SpaceX amână lansarea unui satelit bulgar, dar ar putea organiza "o dublă lansare în weekend"

 •  Sci&Tech
1894 afişări

SpaceX a amânat lansarea rachetei sale Falcon 9 cel puțin până vineri, pregătind scena pentru o posibilă "dublă lansare în weekend", au declarat reprezentanți ai companiei citați de space.com.

35c5465e-c101-4ddd-b844-0ba0410b0172

Sursa foto: twitter.com/spacex

Compania a anunțat duminică că amână lansarea de luni după-amiază a unui satelit de comunicații bulgar până vineri, pentru ca echipa tehnică să poată înlocui o valvă la racheta portantă Falcon 9.

Amânarea înseamnă că SpaceX va lansa vineri cu o rachetă Falcon 9 satelitul numit BulgariaSat-1 de la Centrul spațial Kennedy al NASA din Florida, iar apoi duminică va avea loc o altă lansare de la Baza forțelor aeriene Vandenberg din California. Compania va folosi duminică o rachetă nouă Falcon 9 pentru a lansa zece sateliți pentru compania Iridium cu sediul în statul Virginia, care realizează o constelație de sateliți pentru rețeaua sa de comunicații mobile NEXT.

"Amânarea lansării BulgariaSat-1 pentru a înlocui o valvă defectă; următoarele oportunități de lansare sunt pe 23 și 24 iunie", au scris reprezentanții SpaceX într-un mesaj de duminică.

Postarea a fost urmată imediată de o alta: "Iridium programată pentru 25 — ar putea fi o dublă lansare în weekend".

Elon Musk, fondatorul și președintele SpaceX, a adus în discuție posibilitatea ca două rachete ale companiei să fie lansate în doar câteva zile.

"Dacă se menține programul, vor exista două lansări Falcon 9 în termen de 48 de ore (Cape & Vandenberg) în acest weekend", a scris el.

Lansarea din Florida ar urma să aibă loc nu înainte de 14.10 GMT vineri, de la Centrul spațial Kennedy de la Cape Canaveral. Lansarea sateliților Iridium este programată să aibă loc de la Baza forțelor aeriene Vandenberg duminică, de la ora 20.25 GMT.

Musk a precizat anterior că amânarea lansării BulgariaSat-1 a fost o măsură de precauție. Inginerii SpaceX au avut nevoie de timp pentru a înlocui o valvă pneumatică la dispozitivul de protecție conic care acoperă satelitul în timpul decolării, deși exista o rezervă instalată, a adăugat el.

"Am amânat lansarea pentru a înlocui o valvă pneumatică a dispozitivului de protecție. Exista o rezervă, dar nu merita să ne asumăm riscul", a scris Musk.

Lansarea BulgariaSat-1 va fi cel de al doilea zbor al SpaceX care va utiliza o rachetă purtătoare Falcon 9 deja folosită, de fapt cea utilizată în ianuarie pentru lansarea primilor zece sateliți din constelația Iridium NEXT.

Sateliții Iridium vor fi lansați duminică cu o rachetă Falcon 9 aflată la prima misiune. Se anticipează că SpaceX va încerca să aterizeze prima treaptă a rachetelor purtătoare Falcon 9 în ambele lansări, în contextul planului său de a diminua costul zborurilor spațiale.

SpaceX a reușit să aterizeze rachete portante Falcon 9 de 11 ori până acum și chiar a relansat una dintre ele în martie. La 3 iunie, compania a lansat prima sa capsulă robotică de marfă reutilizată Dragon, care transporta provizii NASA pentru ISS. Capsula Dragon va reveni pe Terra la începutul lui iulie.

AGERPRES/(AS — autor: Florin Ștefan, editor: Codruț Bălu)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


CYBER SECURITY

    Știrile momentului

    Știri recente din Sci&Tech

    Cele mai citite din Sci&Tech

    Tu actualizezi lumea.

    Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

    Află mai multe