Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Sibiu, 21 feb /Agerpres/ - Medicul şef al Secţiei de Fizioterapie I din Spitalul Clinic Judeţean din Sibiu, dr. Florina Popa, în loc să îşi deschidă cabinet privat sau să lucreze într-o clinică privată, a ţinut în viaţă în ultimii 16 ani secţia, aducând bani şi aparatură modernă de acasă, investiţii care se cifrează la mii de euro.
"Nu lucrez deloc la privat, am dorit să ajut această secţie. Aşa că am adus o parte din aparatura de aici, este vorba de aparatură de fizioterapie de ultimă generaţie, de care beneficiază pacienţii. Nu am cerut bani pentru această aparatură. Am adus-o sub forma unui contract de comodat cu spitalul. Am vrut să ajut pacienţii", a declarat, joi, dr. Florina Popa, medicul şef al Secţiei de Fizioterapie I.
Conform acesteia, cu ajutorul noilor aparate pe care le-a adus de acasă, sunt trataţi în cele mai bune condiţii, în fiecare an, peste 3.000 de pacienţi nu doar din judeţul Sibiu, dar şi din judeţele învecinate, Braşov, Alba şi Vâlcea.
Cei mai mulţi pacienţi care sunt trataţi la Fizioterapie I, sunt pacienţi care au suferit fie o intervenţie neurochirurgicală, fie au o afecţiune neurologică.
"Aparatura din cadrul secţiei este complet funcţională, cu menţiunea că o parte are o vechime considerabilă. Patologia tratată este diversă, astfel asigurăm, în ordinea frecvenţei, recuperarea în afecţiunile neurologice (paralizii centrale şi periferice de diverse cauze, în special după accidente vasculare cerebrale), neurochirurgicale (hernii de disc operate, tumori cerebrale operate, hematoame intracraniene operate), ortopedice şi post-traumatice (proteze de şold şi genunchi, sechele după fracturi, luxaţii şi entorse), reumatice diverse (reumatism degenerativ, inflamator şi extra-articular) şi alte afecţiuni osoase şi articulare (osteoporoza, guta, condrocalcinoza)", a arătat dr. Florina Popa.
Aceasta a mai precizat că atât kinoterapeuţii, cât şi asistentele specializate pentru proceduri de electroterapie, masaj şi aplicaţii de parafină, tratează la pat, pe pacienţii cei mai bolnavi, care nu se pot deplasa datorită dizabilităţilor.
"Cu o pregătire a personalului deosebit de bună", Secţia de Fizioterapie I din Sibiu a fost asaltată numai de la începutul anului până acum, de 250 de pacienţi, numai în sala de gimnastică, unde dotarea este veche de 35 de ani. Aici personalul medical a fost nevoit să vopsească uşa, să raşcheteze parchetul, să înlocuiască mocheta, din banii proprii, numai ca pacienţii să aibă condiţii decente de tratament.
Medicul şef al Secţiei de Fizioterapie I nu a adus numai aparatură de ultimă generaţie de acasă, dar a renovat grupurile sanitare ale pacienţilor, sala de aşteptare, a reparat canalizarea de la subsol, cu banii proprii. Aceasta a reuşit să facă rost de sponsorizări şi pentru a renova casa scării, cabinetul medicilor specialişti, a dotat clădirea cu video-interfon, camere de luat vederi, accesul făcându-se pe bază de cartele, pentru protecţia pacienţilor şi a personalului medical.
Iniţiativa aproape unică a medicului şef Florina Popa de la Sibiu este recunoscută şi de directorul spitalului, dr. Liviu Cotârlă, care a declarat că "lucrările de renovare în interior, realizate în 2010, au fost posibile datorită unor sponsorizări, primite în urma eforturilor doamnei dr. Popa Florina".
Practic, în ultimii 16 ani, această secţie clinică a beneficiat de o reparaţie doar în 2007, când s-a reabilitat acoperişul şi faţada, din banii spitalului, în condiţiile în care această secţie este singura din spital care produce bani, aici pacienţii care nu sunt urgenţe şi nu sunt internaţi, plătindu-şi din 2008, unele proceduri.
Secţia de Fizioterapie I din Sibiu funcţionează într-o secţie veche de un secol, unde încap 30 de paturi şi care va fi modernizată complet, până la finalul lui 2014, mulţumită unei investiţii de 8,6 milioane de lei, care este deja prevăzută în buget, de către Consiliul Judeţean Sibiu. Practic, această secţie a fost complet neglijată de autorităţi până acum, dovadă că nu există nici măcar rampă de acces persoane cu handicap, iar în lipsa unui lift care ar costa 40.000 de euro, pacienţii care nu se pot deplasa singuri, sunt căraţi de personalul medical, cu targa sau scaunul, pe scări. AGERPRES-FOTO PE FLUX/(A, AS- Isabela Paulescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.