SmartCityRO / Tîrgu Neamț și planificarea inteligentă a soluțiilor 'Smart'

 •  Smart City
319 afişări

Leagăn al unor așezări preistorice și punct de referință în valea râului Ozana, orașul Tîrgu Neamț se dezvăluie ochiului privitorului dintre mai multe forme de relief distincte: munte, deal și podiș. Urbea, un spațiu tipic subcarpatic, este a treia ca mărime din județul Neamț, din punct de vedere geografic, amplasată în partea de nord-est a României, în Depresiunea Neamț, pe cursul mijlociu al râului Neamț (Ozana), la o altitudine de circa 360 de metri. Încetul cu încetul, trecând prin timp și spațiu, Tîrgu Neamț se prezintă, astăzi, ca unul dintre pionii importanți care a început să pună umărul la dezvoltarea conceptului de 'Smart City' la nivel național, prin implementarea de soluții gândite pentru a folosi comunității.

bea14da7-68e8-41b3-87fc-764181073185

Un pic de istorie locală...
Valea râului Ozana (Neamț) a fost puntea de temelie a unor așezări preistorice, care s-au dezvoltat sub forma unor sate existente în perioada organizării statale, cu timpul polarizând asupra unui centru, care a devenit târg.

Orașul Tîrgu Neamț se află la distanța de 45 km de reședința de județ, municipiul Piatra Neamț, la 120 km de municipiul Iași, la 71 km de municipiul Suceava și la 390 km de Capitală.

Conform datelor oficiale, transmise AGERPRES de Primăria Tîrgu Neamț, din punct de vedere istoric, 'orașul dintre munți și dealuri' își are rădăcinile în secolele dinaintea formării statului feudal Moldova. Descoperirile arheologice efectuate pe vechea vatră de locuire a orașului atestă urme de locuire cel puțin din ultimele decenii ale secolului al XIV-lea. Prima mențiune documentară este realizată în timpul domniei lui Petru I Mușat, într-un document extern, Letopisețul Novgorodului, cunoscut și ca "Lista rusă de orașe", datat între anii 1387 — 1392, unde este amintit alături de celelalte târguri valahe: Târgul lui Roman și Piatra lui Crăciun (Piatra Neamț). Din aceeași perioadă este datat și monumentul medieval Cetatea Neamțului, ceea ce ne determină să credem că viața orașului Tîrgu Neamț, cu perioadele de dezvoltare sau decădere, a fost strâns legată de istoria Cetății Neamț și de istoria Moldovei, în general.

Suprafața administrativ-teritorială a orașului Tîrgu Neamț, inclusiv localitățile componente Humulești, Humuleștii Noi și Blebea este de 4.302,29 hectare, din care: 1.988,8 hectare intravilan și 2.313,49 hectare extravilan.

Turismul joacă un rol important pentru zonă, iar de pe harta atracțiilor nu lipsesc: Cetatea Neamț (edificiu construit în sec. al XIV-lea de Petru I Mușat, și fortificată în timpul lui Ștefan cel Mare), stațiunea Băile Oglinzi (cunoscută pentru proprietățile terapeutice ale apelor clorosodice, dar și pentru aerul bogat în ioni negativi, ozonat și cu efect tonifiant asupra organismului), Casa Memorială Ion Creangă, Casa Memorială Veronica Micle, Monumentul Vânătorilor de Munte, Catedrala "Adormirea Maicii Domnului", Muzeul de istorie și etnografie Tîrgu Neamț, Școala Domnească și Peștera Cuvioasa Teodora de la Sihla.

În plus, pe teritoriul orașului Tîrgu Neamț există un număr de 12 biserici, marea lor majoritate construite intre secolele XVIII — XIX, dar și nouă mănăstiri (Văratec, Agapia, Neamț, Secu, Sihăstria, Sihla, Războieni, Horaița, Durău) și nouă schituri (Icoana, Pocrov, Vovidenia, Cărbuna, Braniște, Daniil Sihastru, Agapia Veche, Horaicioara, Sfântul Mina).

În era soluțiilor 'Smart'
În prezent, Tîrgu Neamț este o urbe dinamică, având o populație formată din 18.695 de locuitori, structurată pe numeroase domenii profesionale — de la administrație, învățământ și cultură la sănătate, agricultură, turism și servicii. Alte ramuri ale industriei, dezvoltate în localitate sunt axate pe industria textilă, confecții, industria de prelucrare a lemnului și a cauciucului, industria alimentară. Comerțul și serviciile sunt prezente de asemenea, dat fiind faptul că Tîrgu Neamț este un oraș cu un potențial turistic ridicat, încadrându-se în categoria orașelor turistice de interes național.

Din punct de vedere al infrastructurii, cele mai apropiate aeroporturi sunt: aeroportul internațional Iași — 120 km, aeroportul Bacău — 120 km și aeroportul Suceava — 71 km. De asemenea, din anul 1986 funcționează Gara orașului Tîrgu Neamț, punct feroviar care face legătura cu unul din cele mai importante noduri feroviare ale Moldovei aflat la 35 km — orașul Pașcani. Lungimea totală a străzilor în orașul Tîrgu Neamț este de 96,824 km. Orașul beneficiază de rețea de distribuție a apei potabile, de canalizare, gaz metan și iluminat public.

Pe segmentul soluțiilor inteligente implementate la nivel local, în așa fel încât Tîrgu Neamț să poată prinde conturul unui 'oraș inteligent', autoritățile locale bifează deja o serie de realizări.

Așa se face că, încă din 2004, se află în funcțiune Registrul Economic al Taxelor și Impozitelor, un sistem ce permite contribuabililor să consulte lista taxelor și impozitelor locale datorate, precum și lista detaliată a plăților efectuate. Potrivit cifrelor oficiale, de la momentul lansării și până în prezent, aplicația a contorizat 12.145 de accesări și 239 de autentificări.

'Folosirea sistemului se face pe baza unei parole de acces care se obține în urma unei cereri adresate autorității de administrație publică locală însărcinată cu colectarea taxelor și impozitelor. În cel mult două zile lucrătoare de la data înregistrării cererii, solicitantul este introdus în lista de utilizatori ai Sistemului și se generează elemente de identificare și autentificare în Sistem pentru acesta. Entitatea fiscală trebuie să asigure confidențialitatea elementelor de identificare și autentificare în Sistem ale tuturor utilizatorilor', au menționat reprezentanții Primăriei Tîrgu Neamț, pentru AGERPRES.

Un alt pilon de rezistență al conceptului 'Smart City', derulat la nivel local de autorități, se numește 'Piața Publică — Rețeaua socială a orașului Tîrgu Neamț'. Piața Publică a reprezentat o soluție-pilot de comunicare pentru comunități locale, fiind o platformă formată dintr-o suită de aplicații web și mobile, ce reunește într-un singur loc cetățenii orașului, autoritățile publice locale și companiile de utilități.

Primăria orașului Tîrgu Neamț a încercat, prin intermediul acestei aplicații, să pună la dispoziția cetățenilor orașului un mijloc de comunicare bi-direcțional care să ajute la creșterea încrederii cetățenilor și la crearea unei comunități locale puternice. Practic, prin intermediul acestei aplicații pot fi transmise mesaje, știri, atenționări, precum și anunțuri legate de organizarea unor evenimente dinspre autorități spre cetățeni. Totodată, platforma oferă posibilitatea cetățenilor să transmită, la rândul lor, atenționări către autorități sau către companiile de utilități. Aplicația a funcționat din luna aprilie 2016 până în luna noiembrie 2016, obiectivele fiind atinse parțial.

În ceea ce privește conectivitatea, orașul Tîrgu Neamț are implementat, din 2016, un serviciu non-stop și nelimitat de hotspot-uri WIFI. Inițiativa a demarat în urma încheierii unui contract cu un furnizor de servicii de internet, iar Primăria Tirgu Neamț asigură locuitorilor orașului și turiștilor accesul la internet wireless gratuit în trei zone: Parcul Ion Creangă, Casa Memorială Ion Creangă din Humulești și în apropiere de Cetatea Neamț.

Un alt punct de interes în materie de soluții inteligente este supravegherea video.

'În anul 2013 a fost derulată procedura de achiziție a unui sistem de supraveghere video pentru străzile orașului Tîrgu Neamț. Proiectul, finanțat cu bani de la bugetul local, a costat aproximativ 40.000 lei, dar a fost pus în funcțiune în anul 2014. S-au achiziționat 22 de camere ce sunt folosite la supravegherea intrărilor și ieșirilor din oraș, a străzilor principale și intersecțiilor. Acest proiect are ca scop prevenirea criminalității, depistarea celor care abandonează câini pe raza orașului și a indivizilor care distrug bunurile publice, monitorizarea cerșetoriei și a infracționalității. Această metodă vine în sprijinul Poliției Locale și este o măsură de creștere a siguranței publice', notează Primăria Tîrgu Neamț.

Pe de altă parte, pentru anul 2017, administrația publică locală și-a propus implementarea de noi proiecte Smart, dar și continuarea unora deja implementate. Astfel, până la finele acestui an, vor exista panouri informative ce conțin coduri QR amplasate în apropierea obiectivelor turistice, în așa fel încât turiștii să poată accesa acces rapid informații despre obiectivele turistice.

În plus, va fi extins sistemul de supraveghere video și în alte zone ale urbei, precum și aria de acoperire a serviciului Wi-fi gratuit.

Totodată, în vederea înlesnirii comunicării între cetățenii orașului și administrația publică locală, se analizează oportunitatea achiziționării unei aplicații pentru telefoanele mobile care să permită sesizarea problemelor și transmiterea de informații în ambele direcții.

AGERPRES/(AS — autor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Smart City

Cele mai citite din Smart City

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe