Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Berlin, 2 oct /Agerpres/ - La aproape un an după ce sonda Rosetta şi-a terminat misiunea prăbuşindu-se controlat pe cometa 67P/Ciuriumov-Gherasimenko, încheind o misiune spaţială istorică, ce a durat mai mult de doisprezece ani, oamenii de ştiinţă de la Agenţia Spaţială Europeană (ESA) au reuşit să recupereze ultima fotografie realizată de sondă înainte de a-şi încheia activitatea, conform SPACE.com.

ESA a lansat sonda Rosetta în 2004 într-o misiune de a explora cometa 67P/Ciuriumov-Gherasimenko. Rosetta a avut nevoie de 10 ani pentru a ajunge la întâlnirea cu cometa şi apoi şi-a petrecut încă doi ani însoţind cometa în drumul ei spre Soare.

Misiunea sondei Rosetta s-a încheiat la 20 septembrie 2016, când s-a prăbuşit controlat pe cometa pe care a studiat-o. În cele 14 ore cât a durat coborârea, aparatul de fotografiat al sondei, OSIRIS, a fotografiat cometa până în ultima clipă. Ultima dintre aceste fotografii nu a fost însă recuperată, transmisiunea de date între Rosetta şi centrul de control al misiunii fiind întreruptă, conform ESA.

Dispunând de doar jumătate din informaţia pentru această fotografie, programele de procesare video automate ale ESA nu au putut reconfigura imaginea. Oamenii de ştiinţă care au participat la misiunea sondei Rosetta au găsit totuşi o modalitate de a reconstitui imaginea din fragmentele de date care s-au transmis.

"Ultima imagine completă transmisă de Rosetta a ajuns la noi cu câteva momente înainte de prăbuşirea sondei pe cometă", a declarat Holger Sierks, de la Institutul Max Planck pentru studiul Sistemului Solar, din Göttingen, Germania.

"Ulterior am descoperit câteva date telemetrice pe serverul nostru şi ne-am gândit că ar putea proveni de la o altă fotografie", a adăugat el. ESA a publicat noua imagine la sfârşitul săptămânii trecute.

Imaginea reconstituită a fost realizată de sistemul OSIRIS chiar înainte ca sonda Rosetta să se prăbuşească pe cometă - de la distanţa de 20 de metri de suprafaţă. Deşi fotografia este puţin neclară, ea oferă totuşi o imagine detaliată de la suprafaţa cometei.

Rosetta nu a mai realizat fotografii după ce s-a prăbuşit pe cometă. Deşi viteza de cădere a fost de doar 3,2 km/h, impactul controlat a fost suficient de puternic pentru a opri instrumentele sondei.

Observată pentru prima dată în 1969, cometa 67P, cu un diametru de 4 kilometri, realizează o orbită completă în jurul Soarelui în 6 ani şi 6 luni, trecând printre orbitele planetelor Pământ şi Jupiter. În prezent, cometa se îndreaptă din nou spre Jupiter, după ce a trecut pe lângă Soare.

Sonda Rosetta a făcut o serie de descoperiri surprinzătoare cu privire la cometa 67P - la suprafaţa cometei se află granule mari de apă îngheţată (asemenea boabelor de grindină), în coama ei se află oxigen molecular, iar nucleul are o densitate mică, pentru a reaminti doar câteva dintre descoperirile făcute în cadrul acestei misiuni.AGERPRES/(AS - autor: Codruţ Bălu, editor: Florin Ştefan)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.