Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Washington, 26 sep /Agerpres/ - Astrologia nu a fost niciodată o ştiinţă tocmai exactă, însă inexactităţile sale au crescut foarte mult în ultimele două milenii din cauza modificării relative a poziţiei Pământului şi Soarelui faţă de constelaţiile din Zodiac, informează LiveScience. Astfel, atunci când îţi spun ce zodie eşti, astrologii se referă la zodiacul aşa cum era el conceput după poziţia Soarelui faţă de cele 12 constelaţii de acum mai bine de 2200 de ani. În plus, există şi o a 13-a constelaţie, Ophiuchus, care pur şi simplu nu este inclusă în zodiac.

Chiar dacă astrologia poate fi considerată "ştiinţa mamă" a astronomiei, cele două discipline nu au nimic în comun în afara interesului pentru evoluţia astrelor. Astronomia explică poziţia stelelor pe cerul nopţii, însă nu conferă nicio semnificaţie specială pentru destinul oamenilor legat de o poziţie sau alta a astrelor. De cealaltă parte, astrologia a rămas adânc ancorată în trecut, iar poziţia Soarelui faţă de constelaţii s-a schimbat în ultimele două milenii, ceea ce înseamnă că mulţi dintre noi nici măcar nu facem parte din zodiile în care credem că ne-am născut.

Constelaţiile zodiacului

Conform astrologilor, ecliptica este traiectoria anuală aparentă a Soarelui prin constelaţiile zodiacului: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanţă, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător şi Peşti. Din motive uşor de înţeles, dat fiind că anul este împărţit prin convenţie în 12 luni, şi nimeni nu se poate naşte în a 13-a lună a anului, astrologii s-au prefăcut că nu văd şi o a 13-a constelaţie prezentă pe această ecliptică: Ophiuchus (Omul cu şarpele).

Astrologii babilonieni şi, mai târziu, cei eleni au determinat la început semnele zodiacale în funcţie de constelaţia în care se afla Soarele în ziua de naştere. Primii astrologi sau "paleoastronomi" au observat că Soarele traversează semnele zodiacale în intervalul unui an, petrecând aproximativ 1 lună în fiecare. Astfel ei au calculat că fiecare constelaţie de pe cerul nopţii are o deschidere de 30 de grade pe ecliptică.

Vechii astrologi au grupat cele 12 semne ale Zodiacului în funcţie de elementele clasice. Aceste elemente reprezintă, la rândul lor, anumite trăsături de personalitate şi sunt "citite" în conjuncţie cu poziţia Soarelui, a Lunii şi a planetelor cunoscute din Antichitate pentru a determina horoscopul.

Conform Astro.com, elementul Foc corespunde zodiilor Berbec, Săgetător şi Leu şi este asociat unei personalităţi spontane şi impulsive; elementul Apă defineşte zodiile Rac, Scorpion şi Peşti şi corespunde unei firi emotive şi debordând de imaginaţie; Aerul corespunde zodiilor Balanţă, Vărsător şi Gemeni, iar nativii de aer sunt rapizi în luarea deciziilor, plini de viaţă şi au tendinţa de a reflecta mai mult asupra propriilor sentimente; iar elementul Pământ, asociat zodiilor Capricorn, Taur şi Fecioară influenţează personalităţi tăcute, care reacţionează mai greu dar şi care sunt mai dificil de afectat la nivel emoţional.

Marea problemă a astrologiei este însă un fenomen numit precesie. În astronomie precesia se referă la cazul particular al mişcării axei de rotaţie a Pământului prin care linia echinocţiilor se deplasează lent şi retrograd de-a lungul eclipticii producând precesia echinocţiilor. Acest fenomen este responsabil de schimbarea poziţiei relative a constelaţiilor de-a lungul timpului şi, implicit, de schimbarea intervalelor calendaristice corespunzătoare fiecărei zodii.

Precesia şi astrologia

Prima zi de primăvară din Emisfera Nordică a fost odinioară marcată ca punctul de start al Zodiacului. Astronomii denumesc acest moment echinocţiul de primăvară (vernal) şi se produce atunci când ecuatorul ecliptic şi cel celest se intersectează - la 21 martie.

Conform observaţiilor astronomice/astrologice, în jurul anului 600 î.Hr, punctul de start al Zodiacului se afla în Berbec. Constelaţia Berbecului (Aries) cuprindea primele 30 de grade din ecliptica Pământului; de la 30 la 60 de grade ne aflam în Taur; de la 60 la 90 de grade în Gemeni; şi aşa mai departe pentru toate cele 12 constelaţii/semne ale Zodiacului.

Precesia Pământului era însă complet necunoscută pentru vechii astronomi şi astrologi. Această oscilaţie este provocată de atracţia gravitaţională a Lunii asupra centurii ecuatoriale terestre.

În ultimii 2.500 de ani, această oscilaţie a făcut ca intersecţia dintre ecuatorul celest şi cel ecliptic să se deplaseze spre vest de-a lungul eclipticii cu 36 de grade. Acest lucru înseamnă că intervalele temporale ale tuturor zodiilor s-au desincronizat cu aproape o lună. Spre exemplu, cei născuţi între 21 martie şi 19 aprilie se consideră în zodia Berbec. În prezent însă, Soarele nu se mai află în constelaţia Berbecului (Aries) în cea mai mare parte din această perioadă. Din 11 martie şi până în 18 aprilie Soarele se află de fapt în constelaţia Peşti (Pisces).

Adevăratul tău semn zodiacal

Conform tabelului următor vom observa că, dacă ţinem cont de fenomenul de precesie, semnul zodiacal al fiecăruia ar putea fi altul decât cel cu care s-a obişnuit să se recomande. În plus, dacă te-ai născut între 29 noiembrie şi 17 decembrie, atunci semnul tău zodiacal este unul despre care nu ai citit niciodată vreun horoscop: Zodia Ophiuchus! Ecliptica solară trece prin constelaţia Ophiuchus după ce iese din Scorpion.

Dar să vedem cum ar trebui să arate zodiile dacă ţinem cont de cât de mult s-a modificat poziţia Pământului şi a Soarelui relativ la constelaţii faţă de acum mai bine de două milenii:

Capricorn - 20 ianuarie - 16 februarie (faţă de 23 decembrie - 21 ianuarie)
Vărsător - 16 februarie - 11 martie (22 ianuarie - 20 februarie)
Peşti - 11 martie - 18 aprilie (21 februarie - 19 martie)
Berbec - 18 aprilie - 13 mai (20 martie - 20 aprilie)
Taur - 13 mai - 21 iunie (21 aprilie - 21 mai)
Gemeni - 21 iunie - 20 iulie (22 mai - 22 iunie)
Rac - 20 iulie - 10 august (23 iunie - 22 iulie)
Leu - 10 august - 16 septembrie (23 iulie - 22 august)
Fecioară - 16 septembrie - 30 octombrie (23 august - 22 septembrie)
Balanţă - 30 octombrie - 23 noiembrie (23 septembrie - 22 octombrie)
Scorpion - 23 noiembrie - 29 noiembrie (23 octombrie - 22 noiembrie)
Ophiuchus - 29 noiembrie - 17 decembrie (nu este inclus în Zodiac)
Săgetător - 17 decembrie - 20 ianuarie (23 noiembrie - 22 decembrie).AGERPRES/(AS - autor: Codruţ Bălu, editor: Mariana Ionescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.