Introducerea cardului de sănătate va mări birocrația în sistemul medical, susțin medicii

 •  Social
165 afişări

Reprezentanții medicilor de familie au susținut miercuri în cadrul unei dezbateri desfășurate la Ministerul Sănătății că introducerea cardului de sănătate ar mări și mai mult birocrația în ceea ce privește actul medical, afectându-le pacienților consultația.

285a7627-7828-4492-930e-7f44d855c757

Președintele Societății Naționale a Medicilor de Familie, Rodica Tănăsescu, a afirmat, la dezbatere, că actele birocratice, la care se va adăuga și cardul de sănătate, afectează timpul și preocuparea medicului de familie față de pacienți.

"Ni se mai aruncă și cardul de asigurat pe lângă birocrația deja existentă. Dacă se va implementa acest sistem, îl vom folosi, dar refuzăm să inscripționăm carduri, să facem borderouri și raportări. În loc să consultăm pacienții, facem înregistrări, inscripționări, borderouri", a spus Rodica Tănăsescu.

În opinia sa, completarea cardului și gestionarea acestuia nu au nicio legătură cu actul medical, reprezentând o activitate strict administrativă.

Rodica Tănăsescu a susținut că viitorul card va trebui să reprezinte legătura dintre asigurați și asiguratori și că cel mai corect ar fi ca CNAS, prin intermediul caselor de asigurări de sănătate, să completeze cardurile și să fie semnate contracte între asigurați și asigurator.

Singurul lucru pe care ar putea să-l suporte medicii de familie ar fi eliberarea de adeverințe medicale, lunar, cu bolile pacienților, a adăugat ea.

"Refuzăm să ne ducem la Casă să preluăm cardul. Este greoaie procedura", a conchis Tănăsescu.

La rândul său, președintele Patronatelor Medicilor de Familie, Doina Mihăilă, a susținut punctul de vedere al colegei sale, apreciind că prin introducerea cardului nu se va verifica decât calitatea de asigurat.

Ea a acuzat și faptul că medicii de familie trebuie să suporte din banii lor achiziționarea cititorului de card, care va costa între 150 și 200 de euro, la care se va adăuga și mentenanța acestuia.

"Trebuie să dai cardul, să-l scrii, să faci borderouri, centralizatoare. Medicul de familie va fi birou de informații, serviciu de pașapoarte și serviciu de curierat", a spus medicul.

Mihăilă a subliniat că medicii de familie nu vor refuza folosirea cardului, dar vor refuza să facă în plus lucrurile pe care le presupune acesta.

"Nu asiguratul dorește card, ci reprezentanții CNAS și cine dorește acela va trebui să plătească", a afirmat Doina Mihăilă.

Pe de altă parte, directorul general al CNAS, Liliana Luca, a precizat că proiectul privind cardul de sănătate s-a aflat în dezbatere publică și că reprezentanții Casei sunt deschiși la discuții referitoare la acest proiect de act normativ.

Ea a susținut că proiectul este elaborat în strânsă concordanță cu prevederile legislației în vigoare.

"O parte dintre problemele ridicate sunt probleme pe care asistența medicală le-a ridicat de fiecare dată", a spus Luca.

Medicul-șef al CNAS, Marius Filip, a afirmat că există un cadru legislativ care trebuie respectat și având în vedere că nimic nu este perfect, s-ar putea face și modificări, dar care vor trebui să fie în favoarea asiguratului.

El a subliniat faptul că trebuie respectat corpul medical, poziția acestuia și că reforma în sistemul sanitar ar trebui să se facă sub deviza "servim pacientul".

În opinia sa, cardul de sănătate a fost gândit pentru a nu mai plimba pacientul la Casa de Sănătate. El a susținut că 99% dintre furnizorii de sănătate sunt dependenți de banii veniți de la Casele de Asigurări de Sănătate.

Totodată, medicul-șef al CNAS consideră că inscripționarea cardurilor de sănătate nu poate intra în atribuțiile unui funcționar, întrucât aceasta se face în urma dialogului cu pacientul iar a scrie o adeverință reprezintă același lucru cu a inscripționa un card.

Marius Filip a mai arătat că fără cardul de sănătate și fără utilizarea lui medicii de familie nu vor putea fi plătiți.

"Nu suntem inflexibili, ținem cont de propuneri, nu vrem ca pacientul să sufere. (...) Trebuie găsită împreună o soluție. Lucrurile sunt convins că vor merge mai departe. O să întrebăm pacienții dacă sunt de acord să se plimbe la casă", a adăugat Filip.

El a mai explicat că aceia care nu vor avea carduri de sănătate nu vor avea dreptul la servicii medicale iar în cazul în care cineva pierde cardul, poate accesa serviciile de sănătate pe baza unei adeverințe până la emiterea unui nou card.

Cardurile neridicate timp de trei luni de la medicul de familie vor fi returnate Casei de Asigurări de Sănătate.

Filip a mai menționat că la serviciile de urgență vor exista cititoare de card.

Ministerul Sănătății a organizat miercuri o dezbatere publică privind proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la cardul național de asigurări sociale de sănătate din titlul IX Cardul european și cardul național de asigurări sociale de sănătate din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare. AGERPRES

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Social

Cele mai citite din Social

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe