Aproximativ 4.000 de elevi s-au înscris în programul Cinema-Edu

 •  Social
252 afişări

Aproximativ 4.000 de liceeni s-au înscris pentru a participa, în perioada 7-11 aprilie, la proiecții de filme de artă și independente în cadrul festivalului Cinema-Edu, cu ocazia programului 'Școala Altfel'.

1dcc8365-03ef-402c-a9d0-1da88b2b13e8

Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES ARHIVA

Potrivit unui comunicat al organizatorilor remis luni AGERPRES, la finalul proiecțiilor, elevii vor participa la dezbateri cu invitați speciali din lumea filmului și la concursuri cu premii.

Proiectul cuprinde mai multe filme, proiecții simultane în diverse locații și concursuri cu surprize pentru liceeni. Tinerii vor avea astfel ocazia să vadă gratuit o selecție de filme, printre care două canadiene, "Starbuck" și "Incendii", două spaniole recomandate de Institutul Cervantes, "Bila" și "Riduri", o peliculă italiană, "Eu și tu", și una românească, "O lacrimă de fată" în regia lui Iosif Demian.

Organizatorii proiectului, Asociația Culturală Macondo, organizează constant proiecții de film în cadrul proiectului Cinema-Edu, în perioada februarie — iunie.

"Proiectul a crescut în fiecare an datorită profesorilor și elevilor care alături de noi experimentează un alt tip de oră, la cinema. Filmele vorbesc pe limba lor, iar împreună cu noi, elevii învață mai mult din vocabularul cinematografic", a declarat Diana Cercel, project manager-ul proiectului.

Proiecțiile de filme din Capitală vor avea loc la Institutul Cultural Cervantes (sala Auditorium), Institutul Italian de Cultură "Vito Grasso", Cinema Elvira Popescu, Noul Cinematograf Al Regizorului Român și Biblioteca Națională.

Proiectul Cinema-Edu de educație cinematografică și socială se extinde și în alte localități din țară, precum Toplița, Corabia, Timișoara, Caracal, Moinești, Moreni, Târgoviște, Slobozia, Slatina, oferind un program comprehensiv de filme de artă și independente din patrimoniul internațional și național.

Partenerii evenimentului sunt Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Muzeul Național al Țăranului Român, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Institutul Cervantes, Institutul Italian de Cultură 'Vito Grasso', Biblioteca Națională a României, Institutul Francez al României.

AGERPRES/(AS — autor: Petronius Craiu, editor: Mirela Bărbulescu)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Social

Cele mai citite din Social

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe