COD GALBEN: 17-05-2025 ora 10 Intre 17 mai, ora 10 – 17 mai, ora 21 se va semnala intensificări ale vântului

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Constanţa, 24 ian /Agerpres/ - Povestea Oanei Stan, master în marketing internaţional la London Regent's University, scrisă chiar în aceste zile de protagonistă, concurează multicentenara legendă a turcului Techir şi a muribundului său măgar, ce a certificat prima dată efectele terapeutice ale nămolului şi apei saline de Techirghiol.
La început a fost ideea !
Oana Stan, tânăra de 23 de ani născută şi crescută în mica staţiune balneo-climaterică Techirghiol, este modelul vocaţional rar întâlnit al tânărului educat în străinătate care revine în România pentru a-şi confirma succesul profesional.
După cum a declarat pentru AGERPRES, în exclusivitate, Oana Stan spune că ideea unei afaceri pe baza valorificării prin produse cosmetic şi antireumatice a resurselor minerale din Lacul Techirghiol a venit natural, când trebuia să-şi aleagă o temă de impact pentru licenţa de la London Regent's University. 'Trebuia să fie ceva spectaculos, de impact major pentru un segment de populaţie sau un domeniu economic, real cuantificabil şi cu aplicaţie dovedită în realitatea economică. Şi nu ştiu cum, orizontul meu, lumea din care veneam nu-mi oferea modele imagistice în afara mediului în care crescusem. Învăţasem să gândesc în matrice economice şi comerciale şi în subconştient rememoram imaginile din copilărie cu turiştii oaspeţi ai Techirghiolului, veniţi să-şi caute sănătatea aici. Lac, nămol...apă sărată, sănătate ... şi iarăşi lac, nămol... Atunci am avut declicul unui model Spa Techirghiol. O gamă de tratamente antireumatice şi cosmetice pe baza resurselor minerale ale lacului, adică nămolul sapropelic şi apa salină-iodurată cu grad de mineralizare de peste 90 g/l, unice în lume prin compoziţie şi calităţi terapeutice. Ştiam că în urmă cu jumătate de secol, tot în România, mai fusese experimentată, patentată şi aplicată o astfel de reţetă de succes. Este vorba de celebrul Pell Amar, al doctorului Călineşti, obţinut pe baza apei saline şi nămolului sapropelic din Balta Albă (Lacul Amara), care o lecuia pe bunica de durerile de oase, dar îl găseam şi la baie, inscripţionat pe tubul cu pastă de dinţi' - a declarat Oana Stan.

Miracolul vine la tine !
Tema licenţei, bazată pe studiul de caz 'TECHIR, o analiză a diferenţei percepţiilor şi aşteptărilor dintre management şi potenţialii cumpărători' propunea dezvoltarea şi comercializarea unei game de produse cosmetice şi antireumatice. Succesul, din punct de vedere teoretic, a fost cel scontat, în mediul universitar londonez, studenta româncă primind asigurări că lucrarea sa ar putea sta la baza dezvoltării unui proiect real. 'Întâmplarea a făcut că în acea perioadă, cam în 2012, oraşul Techirghiol să fie cooptat într-o organizaţie continentală de mare tradiţie şi notorietate - Asociaţia Europeană a Oraşelor Istorice Termale (EHTTA). Ajunsă acasă, în vacanţă, am înţeles că aceasta poate fi oportunitatea de fundamentare a ideilor creionate la studiile masterale. A fost ca un miracol ce se înfăptuia sub ochii mei căci prin prisma acestei noi relaţii instituţionale am descoperit că toate cele 28 de localităţi balneare, precum Baden Baden şi Wiesbaden, din Germania, Bath - Anglia, Budapesta - Ungaria, Bursa - Turcia, Evian les Bains şi Vichy - Franţa sau Karlovy Vary - Cehia, sunt promovate ca branduri comerciale Spa prin produse de tratament cosmetic şi antireumatic, cu denumire de origine geografică' - îşi aminteşte Oana Stan.
Contrar tendinţei generaţiei sale, Oana Stan, la finalul studiilor peste hotare îşi preconizează un viitor acasă şi creionează o strategie de afaceri pentru a realiza saltul din planul ideatic în cel real, chiar pe malul Lacului Techirghiol. 'Prin cooperarea statuată între oraşul nostru şi celelalte staţiuni europene, am identificat modele similare aplicabile la noi. Surpriza a venit din partea reprezentanţilor Laboratoarelor Farmaceutice Salsomaggiore Therme, din oraşul omonim şi înfrăţit cu Techirghiol, care la finalul unui seminar ştiinţific organizat la sanatoriul balnear Techirghiol, remarcând-mi preocuparea s-au oferit să mă ajute să dezvolt propriile reţete, pe baza nămolului şi apei saline din Lacul Tachirghiol'. După un an şi jumătate de cercetare, studii amănunţite şi testări, biologii şi chimiştii italieni au pus la punct o gamă completă cu opt produse cosmetice şi antireumatice sub licenţa TECHIR, marcă înregistrată şi omologată deja de Oana Stan, în România, autorizată de Ministerul Sănătăţii. Sloganul sub care s-a decis tânăra să fabrice şi să comercializeze aceste produse i-a fost indus chiar de întâmplarea prin care ajunsese în această conjunctură de succes: 'Miracolul vine la tine!', iar logoul, simplu - silueta măgăruşului din legenda turcului Techir, ce şi-a recăpătat puterile după o noapte petrecută împotmolit în nămolul lacului terapeutic.

Trei pentru TECHIR - TECHIR ... pentru toţi !
Spre sfârşitul verii 2013, visul se materializa deja şi gama TECHIR -Skincare Face & Body, cum pompos trebuia să poarte o descriere şi în engleză, îşi căuta o linie de producţie ... 'Aici mama a fost cea care a avut o contribuţie determinantă insistând şi oferind şi soluţii practice, de altfel, ca totul să poarte amprenta locului unde s-a plămădit ideea. Şi din punct de vedere al marketingului avea dreptate, produsele de îngrijire a corpului şi pielii marca TECHIR, trebuiau fabricate în Techirghiol' - rememorează Oana, istoria recentă. Iniţial, sprijinul financiar, pentru lansarea afacerii, a fost acordat de părinţi. A reuşit ulterior să obţină şi o finanţare din pachetul de programe destinat IMM-urilor. Tot mama, i-a sugerat să închirieze un spaţiu adecvat pentru a-şi instala laboratorul de preparare şi producţie a cremelor TECHIR. 'Laboratorul nostru este într-o casă, aproape de lac. Mama a zis că poate fi o afacere de familie şi din ce învăţasem în facultate mi-am dat seama că poate debuta aşa. Pe baza reţetelor create în Italia, testate şi omologate în România, am comandat parfumul în la un producător renumit din Franţa iar crema ingredientă, de bază, a fost deasemenea omologată în laboratoarele 'Expressions Pasfumees', din Franţa. Ambalajele, personalizate, le-am comandat în China. În iulie-august 2013 mi s-au alăturat, în echipă, prietena şi colega mea de liceu, inginera politehnistă Adriana Cornea şi evident, marele alchimist, tânărul inginer Constantin Dicu, de-al locului, ca şi mine. Linia de producţie este una aproape empirică, cu vase, pahare berzelius şi retorte de laborator, un echipament semi-automat de îmbuteliere şi dozaj, balanţe farmaceutice, depozit şi un spaţiu frigorific. Cam atât ! Apa sărată şi nămolul sapropelic, ingredientele de bază, ne sunt asigurate de Sanatoriul Balnear Techirghiol, unica unitate de profil care are licenţă de exploatare a celor două resurse. În rest, reţetele create în Italia se materializează în creme şi unguenţi, prin amestecuri şi combinaţii adecvate, cu adjuvanţi naturali şi ingrediente dermoreparatoare, antioxidante şi remineralizante, sub stricta supraveghere a chimistului nostru' - spune managerul Oana Stan.
În prezent TECHIR - Skincare Face & Body produce şi comercializează, prin magazinele naturiste ByaPlant şi online, pe siteul www.icosmetice.ro,trei produse din gamă: o cremă de mâini, una de faţă şi unguentul antireumatic. Producătorul spune că lucrează şi la o platformă proprie de distribuţie online şi că treptat va lansa în fabricaţie şi celelalte cinci componente ale gamei pentru tratarea şi întreţinere dermatologică şi corporală, produse anticelulitice şi chiar de îmbăiere. 'TECHIR are potenţial să devină brandul oraşului-Spa Techirghiol, după modelele similare VICHY sau Dead Sea, concept nou de turism balnear pe baza căruia trebuie să se reinventeze imaginea staţiunii şi pentru asta avem în vedere lărgirea liniei de producţie şi a gamei, intrarea în bazele de tratament şi Spa-urile din România, recunoaşterea ca produs cosmetic românesc cu ingrediente de bază provenite din resurse autohtone naturale pe care să-l promovăm şi peste hotare. Crearea acestei linii şi game cosmetice şi antireumatice are la bază identificarea tendinţei accentuate din societatea modernă de reîntoarcere la origini şi considerăm că produsele româneşti vor ocupa pe termen mediu şi lung o poziţie favorizată pe piaţă' - şi-a explicat Oana Stan, viziunea de dezvoltare a unei afaceri cu posibil impact internaţional, gândită nu de mult de tânăra plecată la studii în Anglia şi lansată într-unul dintre cele mai mici oraşe din România.
***
Oraşul Techirghiol a fost recunoscut ca staţiune balneară în anul 1899 pe baza beneficiilor aduse de vecinătatea lacului - un liman fluvio-marin situat pe ţărmul Mării Negre, cel mai întins lac salin din România, cu lungimea de 7.500 m, adâncimea de 9 m, salinitate peste 90 g/l şi o mineralizare totală de 52 g / l.
Tipul hidrochimic în care se încadrează apa din Lacul Techirghiol este cloro-sodic pur, iar procentul mare de cloruri (85-90%) şi sodiu (77-84%) indică apartenenţa genetică de mediul marin. Apa termală, salină şi sulfuroasă este bogată în săruri minerale, puternic hipertonă. Fiind atât de concentrată, apa nu poate fi folosită decât în cura externă, pentru băi, reci şi calde. Apa îşi exercită efectul terapeutic prin temperatura sa, prin compoziţia chimică şi prin densitatea sa crescută ce determină o forţă arhimedică mai ridicată, cu senzaţie de descărcare a greutăţii accentuate a membrului sau a corpului cufundat în ea. Analizele de laborator indică faptul că apa Lacului Techirghiol conţine: Clor, Brom, Sulfat, Iod bicarbionic, Sodiu, Potasiu, Calciu, Magneziu, substanţe organice şi microelemete de: Zinc, Cupru, Cobalt, Nichel, Titan, Vanadiu. Molibden, Crom.
Fauna nevertebratelor ce populează lacul este dominată de crustaceul Artemia-salina, care împreună cu alga Cladophora-cristalina stau la baza producerii nămolului sapropelic cu componenţi minerali activi ce-i conferă valoarea terapeutică deosebită. Depozitele de nămol se află sub formă sedimentară pe fundul lacului, în anumite zone, dispuse pe o arie totală de aproximativ 98 ha, într-un strat cu grosime medie de cca 0,6 m. Nămolul negru, lucios, onctuos prezintă un miros caracteristic, sulfuros-iodurat şi este un unicat din toate punctele de vedere. Astfel, este plastic având proprietatea de a se mula pe suprafaţa corpului, hidropexic şi absoarbe apa ca un burete, fiind capabil să se amestece foarte bine cu ea, înmagazinează uşor căldura - fiind termopexic atunci când este încălzit şi în acelaşi timp o eliberează greu, având termoconductibilitate redusă. Din acest motiv, aplicat fierbinte pe piele, dă o senzaţie de căldură mai redusă decât o baie cu apă fierbinte, la temperatură echivalentă. Nămolul este o substanţă cu o compoziţie chimică complexă, formată în urma unui procesului biologic extrem de îndelungat (peloidogeneză) în condiţiile specifice din Lacul Techirghiol, compus din substanţe solide organice şi anorganice, sub forma unor granule cu diametrul foarte mic, substanţe în forma coloidală organice şi minerale precum şi apa care provine din lac şi în care sunt dizolvate o mulţime de substanţe şi gaze. Potrivit cercetătorilor, nămolul sapropelic de Techirghiol are o mineralizare cantitativă şi calitativă ce îl clasifică în fruntea nămolurilor sapropelice din lume. AGERPRES/FOTO PE FLUX/(AS, autor: Dan Mihăescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.