REPORTAJ Obiceiul Udatul Ionilor la Tălmăcel sau cum fondurile UE erau să strice o tradiție

 •  Social
1044 afişări

În Sibiu, de Sfântul Ioan Botezătorul, tot omul se gândește la Tălmăcel, un sat de munte unde oamenii nu au renunțat nici în acest an la cel mai cunoscut obicei prilejuit de această sărbătoare, "Udatul Ionilor", păstrat din străbuni deși în toate satele din Mărginime nu mai e de găsit decât o singură pereche de boi pentru carul alegoric.

e9e5878f-8e40-473a-9759-bee09c067896

Foto: AGERPRES FLUX / Isabela Păulescu

După slujba religioasă, spre râul din sat pornește un alai format din feciori călări ce poartă steaguri tricolore, copii și juni îmbrăcați tradițional, un car alegoric tras de boi împodobiți cu țesături și mărgele și mai în urmă măgărușii cu moșul și baba din paie. Ajunși la râu, pe versuri tradiționale, junii îi udă rând pe rând pe toți ce poartă numele de "Ion" sau "Ioana".


Foto: AGERPRES FLUX / Isabela Păulescu

Dimineața de Sfântul Ion în Tălmăcel trebuie să ajungi de la Sibiu cu o ocazie pentru că nu există nicio cursă regulată cu autobuzul. După un drum pe o ceață densă de câteva zeci de minute, la ajungerea în sat nu e aproape nimeni pe nicio uliță. Aflăm din vorbă în vorbă unde se pregătesc caii și mai ales boii, pentru sărbătoarea care va cuprinde tot satul în jurul amiezii.
La familia Oancea, unde ai crede că s-a adunat tot satu, iapa Denisa stă cuminte în timp ce câteva femei și câțiva bărbați o îmbracă în haine de sărbătoare. Este o iapă de zece ani, pe care se așează o pătură, un cearceaf alb, chindeaua, căpețanu, sorcova, batistele bătrânești, ultimele purtate de mire la brâu, pe timpul când mirele și mireasa purtau straie naționale. Cele șase bucăți de chindeauă, un fel de țesături cu motive tradiționale, țesute la război de bunicile tinerilor care astăzi urmează să stea mândri în șa, sunt de fapt zestrea obligatorie pe care femeile trebuiau să o aibă, altfel feciorii nu le luau de neveste.


Foto: AGERPRES FLUX / Isabela Păulescu

"Peste chindeauă se așează perne, șaua, o față de masă țesută la război de bunica, noi nu mai țesem", ne spune ușor rușinată, dar cu zâmbetul pe față, una din femeile pe care le-am găsit robotind de zor în curte la familia Oancea. Aici am dat de Ion. Bunicul Ion, ale cărui cămeșoaie, nădragi, dar mai ales cheptarul (vesta n.r.) primit la nuntă le va purta nepotul, cel mai mândru dintre toți. Îl cunoaștem pe Ion, care acum e 'primarul' junilor din ceata mică. Adică, e șeful celor mai tineri din sat și el se va afla în fruntea alaiului.
"Ploscă poartă doar cei care au numele Ion sau primarul de la ceata de juni. Cizmele mele sunt de la juni. Asta-i o cămeșoaie, de la bunicu. Nădragii ăștia vechi sunt de la bunicu. Ceilalți i-am făcut eu, depinde de vremea de afară, pe care îi iau", așa ne descrie ținuta de sărbătoare Ion Oancea, cel mai mic Ion din familia Oancea, despre care ne dăm seama că e o familie cunoscută și respectată după pregătirile care se fac și mai ales după felul în care le trece pragul chiar primarul.
De la familia Oancea plecăm pe ulițele în mare parte neasfaltate, la deal, spre marginea satului, spre țigani, cum zice lumea, unde e casa lui Borcănel. Acesta e gazda unde sunt boii, ultimii boi din satele de munte din Mărginimea Sibiului. Despre Borcănel și boii lui am mai scris și acum doi ani, când era destul de necăjit că nu are nevastă și nici bani mulți.




Foto: AGERPRES FLUX / Isabela Păulescu

Pe uliță dăm de oameni mai bătrâni, cărora le dăm binețe și ne spun "să fiți sănătoși", mai ales de femei îmbrăcate în alb și negru, culorile specifice portului popular din Mărginimea Sibiului. Cei mai tineri, sunt cu mintea la altceva și cu fața cucerită de ecranul mobilului și merg dintr-o inerție spre centrul satului, către biserică, dar nu la slujbă, ci să se întâlnească cu alți tineri să se uite la alții.
În fața casei lui Borcănel, o casă de altfel destul de sărăcăcioasă, stau de pază doi brazi falnici, tăiați de curând. Și aici, ca și la familia Oancea, muzica populară se aude de la un dvd player, nu de la cântăreți. În curte, plin de oameni. Țigani și români, care împodobesc carul alegoric.


Foto: AGERPRES FLUX / Isabela Păulescu

Pe două mormane de ramuri de brad, puse unul pe car, altul între cei doi boi, se așează niște țoale mai vechi, peste care se pune chindeaua, acoperită de niște țesături de culoare albastru deschis, în vârful cărora se pune, cu mare fast, o decorațiune populară, formată din textile și hârtie creponată, colorată în formă de brad mai mic. Mai jos e și o icoană de lemn prinsă cu atenție să nu cadă, iar sub ea niște clopoței auriți, din plastic, pe care scrie cât se poate de modern — "Merry Christmas". Când punem întrebarea de ce se pune icoana lângă acest detaliu modern, toată lumea din jur se uită încântată și zâmbește, fără a ști care este exact tradiția. Icoana e cu Isus.
Borcănel e un fel de Păcală, despre care o vecină bună de gură spunea acum doi ani că a fost poreclit așa din cauză că s-a născut la șapte luni și, fiind extrem de firav, i s-a dus vestea în sat că mama lui l-a ținut o perioadă bună într-un borcan și l-a hrănit numai cu morcovi ca să prindă putere. Borcănel trage singur de boii săi, pe care îi mai "îmbie" și cu pumnul și înjurături care nu au nimic a face cu sfânta sărbătoare a lui Ioan Botezătorul.
"Eu sunt singurul care mai are boi în sat. A mai fost unul care a avut boi anul trecut, dar unul din boi i-a murit, că a făcut hemoragie. Eu nu mă despart de boi. M-au chemat în Ajunul Crăciunului și la Sadu, unde e obiceiul că se taie cel mai falnic fag. Acum am rămas singurul cu boi care să tragă carul de Udatul Ionilor", așa își începea povestea Borcănel acum câțiva ani.
Ce s-a schimbat de atunci?
Acum are și o poză făcută acum doi ani de noi, pe care o arată mândru și nu se mai ascunde când primește cele patru hârtii de câte 100 de lei, plata pentru că duce tradiția mai departe, cu boii săi. Singurii din sat. Care trebuie să mănânce și ei.
Borcănel e singurul îmbrăcat în costumul tradițional, de la el din curte, dar și singurul care e timid, deși e trecut de 40 de ani. Și singurul din sat care nu a luat fonduri europene sau nu a făcut avere din brânză sau tăiat de lemne și nu și-a luat tractor.
"Singura pereche de boi pe județ! La mine e! Tradiția se face cu boii, din moși strămoși. Boii îi am de trei ani de zile, au opt ani și i-am dus din Munții Apuseni. În restul anului, îi folosesc la câmp, la lemne. Am fost și la Sadu cu caru cu boi, în toate satele. Boii erau 30-40 de perechi, când eram eu de 14 ani. S-o dus acum. Era un car bătrânesc, un car cu ceata mică, cu ceata mare. Acum trei-patru ani mai era o pereche. Acum sunt tractoare. Dacă îi vând, mă duc și aduc alții, nu mă las de boi", zice în grabă Ioan Popa, zis și Borcănel.
A uitat de întâlnirea noastră de acum doi ani, dar și că noi i-am făcut poza pe care o ține în mână. A uitat și de ce exact se folosește carul cu boi la Udatul Ionilor, dar e important că nu a uitat să se îmbrace românește.
Și totuși, de ce se folosește carul cu boi?
Întrebarea o punem pe ulițele satului, în stânga și în dreapta, dar rămânem fără răspuns până la intrarea în biserică,, unde îl găsim pe profesorul Corneliu Bucur, fostul director al celui mai mare muzeu în aer liber din România, Muzeul ASTRA.
"Carul alegoric este doar un supliment festivalier, deci de bogăția sărbătorii, dar faptul că participă și boul la una din sărbătorile care a primit odată cu încreștinarea noastră și o semnificație religioasă, este asociată în mentalitatea noastră cu semnificația pe care boul, în special bovinele care au asistat la nașterea Mântuitorului, trebuie să fie asociat ca participare simbolistică la aceste manifestări", îmi explică profesorul Corneliu Bucur.
Tot el insistă și îmi deslușește o altă dilemă. La Tălmăcel sunt 1.300 de suflete, vreo 400 de case și în fiecare gospodărie cel puțin un Ion sau o Ioană.
"Faptul că satele de munte din România păstrează această datină (...) e cea mai originală formă de a ne păstra identitatea. E îndătinat faptul ca în antroponomastica românească, în mod special în satele cele mai tradiționaliste, numele care țin de calendarul religios și de sfinții acestui calendar, cum este Ioan, cel cu care începe anul (...) să fie perpetuat până astăzi", continuă Corneliu Bucur.

Lumea s-a adunat în fața bisericii, pentru că s-a terminat slujba, dar încă nu sunt gata caii și boii. Ne întoarcem la familia Oancea să ne încălzim. Deja trecuseră trei ore de când am venit la Tălmăcel și ceața nu s-a ridicat de tot.
"Boii îs la baiatu... mai avem o singură pereche de boi în Tălmăcel. Nu mai sunt boi în Sadu, Tălmăcel, Jina, Poiana, Gura Râului, Râu Sadului... nu mai are nimeni boi. Toată lumea au tractoare. O fost un program european, care o ținut foarte bine, boii miroase urât când trec pe stradă, balegă. Acum toată lumea are tractoare. Un băiat mai are boi, i-o folosit și Sadu, Gura Râului", spune din poartă Ilie Rotaru, un om vrednic, singurul care a strâns în casa părintească din Tălmăcel cele mai vechi obiecte din sat.
I-am zis că am dat de boi și întreb ce o să facă tălmăcenii după ce Borcănel nu o mai avea boi.
"Nu știu.. inventează ceva. O zis niște copii de trei ani să aducă brontozauri. Ieri, niște copii din Tălmaciu o văzut boii și nu o știut ce sunt. O zis că îs brontozauri... Aici la munte numai cu boii s-o lucrat la lemne", își amintește, cu un zâmbet trist, Ilie Rotaru.
Și totuși, de ce tălmăcenii folosesc un car cu boi la Udatul Ionilor?
"Cu caii, obiceiul e vechi, de câteva sute de ani, de când s-o adus clopotele de la Viena, biserica e veche de 300 de ani. Aproape de intrarea dinspre Sibiu, o fost garda cu feciori pe cai. Așa o rămas obiceiul botezul Ionilor, chiar de Sfântul Ion. Când o venit cu clopotele, erau patru perechi de boi, caii în fața boilor. Ceata mare, cu feciori care aveau făcută armata, ceata mică, sub 21 de ani. Clopotele erau în carul tras de boi", încearcă să îmi explice Ilie Rotaru, om ajuns la 56 de ani, care regretă că fetele de astăzi au ca zestre Bacalaureatul luat, nu cele șase sau șapte bucăți de chindeauă.
Apare și primarul. Cel ales politic. Primarul orașului Tălmaciu, acolo unde s-au dus mare parte din tălmăcenii din Tălmăcel. Primarul Constantin Barbu nu e nici el îmbrăcat "românește", are doar tricolorul peste sacou, ca să știe tot satu că a venit primaru.


Foto: AGERPRES FLUX / Isabela Păulescu

"Carul cu boi e un car alegoric. Clopotul de la biserică dacă s-o adus cu caru cu boi? Legendă sau adevăr, nu se știe. Se zice că undeva pe pârâul Turnului a fost o cetate, ar fi venit un butoi cu galbeni, așa au ridicat turnul bisericii. La noi în 6 decembrie se adună cetele de juni, fac pregătiri de colinzi. În 7 ianuarie are loc Udatul Ionilor. De Bobotează se sfințesc apele. Caii sunt de pe timpul Imperiului Austro-Ungar, la 1918, câțiva cetățeni au participat la Unire, au venit de la Alba-Iulia cu trenul, au fost așteptați cu caii. Semnificația este una simplă. De Bobotează, copil fiind, părinții mă udau în apa râului, ca să purifice", ne spune primarul.
"Nu veniți să vă arăt ceva?", se aude în spate. Și o urmăm pe o femeie până în bucătărie. Într-un ibric, pe sobă, cărbuni. Și începe: "Doi strâcă, trei dreg, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt! Tatăl nostru, care ești în ceruri...Doi strâcă, trei dreg, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt!". După ce zice rugăciunea și descântecul, ieșim afară cu apa și cărbunii stinși. Așa se descântă boii, caii, toate animalele care participă la Udatul Ionilor.


Foto: AGERPRES FLUX / Isabela Păulescu

Ne ducem repede unde e lumea mai multă și așteptăm să vină călăreții. Sunt șapte. După ei e Borcănel cu caru cu boii. În car, fete și feciori în picioare cântând. Ajungem la pârâu, unde preotul este primul luat în brațe și i se bagă picioarele în apa rece, într-un ritual care aici, la râu, are momentul culminant. Pe urmă, primarul, unul din parlamentarii de Sibiu, viceprimarul, profesorul Corneliu Bucur, Ionii și Ioanele sunt băgați toți cu picioarele în pârâu.
Când totul e gata, lumea se duce să joace din nou, în fața bisericii, în semn de bucurie.
În sfârșit, e mai cald. S-a dus și ceața. Lăsăm în spate un sat în care nu poți ajunge decât cu mașina personală, altfel doar cu ocazia sau cu trenul până la Tălmaciu și de acolo pe jos. Pe drumul spre Sibiu ne gândim la o lume și un timp în care oamenii ieșeau de la slujbă în portul popular, își dădeau binețe, îndurau gerul Bobotezei, veneau la râu cu smerenie că vine și popa care va fi udat, iar pe urmă se prindeau în horă în fața bisericii, după care se adunau să mănânce sarmale cu mămăligă arzândă, tăiată cu sfoara. Că, nu e așa, atunci ei știau că sfoara vieții nu e infinită și ajunge omului prea puțin timp ca să se bucure ca acum o sută de ani, când tălmăcenii au văzut prima dată Tricolorul.
Pe atunci boii erau mai mulți, pământul mai roditor, iar oameni precum Borcănel nu erau tăcuți și nici nu știau de plata celor de la Consiliul Local, ci doar de răsplata de a fi vrednic în sat. Noroc că am mai văzut doi călărași anul acesta la Udatul Ionilor, care purtau steagul României, pe care au lipit o bucată din steagul Uniunii Europene. Totul e aici cu fală, și în loc de stemă, un june a scris: "2014. La mulți ani!". AGERPRES / (A-AS — autor: Isabela Păulescu, editor: Marius Frățilă) /Foto pe flux/

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Social

Cele mai citite din Social

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres