Slatina, 11 iun /Agerpres/ - Scorniceşti, localitatea natală a fostului lider comunist Nicolae Ceauşescu, transformată în oraş în 1989, altădată centru al abundenţei şi diversităţii economice, a devenit, după căderea comunismului, un oraş fără puls economic.
Localitatea cu cea mai întinsă suprafaţă din întreg judeţul Olt, similară cu cea a Capitalei, se zbate astăzi să-şi păstreze tinerii acasă, în condiţiile în care apartamentele de la blocuri sunt nelocuite în proporţie de aproape 50%, iar în cele 11 sate componente majoritatea căilor de acces sunt neasfaltate, potrivit declaraţiilor primarului oraşului Scorniceşti, Cătălin Davidescu.
Edilul afirmă că după 1989 Scorniceştiul a cunoscut un regres economic evident, rând pe rând au fost închise fabricile din industria uşoară, dar şi fabrica de pâine, s-a restrâns activitatea la fabrica de piese auto de la peste 1.000 de angajaţi la mai puţin de 40, a fost închisă fabrica de bere, şi-au restrâns activitatea unităţile de confecţii textile, care mai acum aproximativ 1.200 de angajaţi în total. Alte câteva sute de persoane mai lucrează, potrivit primarului, la ferma avicolă, la fabrica de procesare a cărnii şi la firme mai mici.
"Obiectivul nostru este să atragem investitori, să fie create locuri de muncă şi să fie perspective pentru tineri, pentru că vârfurile pleacă, după ce merg la facultate nu se mai întorc la Scorniceşti, rămân la Bucureşti, în alte oraşe mari, pleacă în străinătate", spune Davidescu.
Potrivit acestuia, în ultimii 25 de ani Scorniceştiul a fost ocolit atât de investitori privaţi, cât şi de investiţiile publice, chiar dacă în anii 2004 - 2009 pentru localitate au fost alocate fonduri de aproape 60 de milioane lei, pentru că banii respectivi au fost risipiţi şi irosiţi.
"În anii 2004-2009 s-au alocat fonduri publice masive pentru Scorniceşti, 60 de milioane de lei în total şi nu se vede nimic, au fost făcute trei blocuri ANL şi două blocuri de locuinţe sociale. Sala de sport, o altă investiţie publică de după 1990, a fost construită în anii 2003-2004. În rest nimic, pentru reabilitarea bulevardului Muncii, care pe o porţiune de câteva zeci de metri a rămas încă nefinalizat, s-a contractat un credit de la bancă în valoare un milion de euro. Iar blocurile sunt locuite numai în proporţie de aproximativ 50% pentru că tinerii - şi nu numai ei - au plecat în alte părţi în căutarea unor locuri de muncă mai bune. Semnificativ după 1990 s-a mai făcut şi sistemul de alimentare cu apă în Scorniceşti, în zona centrală şi nu în celelalte sate. Acum în ultimii ani am mai făcut câte ceva, am reabilitat sediul primăriei, o stradă pe o porţiune de cinci kilometri, dar nu e de ajuns pentru că în continuare Scorniceştiul este o zonă rurală în proporţie de 90%, cu uliţe, fără sistem de alimentare cu apă şi canalizare. Scorniceştiul este un oraş cu o economie subdezvoltată", conchide primarul.
Cum schimbări radicale nu s-au petrecut în Scorniceşti în ultimii 25 de ani, s-a conservat arhitectura oraşului de dinainte de 1990 şi în aceste condiţii o incursiune în timp, în anii epocii comuniste, se face aproape involuntar, mai ales că nu departe de zona de blocuri este şi casa natală a lui Nicolae Ceauşescu, bine conservată şi uneori deschisă vizitatorilor.
Restaurată în 1978 şi închisă publicului timp de aproape 18 ani, casa poate fi vizitată acum, prin grija lui Emil Bărbulescu, nepotul de soră al lui Nicolae Ceauşescu, dar numai dacă prin preajmă se află sau poate ajunge în timp rezonabil o cunoştinţă de-a acestuia care să însoţească vizitatorii. Fost comandant al Miliţiei judeţene, Emil Bărbulescu este fiul surorii lui Nicolae Ceauşescu, Elena Bărbulescu. Emil Bărbulescu a decis în 2007 să deschidă porţile casei în care s-a născut unchiul său şi mai apoi a amplasat în faţa vechii locuinţe şi un bust al acestuia.
"Scorniceştiul s-a schimbat cum s-a schimbat ţara. Întâi au dărâmat tot şi acum se fac eforturi să se construiască la loc. Era fabrică de piese auto, de confecţii, de pâine, de bere, CAP... era mare. Era un concept de oraş agro-industrial şi aveau tot ce le trebuia. (...) După 1989 au mai funcţionat un an - doi o parte, iar acum mai sunt vreo două hale de găini. Erau multe ferme de pui şi de porci, aveau tot ce le trebuia. Nu se mai pot reconstrui la nivelul acela. Mai este fabrica de confecţii cam cu un sfert de muncitori din câţi a avut. Mai sunt pe la stadion nişte secţii, sunt mici, pentru supravieţuire. Mai sunt şi pe la Pulsor (fabrica de piese auto) vreo câţiva angajaţi. Fabrica de bere nu mai este. Bulevardul Muncii e aproximativ terminat, a mai rămas şi acum o casă acolo. Unde trebuia să fie judecătorie e paragină. În 1989 terminaseră clădirea unde este Poliţia acum, era destinată Parchetului, dar nu s-a mai făcut judecătorie", face Emil Bărbulescu o trecere în revistă a schimbărilor produse în Scorniceşti în ultimii 25 de ani.
Cum construirea unor spaţii pentru unitate de pompieri, pentru parchet şi pentru judecătorie era un proiect al său, el explică şi contextul ridicării acelor imobile.
"Înainte de '89 eu am decis să se facă judecătorie acolo, aşa cum am decis şi să se facă pompieri şi parchet - erau în subordinea mea pompierii - pentru a degreva Slatina şi pentru a deservi mai rapid localităţile din nordul judeţului. Terminaseră sediul procuraturii şi acum acolo funcţionează Poliţia. Nu au mai avut fonduri după aceea să continue şi apoi au abandonat definitiv proiectul privind judecătoria", arată Bărbulescu.
El menţionează că acesta a fost şi singurul proiect pe care l-a avut pentru Scorniceşti şi că de localitate, de dezvoltarea acesteia se ocupau părinţii săi, Elena şi Lică Bărbulescu, însă, deşi iniţiativa le aparţinea, aveau întotdeauna aprobarea lui Nicolae Ceauşescu.
"Mama, tata se ocupau de Scorniceşti. (...) Eu am spus că nu s-a implicat (n.r. Nicolae Ceauşescu) şi s-a înţeles greşit. Eu am spus că n-a avut iniţiativa, dar fiecare pas pe care l-au făcut părinţii mei i l-au spus în cel mai mic detaliu. (...) El (n.r. Ceauşescu) venea la inaugurări la întreprinderile acestea, a intrat, i-a arătat, i s-a explicat", afirmă Emil Bărbulescu.
Nepotul fostului lider comunist îşi aminteşte că a fost şi o propunere pe care unchiul său nu a acceptat-o.
"Îmi amintesc - de când eram mai mic - că i-a zis tata că vrea să facă o altă şosea principală ca asta (Bulevardul Muncii) să rămână - avea el cu mama în gând - să rămână pietonală, să se plimbe oamenii pe bulevard. Discuţia asta s-a purtat la noi acasă, eram acasă. Şi atunci a chemat aghiotanţii şi a zis că vrea să vorbească cu oamenii din Scorniceşti. Atunci au strâns vreo trei-patru sute de oameni acolo, repede, şi le-a vorbit de la balconul Căminului cultural şi le-a spus: 'Am auzit că vrea Lică să facă uite aşa, nu-l lăsaţi, nu-l lăsaţi! Să rămână şoseaua principală!' Şi a dat-o şi în poezii 'eu pe unde mai vin acasă, că nu mai ştiu drumul' ", adaugă Bărbulescu.
Acesta precizează că şi de stadionul de 30.000 de locuri construit în anii '80 a ştiut Nicolae Ceauşescu, chiar dacă în Scorniceşti se spune că a fost făcut fără ştirea fostului lider comunist.
"Cu stadionul ştiu, pentru că a fost o discuţie. Tata când a văzut tribuna oficială că se făcea, că era mult fier, sute de tone de fier, - eram eu cu el şi cu Gheorghe (Gheorghe Bărbulescu, fratele lui Lică) - care a spus: ce faceţi dacă vine - că trebuia să vină - şi când o vedea că am băgat ăstea aici şi n-am băgat în construcţii să vedeţi ce iese. Nu mai faceţi! A plecat tata, Gheorghe Bărbulescu, fratele tatei, m-a întrebat ce facem. Şi i-am spus: fă-l că răspund eu. Şi s-a făcut, a venit, nici măcar n-a întrebat. Am fost chiar frustrat, măcar să fi minţit şi eu ceva. Nu, nici măcar n-a întrebat", îşi aminteşte Emil Bărbulescu.
El spune că îi pare rău acum că a fost construit stadionul.
"Stadionul acela nu se făcea dacă nu-l aprobam. Îmi pare rău că am aprobat să-l facă. Şi aşa nu eram de acord, considerând că e oraşul prea mic pentru o echipă de fotbal de Divizia A. (...) Ceauşescu se uita la echipa naţională, dar n-a întrebat niciodată de echipa de la Scorniceşti. Nu se justifica acel stadion. Fratele tatei era cu fotbalul, el a dorit să facă. Eu voiam să joace la Slatina. Numele eu l-am schimbat din FC Viitorul Scorniceşti în FC Olt. Veneau la meciuri, dar veneau din Slatina. N-avea Scorniceştiul nici public. Când era cu Craiova era super ocupat, dar veneau de la Craiova mulţi, oltenii erau suporteri înfocaţi. Dar nu se justifica investiţia", consideră Bărbulescu.
Nepotul lui Nicolae Ceauşescu a explicat şi cum a ajuns Scorniceştiul din localitate mică una atât de întinsă şi apoi oraş - în anii '70 administraţiile locale şi şefii de la cooperativele agricole din comunele şi satele limitrofe au vrut să fie sate ale comunei Scorniceşti considerând că vor avea astfel avantaje şi l-au convins pe Lică Bărbulescu, cumnatul lui Nicolae Ceauşescu, de aceasta.
"Cei din satele din preajmă l-au lămurit pe tata, că el se ocupa de CAP la Scorniceşti, că le convenea mai mult să aparţină de acest CAP. De prin '70 s-au alipit satele de Scorniceşti pentru că era mai puternică şi cei din zonele apropiate au vrut să aparţină de Scorniceşti şi l-au convins pe tata. Şi tata a stat mult până a acceptat unirea satelor din jur cu Scorniceştiul, pentru că era mai mult de muncă, dar nu şi fonduri mai mari. Se mărea foarte mult suprafaţa CAP-ului. L-au convins în câţiva ani. (...) Apoi în '89 a devenit oraş, a fost un pas firesc, îndeplinea condiţiile de oraş agro-industrial", precizează Bărbulescu.
Blocurile au fost construite treptat, începând timid, la finalul anilor 70' şi continuând în ritm mai rapid în anii '80. Modelul blocurilor ca şi modelul celor câteva zeci de vile identice arhitectural construite în apropierea casei natale a lui Ceauşescu a fost unul care să corespundă zonei cu pronunţat caracter agrar, pentru că liderul comunist sugerase să fie blocuri micuţe şi nu clădiri impozante, nepotrivite. Subiectul dezvoltării Scorniceştiului a fost abordat, potrivit lui Emil Bărbulescu, şi la o masă cu liderul comunist din Bulgaria, Todor Jivkov.
"A avut o discuţie cu Jivkov la o masă, la cramă. (...) Jivkov a fost şi la noi acasă, la casa bătrânească, era iarnă. Şi la masă, i-a zis (n.r. să transforme Scorniceşti în oraş mare) - în Scorniceşti erau vreo două-trei blocuri atunci. Răspunsul a fost: 'eu sunt preşedintele României, nu al Scorniceştiului. Tu dacă nu ai ce face, că îţi fac ruşii, îţi faci Pravăţul', erau glume între ei. Nu puteau să facă nimic fără i se prezinte, erau direct interesaţi, spunându-i, aveau şi uşile deschise. La blocuri, spre exemplu, a spus da, să faceţi, dar să fie stilul de orăşel, mai mici, că nu sunteţi de blocuri mari, mai micuţe, cu acoperiş de ţiglă. (...) Dacă Ceauşescu voia să facă Scorniceştiul oraş venea cu alte proiecte, făcea întreprinderi, îl făcea mai mare", susţine Emil Bărbulescu.
Potrivit acestuia, toate vilele din centrul oraşului au fost construite de CAP-ul din localitate, pentru localnici, care au fost de acord la vremea respectivă să le fie demolate vechile locuinţe, multe din chirpici, şi să fie mutaţi la vile.
"Casele vechi, care erau vai de mama lor, au fost dărâmate şi construite în locul lor vile, cele din centru, care au curtea lor, toate construite de CAP. Vilele - pentru localnici, blocurile - pentru angajaţi de la confecţii, de la alte fabrici. Au fost mutaţi la vile, cu acceptul lor", afirmă Bărbulescu.
Fostul comandant de Miliţie spune că şi biserica din Scorniceşti, de la cimitirul unde sunt înmormântaţi bunicii săi, a fost refăcută tot cu ajutorul familiei sale, a mamei, Elena Bărbulescu, în special şi de aceea în biserică sunt pictaţi bunicii, părinţii lui Nicolae Ceauşescu. Emil Bărbulescu susţine şi faptul că mama sa a ajutat în diferite moduri aproximativ 220 de biserici din judeţul Olt.
Acesta menţionează că pentru Scorniceşti se începuse şi un proiect de zonă balneo, pentru că au fost descoperite ape termale cu proprietăţi similare celor de la Băile Felix şi începuse şi construcţia complexului.
"Găsiseră ape termale şi urma să fie făcută o staţiune la Stejaru (zonă a oraşului în care funcţionează un complex de cazare şi restaurant). Făcuseră conducta de aducţie şi sus, la cramă, făcuseră complexul, în vara următoare (1990) trebuia dat în folosinţă şi nu mai e nimic. Trebuia finalizată clădirea şi făcute angajări. Nu ştiu de ce au renunţat", a mai declarat Emil Bărbulescu.
Despre ultima vizită a lui Nicolae Ceauşescu la Scorniceşti, Emil Bărbulescu îşi aminteşte că a fost în anul 1989, primăvara, însă spune că în judeţ a mai venit unchiul său şi toamna, la vânătoare, prilej cu care i-a observat preocuparea pentru situaţia externă şi a mai înţeles că este dezinformat privind chestiuni interne.
"Ultima sa vizită în Olt a fost la vânătoare, dar nu ştiu dacă înainte sau după Congres. La Scorniceşti a venit în primăvara acelui an. La vânătoarea propriu-zisă eu nu participam, mergea doar el cu aghiotantul şi cu şoferul. (...) Erau multe animale în păduri, se împuşcau şi mergeau la Bucureşti, la un magazin, pentru public, 'Vânătorul' . Ultima dată când a venit la Reşca a fost şi Bobu şi Dăscălescu. Am vorbit atunci şi despre ruşi, era preocupat de situaţia internaţională. Atunci am văzut şi cât de dezinformat este. Atunci el ordonase să se dea pentru fiecare, pe cap de locuitor, 250 de kilograme de grâu. (...) Şi a întrebat pe primul secretar: ai dat grâu? Şi asta săracu' - am dat - şi mi-a făcut semn să tac, iar eu am râs. Nu dăduse, că nu avea de unde să dea. Şi el (Nicolae Ceauşescu) ştiuse că s-a dat. Tata trebuia să-i spună, că era secretar cu agricultura. El i-a întrebat: Ce rezerve de grâu avem pe anul acesta? 32 de milioane de tone. S-a plimbat. 'Problema e că eu sunt de la ţară, nu aveţi cum, nu aveţi 32, aveţi 16. Opt merg la export, opt milioane daţi la lume. Am înţeles! Problema e că ei nu aveau decât opt", povesteşte Emil Bărbulescu.
Acesta descrie şi modul în care erau făcute raportările fictive privind cantităţile record ale recoltelor.
"Toţi ţineau la funcţiile lor şi se întâmpla ca unul să facă norma, uite tata a fost la Olt. Tata fiind de specialitate făcea producţii bune, pe corect. Şi aveau teleconferinţe şi raportau. Ăia când îl auzeau, spuneau cât el ori mai mult ca el şi atunci se înregistrau. Din opt milioane făcute raportaseră 32, de patru ori mai mult", a mai afirmat Bărbulescu.
El are o explicaţie şi pentru nesfârşitele cozi la alimente şi pentru raţionalizarea produselor, şi anume că se făceau economii pentru a fi creată în 1990 o bancă internaţională care să rivalizeze cu Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional.
O altă explicaţie ar fi pretenţiile URSS în schimbul furnizării gazelor naturale de care depindeau marile fabrici româneşti.
"Se căutau soluţii, toate restricţiile acestea economice trebuiau să ţină până în vara lui '90 când ar fi dat în folosinţă banca aceea internaţională, care urma să fie concurenta FMI. Ar fi câştigat şi românii dobânzi. (...) A fost o tâmpenie, oricum nu te lăsa nimeni să faci concurenţă Băncii Mondiale. Ceauşescu era conştient de restricţii, în '89 s-a dus mama să-l felicite de ziua lui şi i-a spus că lor le arde de felicitări şi lumea nu are ce mânca. El era obligat să dea la ruşi că dacă nu le dădeau produse opreau gazele şi fără gaze se oprea industria", subliniază Emil Bărbulescu.
Despre perioada bună a localităţii Scorniceşti, Bărbulescu îşi mai aminteşte că aici veneau oameni din ţară să se aprovizioneze, iar cel mai mare restaurant din oraş, cu o capacitate de 400 de locuri, erau permanent plin, încât şi el avea nevoie de rezervare pentru a putea ocupa un loc.
Fostul comandant al Miliţiei din Olt a mai relatat şi faptul că personalul din paza unchiului său nu lua în calcul posibilitatea unui atentat. "Nu a fost niciun atentat. Paza era foarte slabă, ai lui, din gardă, îşi făcuseră echipă de tenis. Când a venit Gorbaciov şi au auzit ăia din gardă care sunt măsurile au înnebunit, să întoarcă avionul din drum. Serviciile secrete ruseşti au asigurat ei paza la venirea lui Gorbaciov. (...) El (n.r. Ceauşescu) primea scrisori, la o vizită a primit 80 de scrisori şi a ordonat să nu mai fie opriţi oamenii care doreau să îi dea scrisori", a mai arătat Bărbulescu.
El a vorbit şi despre căderea regimului comunist.
"Am ştiut că s-a terminat de luni (18 decembrie 1989) în momentul în care mi s-a raportat că la Timişoara s-a tras. Am fost sigur că dacă un mort a fost, s-a terminat cu noi'', spune acesta.
Decembrie 1989 a însemnat pentru Emil Bărbulescu, după cum el însuşi susţine, transformarea sa "din comandant în condamnat".
"La noi erau câţiva pe stradă. Vinerea dimineaţa am fost până la 12 (la Miliţie), am depus armamentul şi am plecat. (...) Au venit şi m-au luat pe 24 (n.r. decembrie 1989), cu un tab al armatei. Am fost la Slatina în arest la câţiva metri de locul în care fusesem comandant. (...) Din punct de vedere social eu am murit în 1989, dacă am fost îndosariat acolo ca inamic al poporului, la mine s-a terminat totul", a mai spus Bărbulescu, pe un ton resemnat.
El a subliniat că viaţa sa a fost şi rămâne legată de Scorniceşti, unde locuieşte acum şi de unde nu a putut să plece definitiv, deşi după 1990 a stat timp de un an în Germania. Spune că nu are viaţă socială, se rezumă la a ieşi pentru cumpărături şi evită discuţiile.
Emil Bărbulescu a scris două volume cu titlul "Nicolae Ceauşescu a fost unchiul meu", în paginile cărţilor fiind "adevărurile" sale care pot contribui la înţelegerea evenimentelor din decembrie 1989, a adevărului privind acest moment din istoria României, după cum afirma în momentul lansării ultimei cărţi, în decembrie 2011. AGERPRES/(A, AS - autor: Cristina Matei, editor: Georgiana Tănăsescu)