Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Berna, 30 mar /Agerpres/ - La cea de-a 45-a ediţie a Salonului Internaţional de Invenţii de la Geneva, unul dintre cele mai prestigioase evenimente de profil la nivel mondial care se desfăşoară între 29 martie şi 2 aprilie în acest oraş elveţian, participă anul acesta 725 de expozanţi din 40 ţări. Se aşteaptă ca exoscheletul 'Twiice' să fie atracţia principală, având în vedere că permite persoanelor paralizate să meargă şi chiar să urce scările, relatează EFE.

Exoscheletul 'Twiice' a fost dezvoltat de Institutul Federal de Tehnologie din Lausanne şi este compus dintr-o structură care funcţionează ca oasele unui picior, fiind dotat cu motoare electrice care operează asemenea muşchilor şi mişcă aparatul.

Cârjele, care sunt folosite de utilizator pentru a menţine stabilitatea, sunt prevăzute cu butoane care permit persoanei paraplegice să "comande" exoscheletul în funcţie de ceea ce vrea să facă: să urce scările, să meargă mai repede sau mai încet, să se ridice de jos sau, de exemplu, să se oprească.

Principalul avantaj al 'Twiice' este faptul că este uşor: cântăreşte doar 14 kilograme iar bateria sa durează o oră. Invenţia este prezentată în fiecare zi de atleta de handbike (bicicleta propulsată cu mâinile) Silvia Pan, care a spus în prima zi de prezentare că a putea merge din nou cu acest exoschelet este pentru ea "un vis devenit realitate".

Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva, care prezintă doar idei care au fost patentate în mai puţin de un an şi care nu au mai fost niciodată expuse în oraşul elveţian, are şi alte exponate revoluţionare precum un simulator de drone şi un robot humanoid capabil să se mişte independent în spaţiile publice.

Vizitatorii pot de asemenea participa la această a 45-a ediţie la un atelier de tehnologii de imprimante 3D, iar imaginile vor fi vândute în scopuri caritabile. Salonul este organizat sub înaltul patronaj conferit de Guvernul Federal Elveţian, Statul şi Oraşul Geneva, precum şi de Organizaţia Mondială pentru Proprietate Intelectuală - OMPI.

Salonul de la Geneva este văzut tot mai mult ca o scenă de prezentare a tehnologiilor de vârf şi a unor invenţii populare şi atractive care atrag un public numeros: 80 % dintre inventatori vin din partea unor companii, universităţi sau institute de cercetare, în timp ce restul de 20 la sută sunt inventatori independenţi.

Toţi au venit la Geneva cu speranţa de a găsi investitori care participă la acest salon ( 52 %), în condiţiile în care 32 % sunt din Europa, 12 % din Orientul Mijlociu, iar restul din alte părţi ale lumii.

Ideile lor sunt prezentate pe o suprafaţă de 8.500 de metri pătraţi iar domeniile cele mai reprezentate sunt medicina,
sănătatea, protecţia mediului şi energia, mecanica, tehnologiile informaţiei, transportul şi securitatea.

Fondatorul salonului, Jean-Luc Vincent, a declarat într-un comunicat că în ultimii 45 de ani salonul a încercat să fie "o platformă globală şi profesională pentru toţi cei care deţin sau vor să promoveze o invenţie". "Suntem mândri că am reuşit acest lucru", a subliniat el.AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Mariana Ionescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.