Târgu-Jiu, 16 apr / Agerpres/ - Măreţia naturii s-a revărsat din plin asupra Gorjului şi a dat locuitorilor acestui judeţ zone mirifice, care mai de care mai pitoreşti, între ele remarcându-se zona montană Rânca, prin care Transalpina sau Drumul Regelui, aşa cum mai este numită această şosea, şerpuieşte necontenit, deschizând în faţa privitorului toată măreţia munţilor.
Iubitorii de natură, de linişte, de frumos şi de aventură au ocazia să trăiască aici momente unice şi să vadă viaţa ... printre nori. O senzaţie unică în viaţă, pe care puţini oameni au avut şansa să o trăiască, este reflexia umbrei pe nori, atunci când Transalpina, cel mai înalt drum din ţară, te poartă la o altitudine de 2.250 de metri.
Cea mai cunoscută aşezare turistică de pe Transalpina, Rânca, este situată la o altitudine ce porneşte de la 1.500 de metri şi ajunge la 1.750 de metri, la poalele masivului Păpuşa, unul dintre platourile Munţilor Parâng.
''Este aşezarea turistică situată la cea mai mare altitudine din România, începe pe la 1.500 de metri şi se termină pe la 1.750 de metri, are extindere şi pe orizontală şi pe verticală, reţeaua internă de drumuri de la prima casă la ultima, cu toate drumurile laterale, ajunge undeva la 18 kilometri, este imensă, este un adevărat orăşel în vârful muntelui. Are un acces foarte bun rutier, cu Transalpina, mai bine de o jumătate de an drumul acesta este accesibil şi din partea de nord, face legătură cu Ardealul, e cel mai frumos drum care vine din Ardeal către noi, trece prin Alba şi prin Vâlcea prin Valea Frumoasă, apoi intră în Gorj, unde peisajul este deosebit, spun mulţi că e cel mai frumos peisaj din ţară şi chiar este, după părerea mea, pentru că cealaltă şosea, Transfăgărăşanul, merge mult pe vale şi eşti limitat în ce vezi în stânga şi dreapta'', a declarat, pentru AGERPRES, şeful Serviciului de Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu.
Ideea de a construi staţiunea Rânca s-a conturat în 1930, când Banca Populară ''Gilortul'' din Novaci a concretizat proiectul lui Dumitru Brezulescu de a construi o staţiune. Pentru început au fost construite şase cabane, cu câte cinci camere fiecare. În anul 1937, cabana centrală din Rânca a fost dată în folosinţă. Până în decembrie 1989, la Rânca s-au mai construit două cabane, una a OJT Gorj, administrată de către Universitatea din Craiova, şi cealaltă a sindicatelor miniere din bazinul carbonifer al Olteniei.
''La începutul secolului trecut, novăcenii au dat foc la jneapănul de pe munte şi au curăţat muntele, ca să facă rost de cât mai multă păşune, iar lucrul acesta s-a întâmplat inclusiv în locul unde se află actualmente Rânca. Probabil primele stâne, primele case ale oamenilor au fost făcute din perioada aceea, pentru că erau interesaţi să stea acolo cu animalele. Peisajul frumos a făcut ca prin anii '30 să se construiască primele cabane acolo, cabane făcute chiar de obştile locale, fie chiar de Tătărăscu sau de obştile locale pentru Tătărăscu. Cert e că în anii '30 au apărut primele case, s-au dezvoltat încet-încet, ajungând la un moment dat cred că la maxim 20, fiecare având o altă utilitate: canton silvic, staţie de colectare a laptelui, case de vânătoare, cabană turistică şi aşa mai departe'', povesteşte Sabin Cornoiu.
De-a lungul ultimilor ani, Rânca s-a dezvoltat surprinzător, aici fiind construite aproximativ 600 de hoteluri, pensiuni, cabane şi case proprietate personală. Oferta turistică este astfel foarte variată, iar turiştii pot opta fie pentru hoteluri de trei sau patru stele, fie pentru o cabană sau o pensiune în care să se descurce singuri. Acestea sunt dotate cu bucătărie cu tot ce trebuie şi sală de mese, iar oaspeţii îşi pot prepara singuri mâncarea.
''La Revoluţie erau funcţionale 5-6 cabane: cabana turistică cea veche, cabana cooperaţiei, un bar al cooperaţiei, o cabană de cercetare a Universităţii din Craiova, o fostă staţie meteo. S-a început după Revoluţie ca unele cabane să fie preluate de instituţii care să le amenajeze pentru turism. Un exemplu e Cabana Ciuperca, care a fost preluată de Termocentrala Rovinari, ele intraseră toate în degradare, au reuşit să investească puţin în ea, nu foarte mult. Dup㠑90 multe cabane s-au dărâmat, unele au ars, dar cele care au rămas au început să fie preluate de instituţii, de persoane private, care au început să le amenajeze. Prin ‘95-‘96 au început să fie depuse cereri pentru căsuţe de vacanţă în zonă şi probabil de aici a apărut şi situaţia actuală, pentru că, la vremea respectivă, toate aceste cereri au venit din partea unor oameni din zonă, din Novaci, din Târgu-Jiu, care voiau o bucăţică pe care să-şi facă o căsuţă la care să vină la aer curat. Nimeni nu prevestea o astfel de extindere, atunci s-au dat acele loturi de 250 şi 300 de metri pătraţi, iniţial pe latura dinspre Gilort, care era singura latură cu cabane din Rânca. S-au dat aceste loturi, până la urmă au început să fie cereri foarte multe, primele care care au apărut au fost fie case făcute din lemn sau din cărămidă, nimeni nu prevestea ce se va întâmpla acolo, a apărut o explozie şi dintr-o dată Rânca s-a umplut de case. Asta a durat în permanenţă zece ani, s-a mărit alimentarea cu energie, alimentarea cu apă, ca să facă faţă cerinţelor'', spune şeful Serviciului de Salvamont.
Mii de turişti vin în fiecare week-end în timpul sezonului de iarnă în această zonă, în care, în urmă cu mai bine de 20 de ani, ajungeau doar câţiva schiori, îşi aminteşte Sabin Cornoiu, care a participat la realizarea primului teleschi construit în Rânca.
''Prin 1987 a fost o idee să se facă un telescaun la Lainici, nu a fost o idee bună pentru că nu era zăpadă, dar nu s-a renunţat la idee şi s-a decis realizarea unui teleschi la Rânca. Acest teleschi s-a făcut cu multă muncă patriotică, veneau salvamontiştii, oamenii de la termocentrală, ospătarii de la un hotel şi fiecare am săpat câte o groapă pentru următorul stâlp. Există şi acum acest teleschi în centrul staţiunii. După Revoluţie s-a început extinderea cu încă patru teleschiuri, cu un telescaun. Înainte de a se face teleschiul eram maxim 20 de schiori în Gorj, organizam şi patru concursuri pe zi, de cele mai multe ori urcam pe jos din Valea Gilortului, vreo 15 kilometri. Sunt memorabile acele faze, era altă viaţă, urcam cu mâncarea în spate, ne găteam singuri. Era frumos, eram tineri, ne plăcea'', povesteşte el.
Rânca dispune în prezent de patru pârtii de schi dotate cu telescaun, o pârtie pentru iniţiere în sporturile de iarnă şi una amenajată pentru tubing.
''După Revoluţie s-a făcut varianta de drum pe releul de la Cerbu şi atunci multă lume a venit la Rânca pentru că ajungeau mai uşor. Mai târziu s-a asfaltat şi apoi s-a transformat în Transalpina. Acum sunt patru pârtii dotate cu teleschi, cu lungimi de la 200 la 900 de metri, dificultate uşoară până la maxim medie, formând domeniul schiabil din centrul staţiunii. În nordul staţiunii e o pârtie dotată cu telescaun, telescaun care va deservi toate pârtiile care se vor face la altitudine, pentru că acolo se mai pot face 10 pârtii, chiar se poate face legătura cu domeniul schiabil de la Vidra şi atunci va fi unul dintre cele mai mari domenii schiabile din ţară şi din Europa chiar. Avem şi avantajul unor structuri turistice de capacitate foarte mare. O pârtie este dotată şi cu iluminat nocturn, probabil că vor fi şi celelalte dotate, pe măsură ce se formează schiori'', mai spune el.
În Rânca, zonă superbă de iarnă, se practică schi şi snowboard, drumeţii cu snowmobilul, sunt amenajate poligoane cunoscute pentru zbor liber cu parapanta şi deltaplanul, mountain-bike pe cărările montane şi cicloturism pe şosea.
De aici cu plecare spre toată zona montană a Gorjului, se pot practica alpinism, escaladă, canioning, rafting, speologie în peşteri şi avene. Tot aici se mai practică schiul de tură şi schiul off-piste, sunt două variante, schiul off-piste se face cu o singură legătură, ca cea de schi alpin, iar cel de tură se face cu o legătură care culisează pe schi şi pe talpa schiului se aplică un material textil, care se cheamă piele de focă generic şi cu care se poate urca la deal. Acest sport se practică la o scară mai mică, dar din ce în ce mai mulţi turişti îşi cumpără astfel de echipamente, pentru că oferă senzaţii mult mai puternice.
''Cu plecare din Rânca sunt 4-5 trasee montane, două coboară către Valea Gilortului şi către Valea Galbenului până la Peştera Muierii, din Rânca se continuă drumul pe Transalpina către creasta Parângului, în stânga până la Petroşani sau în dreapta către Munţii Căpăţânii, creastă foarte atractivă, cu vârfuri de peste 2.000 de metri, tot timpul pe această creastă se merge la o altitudine de la 2.000 până la 2.500 de metri, e foarte atractivă, foarte accesibilă pentru turişti, cu lacuri glaciare pe partea de nord, care oferă un peisaj deosebit în acele căldări, destul de atractive pentru turişti, mai ales în ultimii ani, când accesul este foarte uşor de pe Transalpina'', adaugă Sabin Cornoiu.
Transalpina (DN 67C), cunoscută şi ca ''Drumul Regelui'' sau ''Poteca Dracului'', este cel mai înalt drum rutier din România. Situat în Munţii Parâng, Carpaţii Meridionali, drumul de 150 de kilometri leagă Oltenia (regiune din sud) de Transilvania (centru-vest), între localităţile Novaci din judeţul Gorj şi Sebeş din judeţul Alba. Drumul traversează Munţii Parâng de la nord la sud şi face o paralelă cu Valea Oltului şi Valea Jiului.
De la Sibiu, drumul alpin porneşte din Jina, de unde coboară pe o distanţă de 7 kilometri până la Şugag. De aici începe urcuşul. După câţiva kilometri se ajunge la barajul Tău şi apoi la barajul Oaşa. Transalpina continuă traversând în partea stângă barajul Oaşa, mergând apoi până la Obârşia Lotrului.
De la Obârşia Lotrului, aflată într-o vale cu o deschidere foarte frumoasă, sunt mai multe posibilităţi: se poate merge în stânga spre Brezoi, care se află la circa 60 kilometri, trecând pe lângă Lacul Vidra şi apoi prin staţiunea Voineasa, sau în dreapta spre Petrila - 28 de kilometri. Pentru a continua spre Transalpina trebuie mers înainte spre Novaci. De fapt, de abia acum începe cea mai spectaculoasă parte a Drumului Regal, drumul prin zona alpină. Serpentinele se înşiruie una după alta, atingând locuri tot mai înalte: Ştefanu, Cărbunele, Muntinu, Urdele. Dintr-o dată muntele dispare, iar în faţă se întinde platoul de pe vârful Păpuşa, de unde se coboară în Staţiunea Rânca şi apoi la Novaci, unde se termină Transalpina.
În zona Transalpina se găsesc o serie de lacuri glaciare, printre care şi lacul Gâlcescu, cel mai întins iezer glaciar din zona Gorjului. Acesta are 230 de metri lungime, 165 de metri lăţime şi 3,2 hectare suprafaţă. Adâncimea maximă este de 10 metri. Se află la o altitudine de 1.950 de metri şi este populat natural cu peşti. Zona din jurul lacului, declarată rezervaţie naturală, şi lacul glaciar Gâlcescu sunt monumente protejate ale naturii.
Potrivit unor surse, un prim drum a fost construit de legiunile romane în timpul războaielor cu dacii (101-102 şi 105-106 d.Hr.), motiv pentru care pe hărţile de istorie este trecut sub denumirea de coridorul IV strategic roman. Mai târziu, traseul a început să fie folosit de către păstorii din Mărginimea Sibiului, care îşi treceau turmele în Oltenia, fiind nu mai mult decât o cărăruie prăpăstioasă, numită sugestiv ''Poteca Dracului''. Pe lângă toate acestea, există şi o legendă locală, care spune că, la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi la începutul secolului al XIX-lea, fiecare familie de localnici a participat la construirea unei porţiuni din acest drum, în funcţie de posibilităţile fizice şi financiare ale sale.
În 1930 au fost demarcate lucrări de pietruire a drumului, iar inaugurarea s-a făcut în 1938 la Poiana Sibiului, în prezenţa regelui Carol al II-lea. Drumul era considerat, la acea vreme, o mare realizare tehnică, cu rol economic, strategic şi militar.
''Înainte de a se construi Transalpina, aici era un drum pastoral, drum pe care ciobanii mergeau în transhumanţă. Într-adevăr se spune că în anii ‘30 ar fi trecut regele pe acolo, se spune că acum 2.000 de ani au trecut romanii, deci istoria este mare. Cert e că la un moment dat s-a luat această hotărâre de a se moderniza drumul, se ştia că cele două drumuri care trec din sud spre nord pe Valea Jiului şi Valea Oltului sunt în permanenţă expuse la căderi de pietre sau alunecări de teren şi de mai mult timp se căuta o variantă să se traverseze munţii, cel puţin pentru traficul uşor. Şi tot acest lobby pe care l-am făcut noi să se modernizeze drumul cel puţin până în Rânca a determinat autorităţile să-l facă pe tot. În Vârful Dengheru şoseaua urcă la 2.250 de metri, este cel mai înalt pas din ţară peste care trece o şosea. Este un peisaj deosebit, cu căldări, cu locuri de formare a apelor, cu izvoare, iar cei care sunt norocoşi pot să întâlnească capre negre, căpriori sau să găsească flori de colţ, cei care vin în Rânca pleacă tot timpul îndrăgostiţi de aici. Sunt acele momente când treci prin nori, există şi acel fenomen optic pe care puţini au şansa să îl întâlnească, poate o dată în viaţă, în care eşti deasupra norilor şi umbra ţi se reflectă pe nor, este un fenomen deosebit'', este de părere Sabin Cornoiu. AGERPRES