile necesare pentru a-i sublinia importanţa şi a o proteja.
Numărul mare de specii şi soiuri necesită teren pentru încercarea acestora. În ultimii ani am observat un interes al fermierilor pentru soiurile româneşti. Şi am început să vindem seminţe de tomate, de ardei, de pepeni verzi, acum ne-am propus să ameliorăm şi nişte linii de pepeni galbeni pentru că sunt foarte rentabili şi trebuie să le asigurăm fermierilor un conveier cât mai larg de soiuri de la timpurii, semi-timpurii, semi-tardive, tardive, aşa încât să asigure o perioadă cât mai lungă pe piaţă fructe şi legume. La staţiune găsesc informaţia în legătură cu culturile care se pretează cel mai bine în zonă. Pe lângă problema finanţării, care este deficitară la întreaga reţea de cercetare din ţară, un alt aspect care ne preocupă foarte mult este acela al asigurării apei pentru irigat. Totdeauna staţiunea a făcut un tandem perfect cu ceea ce înseamnă sistemul de irigaţii.

AGERPRES: Acum funcţionează sistemul de irigaţii Sadova-Corabia?
Aurelia Diaconu: În acest moment, deşi în perioada 2007-2009 s-a reabilitat sistemul de irigaţii Sadova-Corabia, costurile fiind de circa 27 milioane de dolari, în prezent nu mai funcţionează. Pe 28 mai am avut şi o dezbatere pe această temă şi mi-a părut foarte rău că o parte dintre factorii de decizie judeţeni, locali, care trebuiau să fie acolo şi să se implice - pentru că noi nu putem decât să tragem un semnal de alarmă legat de cât de importantă este apa, cât de importantă este funcţionarea acestui sistem de combatere a secetei şi deşertificării, nu au participat. Situaţia nu ar fi atât de catastrofală pe cât pare, pentru că staţiile de bază de punere sub presiune a fi în stare de funcţionare având un număr de pompe care asigură funcţionarea privind introducerea apei pe canalele principale. Autoritatea acestui sistem s-a disipat foarte mult: s-a împărţit în ANIF, SNIF, organizaţii ale utilizatorilor de apă şi automat nu este o răspundere centralizată. Când a fost redusă subvenţia, organizaţiile deja s-au 'dezorganizat'. Şi ceea ce este cel mai grav este faptul că sistemul se distruge prin furturi pentru fier vechi. Pentru că fondurile cu paza acestor obiective nu sunt asigurate, se procedează la distrugerea staţiilor, a hidranţilor, se scot conductele subterane, este o catastrofă ceea ce se întâmplă. Ne luptăm zilnic să ne păzim culturile, pentru că vin persoane din satul Ocolna (n.red.: sat de rromi) care ne pasc culturile, taie perdelele, scot ţevile de irigat, distrug absolut totul. Şi nu se ia nicio măsură care să îi descurajeze. Se dau amenzi pe care le plătesc sau nu le plătesc, iar cei care pierd suntem noi toţi - locuitorii din zonă, fermierii şi toată lumea, pentru că această zonă se va confrunta din nou cu fenomenul de deşertificare din lipsa apei. Cum mai putem acţiona dacă elementele noastre de combatere a secetei sunt distruse în întregime?

AGERPRES: Chiar nu există soluţii pentru repornirea acestui sistem despre care se vorbeşte de atâţia ani?
Aurelia Diaconu: În urma acestei dezbateri am stabilit că cel mai bine ar fi ca aceste organizaţii să predea infrastructura comunităţii locale, care să se implice mai mult, această infrastructură fiind foarte importantă pentru comunitate. În prezent există o ruptură: primăria spune că nu îi aparţine şi nu îşi asumă nicio responsabilitate, aceasta fiind în sarcina organizaţiilor, iar organizaţiile nu mai au niciun fel de forţă economică sau de altă natură. Unele s-au desfiinţat, altele au înregistrat datorii foarte mari. Iar în această situaţie s-a ajuns şi pentru că numărul fermierilor este foarte mare: noi avem o suprafaţă medie pe fermier de circa două hectare. Fiind foarte mulţi fermieri pe suprafaţa deservită de o staţie de punere sub presiune, fiecare a cultivat ce a dorit şi nu a avut nevoie de apă în acelaşi timp. Iar de aici au apărut disfuncţionalităţile, pentru că nu au contractat apă, iar dacă nu sunt fermieri care să utilizeze eficient o staţie, atunci ce este de făcut? Consider că se impune ca urgenţă comasarea terenurilor în această zonă, care ar reprezenta unul dintre factorii foarte importanţi cu rol în combaterea deşertificării în această zonă, alături de perdelele de protecţie şi de sistemul de irigaţii. Este foarte important pentru funcţionarea eficientă a sistemului de irigaţii să se contracteze din primăvară apa de irigat la capacitatea staţiei. Trebuie găsite soluţii pentru un preţ mai scăzut la energia folosită pentru irigat, deoarece costurile cu energia au ridicat foarte mult costul apei.
Din cauza nefuncţionării sistemului de irigat, cultivatorii au încercat să găsească alternative: au forat puţuri, ceea ce este o altă problemă importantă, pentru că avem Dunărea care trece pe lângă noi, la şapte kilometri, cu apă în surplus de multe ori şi noi folosim resursa subterană, ceea ce nu este bine. Trebuie să ne gândim şi la generaţiile viitoare şi să nu consumăm această resursă dacă avem alte soluţii. Ce facem dacă epuizăm resursa subterană? De ce folosim apa potabilă pentru irigat când avem apa din Dunăre şi avem staţiile de punere sub presiune funcţionale? Trebuie să rezolvăm doar nişte aspecte organizatorice. Poate că nu avem nevoie nici de atâţia bani, pentru că avem un calcul cu ce ar însemna umplerea canalelor? Domnul director al A.N.I.F. Sucursala Dunăre-Olt, Nica Dumitru, a prezentat un calcul din care rezulta că umplerea canalelor principale ar costa circa 100-150.000 de euro. Este o sumă modică care s-ar recupera dacă s-ar vinde către fermieri la un preţ normal aşa cum a fost până în 2009 preţul apei de irigat. După ridicarea subvenţiei, preţul apei de irigat a crescut foarte mult şi indiferent ce ai vrea să cultivi nu mai eşti rentabil la 900 sau 1.000 lei pentru o mie de metri cubi, ceea ce este foarte mult având în vedere preţul de valorificare a produselor agricole. Trebuie găsite surse alternative de energie prin panouri fotovoltaice care să furnizeze energie mai ieftină. Trebuie făcut şi un efort legislativ: eu, prin memoriile pe care le-am înaintat în toţi aceşti ani către autorităţi, am arătat că sistemul de irigaţii şi pădurile au importanţă strategică pentru zonă şi trebuie să le păstrăm şi să le apărăm printr-o legislaţie adecvată.

AGERPRES: Care a fost răspunsul primit la aceste memorii?
Aurelia Diaconu: Răspunsul se vede: situaţia este în continuare aceeaşi. Nu ştiu cum să procedăm şi cum să spunem că nişte acte legislative care să apere aceste bunuri ne-ar folosi foarte mult. Adică să fie pedepsiţi cei care distrug aceste bunuri, pentru că trimit copii de 10 ani să distrugă hidranţii. Cine recepţionează astfel de materiale? Dacă aceştia ar fi aspru pedepsiţi, nu ar putea valorifica fierul şi probabil nu ar mai distruge materialul de irigat. Personal am întâlnit copii care merg cu toporul şi distrug piese importante în funcţionarea sistemului de irigat. Când se calculează prejudiciul se constată că valoarea ca fier vechi este mică şi pedeapsa primită nu îi afectează prea mult, nu îi descurajează, continuând să distrugă. Pentru zona aceasta, valoarea este foarte mare, apa este mult prea preţioasă, este vitală.

AGERPRES: Ce soiuri aveţi în acest moment la Staţiunea Dăbuleni?
Aurelia Diaconu: Pe lângă aceste lucruri care ne întristează, noi nu ne-am pierdut totuşi entuziasmul şi suntem încă o echipă la Dăbuleni. Suntem 13 cercetători, cu eforturi, pentru că angajările au fost sistate câţiva ani de zile şi acest lucru ne-a împiedicat să întinerim echipa. În mare parte cercetătorii noştri sunt oameni cu experienţă, în pragul pensionării, care ar trebui să fie 'exploataţi' anii aceştia de către tineri care să preia mai departe ştafeta cercetării. Noi am încercat şi prin proiecte la competiţii naţionale să ne dotăm aşa încât rezultatele noastre să ţină pasul cu cerinţele impuse de UE. Avem speciile care se cultivă cu succes pe solurile nisipoase: legumele, cartoful timpuriu unde se obţin producţii foarte importante, tomatele - avem soiuri româneşti, Romec, pe care le înmulţim pentru piaţă, trei soiuri de pepeni verzi - de Dăbuleni, dulce de Dăbuleni şi Oltenia, arahidele, care se comportă foarte bine cu pretenţii mai mici de apă, iubitoare de căldură, cu soiurile Viorica şi Dăbuleni şi câteva linii care se află în testare şi în curs de omologare ca soiuri. Anul acesta foarte mulţi fermieri mici au fost interesaţi de cultura arahidelor, aşa încât nici nu am putut onora toate comenzile, aşa că în această primăvară am cultivat o suprafaţă mai mare. O altă specie a nisipurilor este fasoliţa cu soiurile Aura şi Ofelia, care vine să înlocuiască soia pe nisipuri, având un conţinut foarte important de proteină care poate fi folosită atât în hrana oamenilor, cât şi raţiile de furajere ale animalelor. În procesul de ameliorare avem şi soiuri de ardei - gras, lung, de varză, praz, mazărea de grădină, fasolea de grădină şi pentru solarii. Deci spectrul este foarte larg, iar noi suntem într-un proces de ameliorare continuu a liniilor pe care le deţinem, aşa încât să oferim pentru piaţa de seminţe din zona noastră soiuri româneşti adaptate acestor condiţii climatice.

AGERPRES: Caută producătorii agricoli soiurile româneşti?
Aurelia Diaconu: De vreo doi ani de zile sunt producători care caută soiurile româneşti. Ce avem noi în plus în această zonă faţă de alte zone: avem într-adevăr seceta, avem solurile uşoare, sărace, uşor de angrenat de vânturi, dar avem nişte atuuri ale noastre, temperatura medie care se realizează aici în lunile martie, aprilie, nu se realizează în nicio altă zonă din ţară, determinând desprimăvărarea timpurie. Temperatura medie care se realizează la noi determină o timpurietate a culturilor. Aş spune că timpurietatea este cuvântul cheie al zonei, iar acesta este un lucru foarte important, este un câştig foarte mare. De asemenea, suma gradelor care se realizează într-un timp scurt dă calitatea deosebită produselor de pe nisipuri. Avem posibilitatea de a determina în laborator calităţile producţiei de pe nisipuri, pentru că nu producem oricum, ci trebuie să oferim reţetele pentru o cultură sănătoasă, fără reziduuri.

AGERPRES: Ştiu că vă preocupă şi adaptarea unor specii noi în condiţiile previziunilor privind creşterea temperaturii medii.
Aurelia Diaconu: Într-adevăr, dorim să atragem specii noi faţă de cele pe care le avem şi pentru care am stabilit tehnologiile pe care le urmărim în continuare. Deoarece diferite scenarii arată că în viitor va creşte temperatura medie cu 0,2 grade, iar în perspectiva anilor 2050-2100 să se ajungă la cel mai pesimist scenariu de a creşte cu patru grade Celsius, ceea ce este foarte mult. Iar creşterea cu un grad, cu două grade ar determina schimbarea structurii de culturi. De aceea trebuie să gândim şi pe termen lung. De exemplu, în câţiva ani de zile noi ne-am schimbat structura de culturi din cauza lipsei apei, deoarece suntem nevoiţi să cultivăm în condiţii de neirigare din cauza nefuncţionării sistemului de irigat.
Avem în vedere testarea unor arbuşti fructiferi. Ne-am propus să încercăm comportarea unei culturi de kiwi. Avem arahidele care se comportă destul de bine şi se impune extinderea acestei culturi. De asemenea, cartoful dulce pentru care avem o colaborare cu Coreea de Sud. L-am testat începând din 2012, iar anul acesta am extins această cultură. În 2013 am obţinut producţii foarte importante pe nisipuri - aici este zona care îi place foarte mult, este iubitor de căldură, iar solurile nisipoase îi permit o bună dezvoltare. Am avut tuberculi şi de 2,4 kg, cu producţie de peste 30 tone/ha destul de uşor de obţinut. Anul acesta deja am plantat trei epoci până acum. Această specie ar putea deveni una de nişă. AGERPRES / (A - autor: Maria Mitrică, editor: Marius Frăţilă)