Târgu Mureş, 3 mai /Agerpres/ - În rândul localnicilor din satele Gâmbuţ, Ozd şi Petrilaca din judeţul Mureş, s-a transmis din generaţie în generaţie o legendă despre o populaţie care se picta pe piele, care era extrem de bogată şi care era specializată în prelucrarea aurului, agatârşii, iar dovada existenţei lor ar fi că în zonă s-ar afla cea mai mare necropolă a acestora din Europa, în formă de amfiteatru, care s-ar întinde pe dealurile din cele trei sate.
Legenda sătenilor este însă, în parte, contrazisă de arheologi, care spun că au descoperit într-adevăr în zonă o necropolă cu 16 morminte, considerată mare, însă nu e cea mai mare de pe teritoriul Transilvaniei, că au descoperit diverse obiecte atribuite populaţiei scito-iraniene, din secolele VI-V înainte de Hristos, denumită în unele lucrări ştiinţifice ca fiind agatârşă, însă niciodată în Gâmbuţ, Ozd sau Petrilaca nu au descoperit obiecte preţioase.
Din ceea ce spun sătenii, agatârşii ar fi fost semnalaţi în zonă până la apariţia creştinismului, care ar fi avut interesul să le elimine urmele trecerii prin această zonă, însă arheologii arată că descoperirile arheologice atribuite populaţiei scito-iraniene au fost identificate pentru secolele VI-V înainte de Hristos şi că apoi, timp de 100 de ani, nu s-a mai semnalat nicio urmă a acestora, până la apariţia celţilor, un popor de origine indo-europeană, care în secolul IV înainte de Hristos au ajuns şi pe teritoriul Transilvaniei.
'Foarte puţine lucruri se ştiu despre agatârşi dintr-un motiv evident: încep cu partea de legendă în care agatârşii fiind nu numai populaţia pictată, ci unul dintre cele mai bogate popoare proto-dacice. Ei erau înainte de a fi triburile de daci de sine stătător constituite, cu conducători. Aceste populaţii care nu au fost migratoare, din această ramură o să găsim mulţi din tot ceea ce zicem acum în arealul Est-European Tracia, dar agatârşii fiind populaţia pictată nu doar prin faptul că se pictau pe corp cu aur, era o populaţie foarte bogată, dar unii dintre cei mai mari meşteşugari ai antichităţii. Ei vin mult chiar după ocuparea romană. Acest areal este undeva aproape de centru a ceea ce se cheamă ocupaţia Daciei romane. Trăiesc, supravieţuiesc tocmai pentru faptul că aveau nevoie de ei, să le facă bijuterii, să le bată monede să le facă diademe. Toate stăpânirile care au venit i-au lăsat să supravieţuiască până la venirea creştinismului. Creştinismul i-a disipat, i-a scos şi din vizorul atât de vizibil până atunci al lumii, pentru că ei erau vorbitori de limbă pelască', a declarat artistul Ioan Astăluş, originar din Gâmbuţ.
Acesta a spus că nu numai faptul că agatârşii se pictau cu aur pe corp, ci faptul că erau bogaţi, că trăiau ca esenienii în comunităţi compacte şi aveau absolut totul în comun, inclusiv femeile, l-ar fi deranjat pe Papa Clement.
'Nu-i mare lucru să aibă obiectele în comun, ceea ce a deranjat religia era că aveau femeile în comun. Să ne gândim că este partea de matriarhat, care atinge veacurile VI - VIII chiar. Fiind lăsaţi în pace de stăpânire, ei perpetuează. Fiind foarte buni orfevrari - Orfeu marele artist al antichităţii, este agatârş. Nu o să găsim multe menţiuni pentru că Papa Clement ordonă să fie scoase din toate înscrisurile numele de agatârşi. Se vor găsi multe din documente în care erau acte de proprietate, de vânzare - cumpărare, în care e răzuit sau şters un nume, şi acesta e agatârşul. În momentul în care numai e proprietarul comorii, nu mai are cine să o revendice. Este o supoziţie fantezistă. Cloşca cu puii de aur, este atribuită goţilor, vizigoţilor. Nu, este agatârşă. Pentru simplul motiv că un popor migrator, niciodată, oricât ar fi de cult, de dotat, de bine intenţionat, nu are vreme să stea să facă în minuţie de filigran asemenea opere. Ca şi cum ai zice că îţi iei atelierul de orfevrărie în spate şi te duci. Tot ceea ce atribuim acum, inclusiv brăţările dacice, sunt făcute de agatârşi', a susţinut Ioan Astăluş.
Artistul spune că multă lume face confuzie între geţi şi daci, între agatârşi şi daci, dar că trebuie considerat că 'sunt triburi distincte, că fac parte din aceeaşi familie, vorbeau aceeaşi limbă, erau atât de bine şi clar structurată diviziunea muncii încât războinicul nu se băga peste fierar'.
'Menţiunile făcute despre ei s-au scos. Dacă folosesc superlative le fac în cunoştinţă de cauză şi cu dorinţa de a fi puse în evidenţă. Un vârf nu se vede decât în momentul în care îl arăţi. În judeţul Mureş în zona Gâmbuţ-Ozd-Petrilaca se află cea mai mare necropolă agatârşă din Europa. Cine merge acolo, vede un amfiteatru imens, un spaţiu semicircular cu raza de aproape 12 kilometri. Pe terasele acestui amfiteatru erau localităţi, locuri în care triburile de agatârşi lucrau', a accentuat acesta.
Bătrânii satelor Ozd, Gâmbuţ şi Petrilaca povestesc că după Primul Război Mondial în zona s-au făcut săpături arheologice, că au fost descoperite ziduri de incintă, pietre de foc, obiecte, scule, cimitire, oseminte şi că atunci au fost făcute importante descoperiri, inclusiv multe obiecte de aur care au dispărut.
'Dacă erau migratori nu le mai găseau oasele într-un loc, vetrele de foc arată că la aproape 2000 de ani înainte de Hristos, comparabil cu istoria egipteană, au rămas ziduri de incintă, de protecţie, nu pentru invadatori, pentru că în acest amfiteatru erau mai multe grupuri de triburi care trăiau paşnic. În zonele aurifere nu puteau locui pentru că nu aveau mangan. În această zonă acei copaci vitrificaţi, care şi acum mai sunt la 2-3 metri adâncime, erau folosiţi pentru a topi aurul. Ba mai mult, piatra de ghips, de calcar, era folosită în creuzetele de aur (...) Una dintre poveştile frumoase este a unui cetăţean din Ozd este că un anume Kelemen Imre îşi face studiile la Budapesta şi făcând studii de antropologie găseşte această menţiune că în apropierea satului în care s-a născut se găseşte această necropolă agatârşă. Nu numai că se găseşte, ci şi menţiunea faptului că era o populaţie bogată. Încep să facă săpături arheologice sistematice. Cert este că povestea are un pic de adevăr. În timpul ocupaţiei horthyste a făcut săpături sistematice în această zonă, a angajat muncitori dar nu din zonă, ci aduşi de la Dâmbău, Herepea, Cetatea de Baltă, pe care-i ţinea o săptămână după care îi ducea acasă. Un cetăţean care povesteşte una dintre întâmplări era paznic şi nu avea voie să vină în şantier decât când plecau ceilalţi. Acest cetăţean din Herepea relatează că îşi uită zubănul pe care dormea, adică uioşul (haină groasă, n.r.), în cort. Se întoarce după uioş şi în cortul acestui arheolog surprinde o discuţie aprinsă şi un scandal. Reuşeşte să observe prin deschizătura prelatei foarte multe vase de aur. Cert este că omul îşi recuperează obiectul şi pleacă. Când se întoarce, luni dimineaţă, şantierul era părăsit', a relatat Ioan Astăluş.
Acesta a spus că, din acel moment nimeni nu a mai venit pe şantierul arheologic, însă arheologul respectiv s-ar fi îmbogăţit foarte repede şi a cumpărat multe proprietăţi multe în Viena, dar şi case şi pământuri în localităţile mureşene Bichiş, Ozd, Nandra etc. 'Civilizaţia agatârşă poate face obiectul unui studiu mai amplu, pentru simplul motiv că bavarezii din sudul Germaniei preiau multe dintre tehnicile de lucru şi prelucrare ale agatârşilor. Au fost şi rămân cei mai mari artişti ai umanităţii', a accentuat Ioan Astăluş, care susţine că unii oameni din Ozd, Gâmbuţ şi Petrilaca susţin că s-ar trage din neamul agatârşilor.
Şefa secţiei de Arheologie a Muzeului Judeţean Mureş, Nicoleta Man, a declarat pentru AGERPRES că agatârşii sunt numiţi aşa doar de Herodot şi că datele istorice indică faptul că ar fi vorba despre o populaţie scito-iraniană, care au ajuns şi în Transilvania în secolele VI-V înainte de Hristos, iar necropola de la Ozd este una mare, având 16 morminte, însă nu e cea mai mare nici măcar din România.
'Au venit dar nu ştim unde au plecat sau de ce, pentru că trec 100 de ani în care nu mai avem descoperiri arheologice, după care avem descoperiri celtice, dar nu ştim dacă celţii i-au alungat sau au fost asimilaţi. E o populaţie care a stat în Transilvania în secolele VI-V î.Hr., cele mai multe descoperiri provin din Transilvania, deşi descoperiri efemere provin şi din exteriorul arcului carpatic. Aici au fost descoperite câteva necropole care sunt specifice acestei populaţii. Pe teritoriul judeţului Mureş există multe descoperiri de factură scitică, care sunt cunoscute în literatura de specialitate, sunt bine încadrate tipologic şi ca apartenenţă etnică. În ceea ce priveşte necropola de la Ozd, aici au fost identificate 16 morminte de înhumaţie plane, în gropi rectangulare, în care au fost înhumaţi bărbaţi, femei şi copii, iar natura acestei necropole a fost încadrată pe baza materialului arheologic descoperit, a materialului funerar care însoţea defuncţii. Este vorba despre vase specifice, adică oale mari bitronconice, ceşti cu toarta supraînălţată, tot tipul de căni, bijuterii, însă puţine, este vorba de inele de tâmplă, cercei, brăţări spirale, mărgele - aveau o slăbiciune pentru mărgelele din chihlimbar, din calcar, din sticlă sau chiar şiraguri făcute din scoici', a spus Nicoleta Man.
Arheologul a susţinut că o altă caracteristică a sciţilor sunt pumnalele denumite akinakes, însă şi acele materiale care nu au fost descoperite la Ozd, oglinzi de bronz care erau folosite numai de ei. 'Deci despre aceste descoperiri nu există nici un dubiu că nu ar fi scitice, scitice sunt cu siguranţă. Peste tot s-au descoperit necropole de mici dimensiuni, doar cea de la Ciumbrud depăşeşte 20 de morminte, restul sunt sub 20, iar cea de la Ozd este considerată totuşi una mare cu aceste 16 morminte. Probabil că fiind o populaţie nomadă locuiau puţin într-un loc şi, mutându-se, nu au avut nici aşezări cu construcţii foarte trainice, de aceea nu au lăsat multe urme şi de aceea se descoperă mai mult necropole (morminte) decât alte caracteristici ale lor', a spus Man.
Arheologul a arătat că din punctul de vedere al meşteşugurilor se vehiculează teoria că sciţii, apărând în perioada Halstad, prima vârstă a fierului - în momentul în care începe să se folosească fierul pe scară largă la producerea armelor, uneltelor - se pare că aceştia cunoşteau prelucrarea fierului şi au ajutat la prelucrarea acestuia.
'Dar obiecte din metale preţioase sunt descoperite 15 la număr pe tot teritoriul României, specifice şi atribuite lor', a precizat arheologul, care a spus că primele descoperiri arheologice de la Ozd datează din 1938-1939, apoi au fost reluate, iar apoi abandonate din lipsă de fonduri.
Arheologii spun că au auzit legendele sătenilor despre agatârşi, că acestea le-au fost semnalate în repetate rânduri, însă nu există deocamdată fonduri alocate pentru săpături arheologice de amploare în zona Gâmbuţ, Ozd şi Petrilaca. AGERPRES/(A - autor: Dorina Matiş)