Alba Iulia, 18 iun /Agerpres/ - Unul dintre cele mai vizitate obiective din Alba Iulia este Catedrala Romano-Catolică "Sfântul Mihail", cel mai bine păstrat vestigiu sacral medieval din Europa Centrală, în incinta căreia se află locul de veci al lui Iancu de Hunedoara, dar şi al altor principi din familiile Sigismund, Rakoczy şi Bethlen.
Singura dintre catedralele episcopiilor ctitorite de către regele Sfântul Ştefan al Ungariei rămasă pentru posteritate în forma sa originală, medievală, aceasta este vizitată anual de zeci de mii de turişti de diverse religii din zeci de ţări. Dovadă în acest sens stă cartea de impresii amplasată la intrarea în catedrală, unde şi-au exprimat numai anul trecut admiraţia faţă de lăcaşul de cult vizitat, a cărei valoare artistică este inestimabilă, turişti din 19 ţări, inclusiv din Asia şi America.
Catedrala a servit şi ca loc de filmare pentru mai multe producţii, inclusiv străine.
În Catedrala Romano-Catolică, în colaterala sudică, în apropierea scării renascentiste, se află şi sarcofagul lui Iancu de Hunedoara, voievodul Transilvaniei care, în 22 iulie 1456, la Belgrad, a obţinut o mare victorie împotriva otomanilor, prin care a fost oprită invazia turcilor spre Europa Centrală pentru 70 de ani. În amintirea acestei victorii, în toate bisericile de rit catolic din lume, bat clopotele zilnic, la ora 12,00.
Printr-o bulă papală, emisă pe 6 august 1456, în ziua în care papa a aflat de izbânda lui Iancu de Hunedoara, s-a decretat ca, în fiecare zi, "până la sfârşitul veacurilor", la ora 12,00, în bisericile catolice să se tragă clopotele pentru a marca astfel marea victorie antiotomană.
Voievodul transilvan a murit însă la câteva zile după victorie, pe 11 august 1456, în tabăra de la Zemun, din cauza ciumei. Mormântul acestuia se află în catedrală, iar pe sarcofagul de piatră al voievodului sunt ilustrate scene de luptă. Există voci care susţin că locul în care se află înmormântat în catedrală voievodul nu ar coincide cu cel unde este amplasat în prezent sarcofagul, care a fost mutat de mai multe ori de-a lungul secolelor.
Alături de monumentul funerar al lui Iancu de Hunedoara se află cele ale fratelui său, Ioan, mort la 1442, şi al fiului său, Laszlo, decedat la 1458, pe al cărui sarcofag este inscripţionată stema Huniazilor.
În catedrală se găsesc şi sarcofagele reginei Izabella şi al fiului ei, principele Janos Zsigmond, cioplite în jurul anului 1570, precum şi al principelui Bethlen Gabor.
Începuturile catedralei se regăsesc înainte de anul 1000. Catedrala a fost construită în secolele XII-XIII, pe locul unei biserici mai vechi. Primă catedrală, construită în secolul al XI-lea, cunoscută doar din săpăturile arheologice, a fost o bazilică trinavală, având o sinură absidă în formă de semicerc. În prezent, doar o fâşie de culoare diferită a pardoselii din navele laterale marchează zidurile de temelie ale acestei clădiri.
La sfârşitul secolului al XII-lea - începutul secolului al XIII-lea, în locul edificiului existent, apare ansamblul mult mai mare de tip bazilică al catedralei de astăzi.
Arhitectura acesteia îmbină elemente aparţinând stilurilor romanic târziu şi gotic timpuriu, fiind creaţia mai multor ateliere de meşteri din Europa Central-Vestică, în special de origine franceză.
De altfel, cel mai vechi element sculptural romanic de pe teritoriul ţării noaste este Poarta princiară a Catedralei, care are un basorelief "Majestas Domini", restaurat recent. Specificul Porţii constă în basorelieful "Majestas Domini", datat din secolul al XIII-lea.
Directorul general adjunct al Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia, Constantin Inel, a declarat, pentru AGERPRES, că basorelieful a fost luat cel mai probabil de la portalul principal al vechii basilici romanice, ale cărei ruine sunt în interiorul catedralei.
În epoca Renaşterii, catedrala a primit câteva adaosuri, dar, în esenţă, aceasta păstrează forma originară. Ea are trei nave şi un transept, două turnuri vestice şi un turn pătrat, un sanctuar, care iniţial era mai mic, cuprins între două absidiole laterale. Ulterior, în partea sudică, prin adăugarea celor două secţiuni de boltă, s-a format sacristia veche, iar în partea nordică s-au adăugat capelele Laszai, în 1512, şi Varday, în 1524.
Capela Laszai, edificată la începutul secolului al XVI-lea, în 1512, este cea mai importantă construcţie din epoca Renaşterii Timpurii din Transilvania. Ea a fost creată prin remodelarea generală a porticului nordic în stilul romanic al catedralei, transformare legată de canonicul Laszai Janos, cu scopul creării altarului "Sufletelor celor Credincioşi". În interiorul acesteia se află o boltă cu nervure gotice târzii, având cheia de boltă decorată cu blazoanele unor personalităţi transilvănene. Ea a fost restaurată în urmă cu câţiva ani, alături de Turnul Sudic, valoarea lucrărilor ridicându-se la sute de mii de euro.
În timpul lucrărilor de restaurare au fost descoperite mai multe morminte cu sarcofag din cărămidă sau piatră, de la finele secolului al XII-lea-începutul secolului al XIII-lea, aparţinând unei populaţii occidentale, probabil a meşterilor aduşi pentru construirea catedralei.
Capela Varday este rezultatul unei extinderi. În pardoseala capelei se află plăcile funerare ale celor doi episcopi ai Ardealului descendenţi ai familiei Szechy, Andras, mort la 1356, şi Domokos, mort la 1368, precum şi ale lui Czudar Imre. Peretele nordic poartă epitafurile inginerilor Giovanni Morando Visconti şi Francesco Brilli, proiectanţii forficaţiei Alba Carolina, precum şi placa comemorativă modernă a lui Martinuzzi Gyorgy, asasinat în 1551.
Din 1565 până în 1716, cu o scurtă întrerupere între 1594 şi 1603, catedrala a fost folosită mai întâi de unitarieni, iar apoi de către reformaţi. Reîntoarcerea episcopului romano-catolic la Alba Iulia a fost posibilă doar în 1716.
La 1728, frontonul baroc al atriului boltit vestic dintre cele două turnuri medievale este ornamentat cu statuile sfinţilor maghiari. Sub el se deschide poarta vestică ornamentată în stilul goticului timpuriu.
Sanctuarul principal al catedralei a fost construit în mai multe etape. La începutul secolului al XIII-lea, pătratul sanctuarului de astăzi se încheia într-o absidă în formă de semicerc, dărâmată ulterior pentru extinderea construcţiei în stilul goticului timpuriu.
În pereţii laterali ai acesteia se află două basoreliefuri din perioada romanică târzie reprezentându-l pe Sfântul Mihail.
Altarul principal a fost realizat de către Hoffmayer Simon în perioada 1783-1784, la comanda episcopului Battyhani Ignac. De-a lungul pereţilor se găsesc stranele canonicilor realizate în stil baroc, realizate la comanda episcopului Klobusiczky Ferenc, în 1744.
Printre arcadele absidiolei din latura nordică a transeptului se pot vedea fragmentele unor picturi murale din epoca Renaşterii, realizate după 1510.
Transeptul a fost construit la începutul secolului al XIII-lea, ca şi parte integrantă a catedralei. Arcadele boltite ale careului au fost terminate probabil abia după năvălirea tătarilor. În absidiola sudică, datată din perioada romanicului târziu, este amplasată o statuie medievală a Maicii Domnului, adusă de la Biserica romano-catolică de la Tureni, judeţul Cluj. De-a lungul secolelor, catedrala a suferit numeroase distrugeri.
Directorul general al Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia, Gabriel Rustoiu, a declarat, pentru AGERPRES, că în 1277 catedrala a suferit o distrugere, atunci când saşii s-au revoltat împotriva Episcopiei Catolice, care încerca să le impună taxe. Saşii au incendiat biserica şi, potrivit izvoarelor, în foc au murit două mii de oameni care se aflau la slujbă, a spus Rustoiu.
Catedrala mai păstrează încă urmele bombardamentelor din 1849, când cetatea a fost asediată de către maghiari.
Palatul arhiepiscopal este rezultatul mai multor etape de construcţie, forma actuală datorându-se în principal epocii moderne. Corpul nordic al palatului înglobează clădirea gotică de la sfârşitul secolului al XVI-lea. Catedrala a beneficiat de o restaurare majoră în urmă cu peste o sută de ani.
În urmă cu 15 ani, a fost redeschis şantierul arheologic şi au fost demarate alte lucrări de restaurare. Au fost cercetate suprafeţe mici, limitate, dar cu mare stricteţe, fiind descoperite numeroase vestigii. Au existat mai multe campanii de cercetare, în cadrul cărora au fost descoperite un turn roman şi o sacristie gotică şi au fost recuperate numeroase obiecte, din metal, os şi sticlă, fragmente de vase şi cahle, peste 300 de monede acoperind întregul interval cronologic cuprins între epoca romană şi secolul al XX-lea.
Documentarea şi inventarierea obiectelor arheologice descoperite în cercetările de salvare realizate în 2000-2009 a fost finanţată de către Departamentul de Stat al SUA, în cadrul Fondului Ambasadorial pentru Conservarea Obiectivelor Culturale.
Episcopia de Ardeal a fost înfiinţată de regele Sfântul Ştefan al Ungariei în anul 1009, cu reşedinţa în cetatea din Alba Iulia.
Timp de 900 de ani, a fost episcopie sufragană a arhiepiscopiei de Kalocsa, iar din 1930 până în 1991 a fost episcopie sufragană a arhiepiscopiei de Bucureşti. Denumirea de Episcopia Transilvăneană a fost schimbată în data de 22 martie 1932, de Sfântul Scaun, primind denumirea de Episcopia de Alba Iulia, iar la data de 5 august 1991, Sfântul Părinte a ridicat-o la rangul de arhiepiscopie de sine stătătoare.
Conform celor mai vechi diplome, episcopii diecezei sunt numiţi Episcopus Ultransilvanus şi Transilvaniensis, iar din 1187, Episcopus Transylvanus. În mileniul scurs, au fost peste 80 de episcopi, arhiepiscopia fiind condusă în prezent de arhiepiscopul Jakubinyi Gyorgy. AGERPRES/(A, AS - autor: Marinela Brumar, editor: Cristian Anghelache)