Târgu-Jiu, 17 apr /Agerpres/ - Credinţa în Dumnezeu se află în sufletul oricărui muritor care trece pragul celui mai vechi aşezământ monahal din Ţara Românească - Mănăstirea Tismana, locul unde eşti mai aproape de Creator, unde cunoşti tainele sufletului şi te descoperi pe tine însuţi, lăcaşul pe care Sfântul Nicodim l-a ridicat la îndemnul Maicii Domnului.
Liniştea de aici, dorul de Dumnezeu, setea de cunoaştere şi întregire, iubirea de frumos şi redescoperire de sine fac ca anual Mănăstirea Tismana să fie vizitată de zeci de mii de credincioşi, care revin pentru a se închina în faţa uneia dintre cele mai de preţ minuni lăsate de Sfântul Nicodim pe pământ gorjenesc.
Mănăstirea Tismana este una dintre cele mai vechi din ţară şi are activitate neîntreruptă, trăind aici călugări de mai bine de 600 de ani. Este aşezată pe stânca unui munte şi îşi ia numele de la coniferul de tisă, conifer ce odinioară împădurea locurile acestea şi din lemnul căruia Sfântul Nicodim, ctitorul mănăstirii, a ridicat aici prima mica biserică din lemn de tis.
Pe vechea temelie a fost ridicată biserica mare de astăzi, de zid, tot de către Sfântul Nicodim, cu ajutorul material al primilor domnitori ai ţării. Construcţia este începută din timpul lui Radu I, terminată de fiii acestuia, Dan 1 şi Mircea cel Bătrân, şi sfinţită la 1377. În principalele ziduri, biserica mare este biserica Sfântului Nicodim, fiind monument din secolul al XIV-lea. Deşi a trecut prin numeroase cumpene, ea a reuşit să răzbată prin negura timpului şi a devenit unul dintre cele mai iubite şi vizitate aşezăminte monahale din România.
''Ca şi arhitectură, ea este construită în plan triconc, formă de navă cu trei conci, trei abside laterale, este un tip de plan care apare prin secolul X în Macedonia, se răspândeşte cu mare rapiditate în Muntele Athos, de unde Sfântul Nicodim îl aduce pentru prima dată pe pământul nostru, pentru ca până la urmă să ajungă tipul clasic de biserică mănăstirească. În ceea ce priveşte pictura bisericii, iniţial ea era pictată monocrom, desene simple realizate într-o singură culoare. Prima frescă policromă este realizată de Dobromir din Târgovişte, în 1564, era cel mai vestit pictor al timpului său, însă, din păcate, din fresca lui o mai păstrăm numai pe cea a pronausului. În restul bisericii păstrăm frescă de secolul XVIII, de la 1733, şi tot în secolul XVIII, peste fresca lui Dobromir, a fost aplicat un nou strat de frescă, frescă care a fost tăiată, decupată şi aplicată pe pereţii muzeului. Este unic în ţara noastră, au fost două straturi suprapuse de frescă, iar cel de deasupra a fost salvat, decupat şi aplicat pe pereţii muzeului şi în friza care ocoleşte sălile parterului şi etajului, ceea ce nu a putut fi expus în muzeu este expus în alte spaţii'', povesteşte maica Maria, ghidul mănăstirii.
La numai un veac de la întemeiere, Mănăstirea Tismana devine posesoarea celui mai mare domeniu mănăstiresc din voievodat, deţinând aproape până la 80 de sate, zece dintre ele chiar în Serbia. În a doua jumătate a secolului XV, multe dintre mănăstirile Olteniei au fost incendiate, unele chiar distruse, iar mănăstirea Tismana a suferit atunci foarte mult, însă o restaurare amplă a avut loc abia în timpul lui Neagoe Basarab.
''Neagoe Basarab se afla fugar în Ţara Românească, şi-a găsit refugiul aici şi în momentul în care a ajuns domnitor a refăcut tot ce putea reface în acel timp. Începând cu anul 1600, mănăstirea a fost nevoită să posede arme, din ordinul Porţii, marile fortăreţe ale ţării au fost distruse şi mănăstirile au fost atunci folosite ca şi centre de apărare, întărite cu tunuri. Înainte de 1650, Matei Basarab s-a aflat şi el fugar în Ţara Românească, era lupta pentru tron, şi-a găsit refugiul aici şi, în momentul în care a ajuns domnitor, în semn de recunoştinţă, a refăcut din temelie biserica polniţei, biserica fostului spital mănăstiresc, care poate fi văzută până astăzi, este vorba de bisericuţa mică din cimitir. Pe la 1720 mănăstirea a suferit un incendiu, în 1788 Rusia, aliată Austriei, declară război Turciei, luptele s-au dat pe pământul nostru, mănăstirea a avut foarte mult de suferit, a fost prădată atunci'', mai spune maica Maria.
În 1821, atunci când a avut loc revoluţia lui Tudor Vladimirescu, cercetări mai noi arată că prima proclamaţie către ţară s-ar fi scris şi multiplicat la Tismana, cunoscuta proclamaţie de la Padeş. Atunci, mănăstirea a fost evacuată, ocupată de 3.500 de oameni, iar aici a rămas un singur preot care oficia slujbe religioase. Călugării s-au retras în munţi, în schituri, chiar şi în peşteri.
În 1844, mănăstirea a fost transformată în palat domnesc. Prinţul Bibescu a reuşit, în cea mai mare parte, să restaureze marile monumente ale ţării în stil neogotic, specific Europei vremii respective, însă era o restaurare străină de specificul românesc. Pridvorul bisericii a fost dărâmat, iar cel care se vede acum este unul refăcut pe vechea temelie şi toată aripa de la intrare a fost transformată în palat domnesc, cu o încărcătură specifică neogotică.
''Pe la 1860, mănăstirea a suferit un nou incendiu, de altfel, de-a lungul anilor, a suferit cinci incendii, şi s-a pus întrebarea ce se mai păstrează din vremea Sfântului Nicodim. S-au făcut săpături arheologice în repetare rânduri, prin anii 1930, şi s-au continuat între anii 1970-1976, săpături care au cuprins întregul interior şi exterior al bisericii şi care au atestat faptul că în principale ziduri biserica este din secolul XIV'', adaugă ghidul mănăstirii.
Tezaurul Băncii Naţionale a României (BNR) a fost ascuns la Mănăstirea Tismana spre sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Încă din luna iulie 1944, guvernatorul BNR luase măsuri ca să se transporte şi să se depoziteze aurul la Mănăstirea Tismana, din cauza contraofensivei sovietice care ajunsese în Basarabia. Mai întâi, aurul a fost ascuns în una dintre pivniţele din subsol.
Considerându-se loc nesigur, s-a amenajat un spaţiu în peştera Mănăstirii, iar în zilele de 14-16 septembrie 1944 acţiunea se terminase în cel mai mare secret, în grotă fiind depozitate 212 tone de aur aparţinând ţării noastre, dar şi trei tone de aur care aparţineau polonezilor.
''În Primul Război Mondial, tezaurul ţării a plecat în Rusia şi nu s-a mai întors. În al Doilea Război Mondial, din iniţiativa mareşalului Antonescu, au fost ascunse la Tismana 212 tone de aur, era toată averea pe care o avea ţara, iar pe lângă acest tezaur a fost adus şi o parte din tezaurul Poloniei, trei tone de aur au fost lăsate atunci în Tismana, pentru că reprezentanţii statului polonez s-au refugiat la noi şi au lăsat un fel de despăgubire, dar noi l-am restituit mai târziu Poloniei. Tezaurul nostru s-a întors la Bucureşti. Iniţial, tezaurul a fost ascuns în beci, iar apoi şi-au dat seama că nu este un loc potrivit şi l-au ascuns în peşteră, acolo unde se va deschide şi un muzeu al tezaurului, sub chilia Sfântului Nicodim, care este sus, în stâncă. La baza muntelui este o grotă adâncă unde a fost ascuns tezaurul. Intrarea au zidit-o cinci metri şi în eventualitatea în care evenimentele istorice ar fi luat un curs nedorit, pentru că era anul 1944, aceasta ar fi fost bombardată şi ar fi devenit inaccesibilă. Din '44 până în '47 a fost ascuns tezaurul României la Tismana'', mai spune Maica Maria.
Mănăstirea Tismana a fost transformată în chinovie de maici în anul 1949, care duc viaţă de obşte, împletind munca cu rugăciunea.
''Mănăstirea a fost de călugări până în 1949, călugării au ajutat rezistenţa, au fost obligaţi să părăsească mănăstirea, ultimul stareţ a fost închis şi omorât în închisoare, iar Biserica încearcă acum să-l canonizeze. Ca mănăstirea să nu fie închisă, au fost aduse maici din diferite mănăstiri şi în felul acesta suntem până astăzi comunitate de maici. Suntem 58 de maici, ne gospodărim singure, avem chiar şi o fermă, avem grădini şi solarii de unde ne procurăm hrana zilnică'', menţionează maica Maria.
Documentele menţionează o serie de schituri şi mănăstiri închinate Tismanei. Dintre acestea o parte se datorau călugărilor Tismanei, care, în căutare de locuri pustii, îşi făceau chilii izolate. De la mănăstirea Tismana, pe cărări de munte, se ajunge la cele două sihăstrii: Cioclovina de Jos şi Cioclovina de Sus. Cioclovinele rămân astfel singurele schituri ale Tismanei. În schiturile Cioclovinelor, erau îngrijiţi bolnavii de ciumă, aduşi din sate în aceste locuri pustii, pentru a evita contagiul.
Despre Sfântul Nicodim se ştie că a săvârşit multe minuni cât timp a stat pe pământ, dar, cu siguranţă, o minune a sfântului este şi Mănăstirea Tismana, pe care a construit-o în urma unui vis în care Maica Domnului i s-a arătat, spunându-i să ridice o mănăstire în cinstea sa în locul de la cascade. Şi în ziua de azi cascada dăinuie în partea unde se află zidul de la est al lăcaşului de cult, sunetul apei repezi susurând, chemând credincioşii spre a descoperi tainele acestui loc binecuvântat de Dumnezeu.
Sfântul Nicodim s-a născut în anul 1310 în cetatea Prilep, undeva în sudul Dunării, Serbia de astăzi. El se înrudea cu familiile domnitoare atât ale Serbiei, cât şi ale Ţării Româneşti, mama sfântului era fiica lui Basarab I. Încă de copil îşi doreşte să devină monah, părăseşte casa părinţilor, merge la Muntele Athos, la Mănăstirea Hilandar, iar acolo, pentru viaţa lui curată, a fost ales stareţ al mănăstirii, iar mai târziu în conducerea Sfântului Munte.
''Într-o noapte i s-a arătat Maica Domnului, i-a spus să caute locul de la cascade unde să ridice o mănăstire în cinstea ei şi în felul acesta Sfântul Nicodim a părăsit liniştea Sfântului Munte. A ajuns mai întâi în Serbia, unde a ridicat două mănăstiri şi o bisericuţă de mir, însă glasul dumnezeiesc i-a spus că nu a găsit locul cascadelor şi să îl caute în Ţara Românească. Ajuns la Dunăre, şi-a întins peste ape haina pe care o purta, este prima minune cunoscută a Sfântului Nicodim, şi astfel a ajuns în Ţara Românească, unde a ridicat mai multe mănăstiri, schituri, în căutarea locului arătat de Maica Domnului. Evident avea şi sprijinul material al Basarabilor. Sfântul Nicodim a ajuns în ţinuturile noastre, ajuns aici se retrage în peştera care se afla sus pe munte. Tradiţia noastră spune că atunci când a urcat sus pe munte pentru prima dată l-a întâmpinat un şarpe mare pe care l-a închinat cu crucea ce o purta la gât, iar şarpele s-a izbit de stâncă şi s-a aruncat în prăpastie. Ca semn al acestei minuni, a rămas întipărită pe stâncă forma urmei de şarpe'', mai povesteşte maica.
După multe rugăciuni, Maica Domnului s-a arătat Sfântului Nicodim, spunându-i că acesta este locul cascadelor, unde să ridice o mănăstire în cinstea ei. Şi în felul acesta Sfântul Nicodim s-a apucat de zidit mănăstirea, mai întâi cea micuţă de lemn, iar mai târziu cea de zid.
Sfântul a venit din Muntele Athos într-o perioadă de înflorire şi a înfiinţat la Tismana o şcoală de caligrafi, zugravi, sculptori, şcoală din care au fost aleşi chiar mitropoliţii ţării.
Sunt cunoscute şi câteva minuni pe care sfântul le-a făcut încă de când era în viaţă. Mircea cel Bătrân urmărea o alianţă cu Sigismund de Luxemburg, era ştiut că Sfântul Nicodim era sfetnicul lui Mircea, iar în drum spre Severin se opresc la Tismana. Sigismund era însoţit de o fată bolnavă de epilepsie, o rudă a sa, iar Sfântul Nicodim o vindecă pe aceasta prin rugăciune. S-a dat un mare ospăţ, o mare masă, şi aflând Sigismund că în mănăstire nu se serveşte carne, ci numai peşte, ordonă ca lui să îi fie adusă carne de porc, sub un capac pe un taler.
Spre surprinderea tuturor, după binecuvântarea pe care Sfântul Nicodim o dă, pe masă se afla numai peşte. Foarte uimiţi de marea minune ce s-a săvârşit la masă şi vrând şi să încerce puterea rugăciunii sfântului, Sigismund şi clericii care îl însoţeau i-au cerut acestuia să stea în foc, iar Nicodim a stat, împreună cu ucenicul său, fără să fie vătămaţi. S-au păstrat din timpul acela veşmintele cu care sfântul a stat în foc.
El a murit în anul 1406 şi a fost îngropat în mormântul care se vede în pridvorul bisericii, imediat în dreapta. Este mormântul pe care singur şi l-a săpat încă din timpul vieţii. A fost dezgropat după şapte ani, iar trupul sfântului a fost găsit neputrezit, având bună mireasmă. Atunci călugării l-au aşezat pentru închinare în biserică şi a fost, probabil, canonizat de biserica de Constantinopol.
Prin secolul XV, domnitorul ţării de atunci, Ţepeluş cel Tânăr, a vrut să mute sfintele moaşte în Bucureşti, însă sfântul n-a vrut să plece din Tismana, s-a arătat în visul unui călugăr, iar mai târziu stareţului mănăstirii, spunându-i să ascundă sfintele moaşte şi numai degetul arătător să-l păstreze. În timp ce se închina călugărul acela, degetul arătător s-a desprins de la mâna sfântului şi în felul acesta au înţeles cu toţii că aceasta i-a fost voia.
Trupul sfântului s-a aflat ascuns sub pardoseala bisericii până în secolul XVII, însă acum a rămas cu totul ascuns. Taina se păstra din stareţ în stareţ, stareţul ascundea sfintele moaşte, muta locul sau păstra acelaşi loc, însă numai stareţul mănăstirii ştia. Vitregiile vremurilor şi-au spus cuvântul, iar moaştele nu au mai fost găsite, însă cu siguranţă sfântul se află la Mănăstirea Tismana, unde veghează asupra maicilor şi asupra tuturor credincioşilor ce calcă pragul acestui aşezământ.
În biserica mare se găseşte o raclă de argint, executată de meşterul Gheorghe Stoica din Bucureşti în 1980, care conţine degetul arătător al Sfântului Nicodim, crucea de plumb pe care acesta o purta la gât, precum şi părticele din sfintele moaşte ale Sfântului Ioan Gură de Aur şi ale Sfântului Ignatie Teoforul. Racla are pe capac, în interior, prezentaţi în medalioane, sfinţii ale căror moaşte sunt venerate, iar în exterior sunt scene din viaţa şi minunile Sfântului Nicodim.
''Avem ca şi mângâiere degetul arătător al sfântului, crucea pe care o purta la gât şi două părticele de moaşte ale Sfântului Ioan Gură de Aur şi Sfântului Ignatie Teoforul, copilul pe care Iisus l-a ţinut în braţe. Sunt moaşte ale unor sfinţi din veacurile primare, de o inestimabilă valoare, pe care Sfântul Nicodim le-a primit de la Patriarhul Constantinopolului. Sfântul Nicodim a fost poate cea mai puternică personalitate a vremii sale şi a fost rugat de cneazul Lazăr să mijlocească împăcarea bisericii sârbe şi biserica de Constantinopol şi a primit drept răsplată aceste moaşte'', îşi încheie maica Maria povestea despre Sfântul Nicodim. AGERPRES