Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Londra, 17 iul /Agerpres/ - O echipă de oameni de ştiinţă a reuşit, cu ajutorul tehnologiei 3D, să modeleze chipul unui fermier din Epoca Bronzului care a trăit în centrul Angliei în urmă cu 4.000 de ani, informează luni Xinhua.

''Detectivii timpului'' din cadrul laboratorului ''Face Lab'' de la Universitatea John Moores din Liverpool, Marea Britanie, au utilizat tehnologia 3D bazându-se pe studiul craniului bărbatului.

Scheletul fermierului a fost găsit într-un vechi cimitir din comitatul Derbyshire, în anii '30.

În ultimele trei decenii, rămăşiţele pământeşti au făcut parte dintr-o colecţie expusă la Muzeul Buxton din Derbyshire, într-o zonă pitorească din Marea Britanie cunoscută drept Peak District.

Până în prezent nimeni nu a reuşit să îşi imagineze cum arăta acest bărbat în timpul vieţii.

Proiectul face parte dintr-un program care îşi propune să conecteze colecţiile Muzeului Buxton la peisajul înconjurător.

Joe Perry, oficial din cadrul muzeului, a declarat că este important să li se atribuie un chip rămăşiţelor pământeşti din Epoca Bronzului. ''Trebuie să îi facem pe oameni să se gândească la schelet ca la o persoană care a trăit şi a muncit în Derbyshire. Avem o datorie de a avea grijă de cel decedat, am vrut să subliniem că aceştia sunt oameni'', a declarat Perry. El a menţionat că bărbatul din Liff's Low a avut în jur de 35 de ani când a murit şi şi-a petrecut viaţa îndeletnicindu-se cu muncile agricole în Peak District.

Pentru reconstruirea chipului bărbatului a fost utilizat lut, după cum a explicat Caroline Wilkinson din cadrul ''Face Lab''. Potrivit acesteia, ''oamenii sunt surprinşi să vadă că ei arătau ca noi'', acest lucru ''creând mai multă empatie''.

Craniul bărbatului a fost găsit deteriorat într-un sicriu din piatră în zona vechiului cimitir cunoscut drept Liff's Low. Alături de rămăşiţele umane au fost descoperite un gen de pocal şi un pandantiv din piatră.

Se crede că sicriul din piatră în care bărbatul a fost îngropat s-a prăbuşit, eveniment care a condus la deteriorarea părţii frontale a craniului.

Rămăşiţele umane, alături de chipul celui mai faimos fermier din Peak District vor fi expuse odată cu redeschiderea muzeului, începând din luna septembrie, mai arată sursa citată.AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Mariana Ionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.