Modifică dimensiunea fontului:
Bucureşti, 24 ian /Agerpres/ - Participanţii la mitingul organizat de Sindicatul Naţional al Cadrelor Militare Disponibilizate ameninţă că vor relua protestele în faţa TVR, dacă Rodica Culcer, Andreea Pora şi Horia-Roman Patapievici vor mai apărea în emisiunile difuzate de televiziunea de stat.
'Dacă mâine o mai vedem pe doamna Culcer la televizor, pe Pora şi pe Patapievici, ne întoarcem', a declarat, marţi, preşedintele SNCMD, Mircea Dogaru, la ieşirea de la discuţiile cu conducerea Televiziunii Române.
Potrivit acestuia, preşedintele TVR a promis că 'se va conforma voinţei poporului'.
'Ne-am întâlnit cu preşedintele TVR, căruia i-am exprimat dorinţa noastră. Noi nu cerem, noi impunem, noi dăm ultimatumuri. Noi suntem societatea civilă organizată. De noi trebuie să se ferească şi de noi trebuie să asculte şi partidele, dacă vor să existe. Am cerut ca TVR să redevină a noastră şi să transmită în mod obiectiv ceea ce trebuie: ştiri. Ne-am săturat de contrafaceri, de analişti politici şi de trunchieri de interviuri', a spus Mircea Dogaru.
În altă ordine de idei, preşedintele SNCMD a spus că Fondul Monetar Internaţional sau 'alţii din afară' vor trebui să discute şi societatea civilă românească.
'Nu mai suntem de acord! Dorinţa noastră, misiunea noastră este să ne batem şi să ne reocupăm ţara metru cu metru şi piatră cu piatră. Această ţară este a cetăţenilor români şi nu de astăzi, ci de mâine sau de poimâine. Dacă nu se va întâmpla aşa, se va întâmpla altfel. Vom muri dar o vom face pentru voi. Nu mai avem ce discuta. Vremea dialogului a apus', a mai spus Dogaru.
'Cerem alegeri anticipate, nu comasate ci separate, întâi locale şi apoi centrale şi preşedinţiale', a susţinut Mircea Dogaru.
La rândul său, reprezentantul revoluţionarilor şi preşedinte al BNR 89, Dorin Lazăr Maior a declarat că societatea civilă doreşte o ţară liberă.
'Nu mai vrem să fim manipulaţi, furaţi, nu mai vrem ca tinerii să plece din ţară şi nu mai vrem ca bătrânii să moară în spitale. Tinerii au dreptul la cultură, la educaţie. Ce se întâmplă în ţara asta nu se mai poate tolera', a spus Maior.
Acesta a afirmat că protestele vor continua în Piaţa Universităţii, dar şi la Cotroceni, cât şi în toate pieţele libere din oraşele din România.
Preşedintele SNCMD, Mircea Dogaru a mai precizat că marţi în faţa sediului TVR la miting au fost prezente delegaţii ale ONG-urilor româneşti din diaspora, respectiv din SUA, Canada, Olanda şi Italia.
'Au venit şi au vorbit şi şi-au luat angajamentul să nu mai voteze dacă le cerem. le cerem să nu mai voteze pentru a nu se potă fura voturile. Îi aşteptăm pe cei din Marea Britanie, Franţa şi Germania', a încheiat Mircea Dogaru.
Protestele organizate de SNCMD au început în Piaţa Victoriei, la ora 11.00, la ora 14.00 protestatarii pornind în marş înspre sediul Televiziunii Române, unde au protestat până la ora 16.00.
Potrivit estimării Jandarmeriei Române la mitingul din Piaţa Victoriei au participat circa 3.000 de persoane, protestele încheindu-se la ora 16.00, fără incidente.
O parte dintre participanţii au ajuns la Piaţa Universităţii, unde, conform Jandarmeriei, în jurul orei 16.00 se aflau circa 250 de persoane.AGERPRES (A-Oana Tilică )
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.